Home / Scriitori / Trei exemple mai grele decît veacul

Trei exemple mai grele decît veacul

Zoom

Eu nu mai cred în rezistența „prin cultură”. M-am autoiluzionat ani de-a rîndul, mai ales în tinerețe (cînd trebuie să împaci poftele firești și trupești cu sărăcia ofertei), că arta e deasupra caracterului – doar aveam atîtea modele ilustre – și doar arta e totul, nu?! Știu că etica nu cîntărește nici cît negru sub unghie în biografia artistului. El poate fi pus sub oboroc o sută de ani – dacă e un artist valabil, poate să fi fost criminal în serie, pedofil, masochist și sadic, gîndirea estetizantă îl va scoate oricînd basma curată. Decizia de a trăi într-un anume fel e una personală. Nu are legătură nici cu valoarea, nici cu talentul. Apoi, mai e și orgoliul. Ce scriitor nu crede despre sine însuși că e cel mai mare și că, în numele acestei valori supreme, i se permite tot, i se iartă tot? Dacă nu are această inconștiență și această suficiență autovalorizantă, autorul nu e artist.

Apoi, e necesar să fie și conștiința călăuzitoare a lumii sale? Cîmpiile Europei sînt pline de osemintele unor tineri care n-au apucat să dovedească nimic, încercînd să-și slujească țara cu prețul vieții lor. Au fost uciși înainte de a fi valori, înainte de a dovedi ceva. Din toate nefericirile lumii, războiul e cel mai crud. Așa cum spunea ursuzul Alexandru George, artistul e dator și obligat să-și valorifice arta. Trebuie să se pună la adăpost dacă vrea să îmbogățească lumea. Așadar, e îndreptățit la orice mîrlănie, pentru că scopul scuză mijloacele. Dacă te-ai hotărît pentru carieră, să-ți bagi picioarele-n ea de morală, să-i fuți o smetie curajului.

Iraționalul și capriciosul se împotrivesc logicii unanim acceptate. Am cunoscut oameni extraordinari care și-au dorit mai mult ca orice să fie mari scriitori. Și, cu toate astea, nu și-au managerizat viața astfel încît iluzia valorii să le întunece mințile. Vorbesc aici despre Mariana Marin, Ion Stratan și Marius Oprea. Madi s-a revoltat pas cu pas, avînd o percepție enormă a realității și a dreptății. Spiritul ei justițiar s-a autoconstruit zi de zi, cît nu puteau duce cohorte de băieți bazați, cu talentul la purtător. A făcut greva foamei, a trimis scrisori străinătății, a scris tranșant fără să-și încalce convingerile. Destinul ei a fost tragic. Nino avea o cu totul altă abordare. Stilistul și vorbitorul generației mele avea, dincolo de „mustața lui de palicar”, o încăpățînare de catîr. A refuzat să facă vreun compromis, a refuzat teoria stimulului și a răspunsului. Spunea că noi (generația ’80) nu ne-am mînjit niciodată cu posturi și sinecuri și că, în pofida oricăror avantaje, nu am susținut că albul e negru. Iar Marius Oprea și-a luat o bătaie soră cu moartea, la Securitate, după ce scosese un samizdat, dimpreună cu prietenii lui brașoveni. Toți acești prieteni au un loc special în inima mea. Aproape fără excepție, generația ’80 a disprețuit ceata protocroniștilor de partid, gașca estetizanților cu vilă la șosea și cu voie de la polițiune.

(351 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.