Home / Topuri / Top 3 reguli de călătorie cu metroul

Top 3 reguli de călătorie cu metroul

Zoom

Mergi zilnic cu metroul dar nu ești sigur dacă ești în legalitate? Ai vrea să îmbunătățești condițiile de transport în comun pentru toată lumea, dar nu știi cum? Urmează acești trei pași și totul va fi bine.

1. Urcă-te în metrou imediat ce s-au deschis ușile, înainte ca fraierii să apuce să coboare. Să-i lași pe ei să coboare primii e o dovadă de slăbiciune. Cine sînt ei să coboare primii? De ce să aibă prioritate? Ei știu ce școli ai tu? Ce pregătire? Dacă tot îi lași să coboare de ce să nu-i lași să se și culce cu maică-ta. E fix același lucru. Dacă voiau să coboare primii să-și ia mașină, șomerii dracului. Și dacă tot mergi peste ei ai grijă să-i calci cu boncancii și eventual să le arzi și cîte un ghiozdan sau cîte o paporniță. Aici e România! Au prioritate oamenii muncitori și cu frică de Dumnezeu care au fost primii. Dacă-i lăsăm pe alții să fie primii mai bine le dăm ungurilor direct Ardealul.

2. Din cînd în cînd, în timpul călătoriei, rotește-ți privirea plină de silă prin vagon și anunță-i pe ceilalți călători că ți-e scîrbă de ei. “Uitați-vă la voi cum stați cu ochii lipiți de telefoane, ca niște maimuțe, dar nu cimpanzeul pentru că cimpanzeul e destul de deștept și poate să folosească unelte! Îmi faceți scîrbă! Ați ajuns niște roboți care nu mai știu să trăiască în lumea reală, conectați la Facebook și Instagram! Mai ieșiți afară, oameni buni! Mirosiți o floare! Călcați într-un rahat! Mîngîiați o frunză și uitați-vă spre cer! Nu mai fiți drone lipsite de creier cu retina sudată de Internet”. În momentul în care toți călătorii aplaudă și primul dintre ei s-a ridicat în picioare ca să se elibereze de povara tehnologică, ia-i locul și intră pe Facebook. Sigur a postat Tudor Chirilă ceva interesant.

3. Așează-te pe scara rulantă în poziție fetală. Nu doar că e o poziție sigură și relaxantă, care te va ajuta să intri din nou în conexiune cu copilul din tine și perioada fericită din copilărie dar va încurca un număr mare de oameni care încearcă să urce mai repede pe scara rulantă. Scara rulantă e un mijloc de transport pentru toată lumea, nu doar pentru șmecherii care se grăbesc să ajungă mai repede undeva, de aia pe scara rulantă se stă în poziție fetală nu se aleargă ca un descreierat.

(5872 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.