Home / Şoapte / Tîrgul tradițional de guvernatori

Tîrgul tradițional de guvernatori

Zoom

Dacă nu s-ar fi încăpățînat electoratul să o lase fără mult visata majoritate pe coana Dreapta Românească, astăzi aveam deja premier instalat și guvernator al BNR plecat înspre binemeritata-dar-mult-amînata-pensie. N-ar fi plecat, e drept, de bunăvoia sa, ci de bunăvoia domnului Isar, ocupantul funcției de prim tată al copilului doamnei Gorghiu, care se antrenează de aproape un an să primească zîmbind superior apelativul “domnule guvernator”. Dar n-a fost să fie, din cauza Teleormanului și a vremii prea nefavorabile, precum și a contextului istoric, a rușilor, a bubulilor, a lui Soros și a familiei Guldenburg. Așa că Mugur Isărescu rămîne, pentru o perioadă nedeterminată, guvernator al Băncii Naționale.

În schimb, s-a deschis larg tîrgul de guvernatori pentru Rezervația Biosferei Delta Dunării. Acolo postul nu era chiar ocupat, guvernator fiind, interimar, din primăvară, Grigore Baboianu. Ar fi urmat fie o numire definitivă, fie o înlocuire definitivă după alegeri. A domnului Baboianu sau a altcuiva, în funcție de cîștigătorii alegerilor. Și cum cîștigătorii sînt ăia care sînt, deja s-a format o ditamai coada pe faleza Tulcei, diverși domni îmbrăcați pe fugă în roșu încercînd să convingă decidenții politici că pot servi interesele. Ale cui, urmează a se vedea lunile viitoare.

Unul dintre cei mai disperați pretendenți la mîna fotoliului de guvernator pare a fi Octavian Popa, fost parlamentar, ejectat din PNL și respins dureros de electorat pe 11 decembrie, cînd a candidat din partea ALDE. Numai că Popa, fost coleg de școală și unul dintre puținii amici reali ai lui Crin Antonescu, are exact această singură calitate: e prietenul lui Crin Antonescu. Asta l-a făcut șef pe la Garda de Mediu, șef al PNL Tulcea și deputat. Postul de guvernator al ARBDD pare, însă, prea mult pentru puterile actuale ale casnicului Antonescu, oratorul care nici măcar guvernantă nu mai poate numi fără să și-o ia peste izvorul oratoriei de la soția care-l întreține la Bruxelles.

(5647 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.