Home / Minireportaj / Sporturi de contact uman

Sporturi de contact uman

Zoom

Fusese una dintre nopțile alea când îți ies toate șustele. Ieșim din club și ne facem loc lângă el pe bancă, probabil mult mai zgomotoși decât ne dăm seama. N-avem loc, că eu și cu cele trei fete suntem prea mulți pentru banca deja ocupată la jumate de bărbatul de 40 plus.

Fetele se dau în stambă, mie-mi surâde. Mă așez cât mai lângă străin, ca să le las lor loc. Dar una dintre ele se pune chiar în brațele mele. It’s hard out here for a pimp. Ce să-ți spun, nu mă opun. Și-n toată frecangeala aia, printre vapori de alcool și de parfum, înghesuit de cele trei, îl ating din greșeală pe domnul. Peste picior.

Peste picior îl și iau, c-o ardeam șmecher:

– Mă scuzați că v-am atins. Nu vă speriați, chiar n-a fost cu intenție, nu sunteți genul meu de bărbat.

Fetele se râd la glumele mele homosexe, mie îmi merg toate schemele. Omu’, care până atunci părea că se uită la un documentar pe mobil, în pauză de clubăreală, se simte cumva lezat de șto-ul meu și-mi zice pe un ton:

– Nu mă sperie nimic. Sunt obișnuit cu atingeri, după douăzeci de ani de judo.

Hopa! Știe judo, dar nu știe glume. A simțit nevoia să-mi zică, fix cu prima ocazie, că dacă o mai fac pe deșteptul îmi rupe capul. Să-mi arate ce-i potența adevărată. Erau și fete acolo, poate și d-aia.

Îmi cer scuze, mai credibil, și deja legăm o prietenie. Începe și-mi spune că, de fapt, eu l-am atins dintr-o nevoie subliminală de atingere umană. De contact. Pentru că lumea în care trăim ne alienează. Ne dezbină. Ne face să uităm că suntem oameni. Hai, dă-mă dracu’!

Deci judoka, omul care la ieșirea dintr-un club bucureștean stă singur pe o bancă, în timp ce urmărește singur un documentar, îmi vorbește despre nevoia mea de contact uman? Ce să zic, o avea expertiză.

M-au atins vorbele lui. M-au atins mai ceva decât atingerea unui preot catolic. M-au făcut să meditez la nevoia mea de contact uman cu colega de bancă.

(46 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Aşa, şi?

  2. Nevoia de contact cu colega de bancă poate că e nevoie umană, sau poate că e doar o nevoie biologică. Dar nevoia de a scrie, inclusiv despre acest episod, pare să fie o nevoie umană de contact uman. Doar că e puțin cam tîrziu pentru asta. Vorba aia, „n-ai cum să pleci, secolul e douăzeci.”

  3. Bravo,Bogdan!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.