Home / Raport despre starea ficţiunii / Simplificare legislativă:   Guvernul a anunțat că românii pot plăti impozit cât îi lasă inima

Simplificare legislativă:   Guvernul a anunțat că românii pot plăti impozit cât îi lasă inima

Zoom

Vești bune pentru românii care câștigă bani. Ministrul de Finanțe vrea să simplifice radical felul în care se plătesc taxele și a eliminat toate formularele pe care contribuabilii le aveau de completat, urmând ca aceștia să dea la stat ca impozit cât îi lasă inima și numai dacă vor. Eugen Orlando Teodorovici a declarat război birocrației și-a precizat că, începând cu 2018, formularele sunt oficial depășite.

”Să vă spun un secret. Oricum nu se uita nimeni pe ele. Funcționarii foloseau formularele pentru cu totul altceva. Ați auzit de concursul anual de avioane de hârtie din cadrul ANAF? Anul trecut a fost câștigat de Formularul 200 al unei persoane care obținuse venituri din chirii. A zburat doi metri și zece centrimetri, până s-a înfipt în coafura doamnei Artemiza Topoliceanu, de la direcția taxe locale, sector 2”, a explicat ministrul de Finanțe.

Teodorovici e adeptul unui stil relaxat și spune că nici un român n-ar trebui să plătească taxe dacă nu vrea asta. ”Nu mai suntem în comunism, oameni buni. Cine vrea să dea taxe la stat, bine, cine nu, asta e. Noi ne-am deschis deja un cont pe Patreon și cine dorește poate să doneze bani pentru a susține statul român. Așa se face treabă în secolul 21. În plus, am vrea să găsim și-un sponsor. Dacă plătește bine, schimbăm și numele țării, noi suntem deschiși la orice discuție. Sincer să fiu, aș prefera un contract cu firma Renault, ca să-i zicem țării Dacia, dar n-aș refuza nici companii ca Pepsi, Telekom sau televiziunea de știri România TV. În acest caz, am adăuga doar TV la finalul denumirii și n-ar trebui să facem cine știe ce schimbări în acte.”

La ora transmiterii acestei știri, Teodorovici era foarte încrezător, dar a spus că-i pregătit pentru orice rezultat. ”Dacă nu strângem destui bani, asta e, închidem șandramaua și ne ocupăm de altceva. Nu e musai să avem toți țară. Noi am încercat, dar n-a mers. Poate ne băgăm pe imobiliare sau videochat erotic. În fine, găsim noi o nișă liberă pe piață, totul e să nu ne linșeze poporul.”

 

(1510 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.