Home / Reportaj / Turismul de peisaj, singurul pe care-l avem

Turismul de peisaj, singurul pe care-l avem

Zoom

Din Ploiești, pe Târgoviște, dacă pleci vinerea, cum am făcut eu, poți avea ceva probleme. Pentru că încă România lucrează, iar mașinile de marfă pe aici merg. Dar peisajul face toți nervii, mai ales în perioada asta din an, când culorile oferă ultimul spectacol, înainte de a se retrage în pământ.

 

Am ajuns la Șirnea pe seară.

Nu auzisem despre locul ăsta. M-a dus acolo – iar eu cu greu mă dau dus din oraș – un prieten, cu o poză. Un răsărit. Atât mi-a arătat. În week-end am fost a doua oară într-o lună.

Șirnea urmează după Bran și Fundata, la vreo 15 kilometri. Drumul se lasă în dreapta, printre casele de la stradă, care dacă nu oferă cazare, atunci sunt de vânzare. Și e asfaltat de curând. Cel mult două săptămâni. Dar nu contează, oricum îți vine să cobori din mașină și să parcurgi pe jos cei vreo cinci kilometri, până la pensiunea pe care am ales-o, notată cu 9,6 pe Booking și aflată într-un pustiu total. Locul perfect dacă liniștea e ceea ce cauți.

E cod galben de vânt, s-a anunțat la radio. Dar de mâine. Când am ajuns, ne-am dat jos din mașină și am privit cerul. Am amuțit cu toții. Părea că poți întinde mâna după stele. De toate mărimile și formele, aruncate parcă la întâmplare de cineva pe o pânză neagră, prea mică pentru a le pune în valoare pe toate.

Suntem rupți. Mâncăm carne la garniță și ciolan cu varză și mămăliguță, delicioase. Și ne culcăm. Dimineață, ne trezim să mergem la castel, e Halloween, copiii abia așteaptă.

 

Am vizitat castelul Bran

de vreo zece ori. Mult mai des când eram copil, în excursii cu școala. L-am mai văzut acum fix zece ani, când tânărul care e acum cu mine era încă în burta maică-sii. Îl distrează că-i povestim asta. Branul e de fapt acea curbă de la castel. Atât. În rest, o goană după locuri de parcare. Se parchează pe niște kilometri buni. Avem noroc de loc aproape. Ne așezăm la coadă, pentru bilete. Merge decent, sunt două case. Stăm între străini. În față, o familie de spanioli. Sunt patru, au copii mari, la liceu. Toți mușcă din câte-un cârnat imens, gros, pus într-o franzelă, din care se scurg, amestecându-se în portocaliu, muștarul și ketchup-ul. Se vând mai încolo, cu greu rezist să nu dau coada de la bilete pe cea de la cârnați, deși abia am mâncat. În spate, niște nemți mai puțin gălăgioși, niște ruși, japonezi, ba și niște francezi am auzit.

Intrăm. Castelul îmi pare de fiecare dată o casă veche, săracă, ceva mai mare. În afară de amplasamentul spectaculos, n-ai ce vedea. Totul, înăuntru, nu că e urât, dar îmi pare că nu este deloc pus în valoare. Și e multă sărăcie. totul pare abandonat. Ai senzația că n-a mai trecut nimeni nici să șteargă praful. Nu prea ai ce vedea. Sunt camere întregi cu o singură piesă de mobilier. Dacă ai mai văzut castele prin Europa, de la Bran pleci dezamăgit. Nici măcar oameni îmbrăcați în straiele vremii, care să facă ceva animație, nu există. Copiilor le plac scara secretă și tunurile în miniatură. Dar sunt dezamăgiți, la plecare. Seara, de Halloween, pentru 150 de lei, poți vizita castelul și poți participa la o petrecere. Senzație!

 

Revenim la pensiune, unde

vântul mătură deja locul serios. Noaptea, după ce te-au dat gata niște delicioase coaste de berbecuț, cu cel mai bun mujdei pe care l-ai mâncat vreodată, nu te mai interesează că vântul pare că vrea să ia pensiunea cu totul. Bate atât de tare, încât izbirea de pereții de beton naște un vuiet continuu, care bate orice film de groază. Șuieratul amenințător se stinge cu greu, dimineața. A adus zăpadă de pe munte. Stă îngrămădită unde-a apucat să prindă rădăcini. Mașinile au fost parcă magneți pentru ea. Cu greu se desprinde de pe parbriz. Dar copiii se bucură, o râcâie cu mânuțele băgate în mănuși. E prima dată când văd zăpadă anul ăsta! ”Iarna, fetele mele intră în casă când au buzele vinete, atât de frumos e aici pentru copii”, mi-a spus, data trecută, prietenul meu care și-a făcut o casă, dintre cele frumoase, la o sută de metri de locul în care stăm acum.

Ceața se ridică mult mai greu. Păzește parcă locul de intruși, care construiesc total anapoda, pe orice parcelă liberă mai plată se găsește. Unele case sunt frumoase, se potrivesc acolo. Altele, niște monștri, urâte probabil ca stăpânii lor.

Ici-colo, se zărește, în iarba deja maronie și uscată de brumă, câte o casă veche, din lemn, părăsită. Unele-s dărâmate, cu tavanul prăbușit înăuntrul lor. Lucru ciudat, sunt făcute în văi, nu pe creste.

Ca la un semn, ceața dispare. În stânga, soarele strălucește în zăpada de pe Piatra Craiului, iar lumina se reflectă în pereții goi, stâncoși, atât de frumos, că nu-ți vine să crezi ceea ce vezi. În dreapta, norii stau adunați, obosiți și supărați parcă de cât i-a alergat vântul azi-noapte. Lumina soarelui și plumburiul norilor se întâlnesc undeva la jumătate și dacă te așezi în locul potrivit pare că faci legătura dintre două lumi. O linie clară, poți sta cu un picior în soare și cu unul în umbră.

Patronul pensiunii e supărat. O angajată a fugit cu 5.000 de lei. O bucureșteancă, din Rahova. Au venit niște țigani și au luat-o. E a doua care pleacă așa. Îi sugerez să ia oameni din zonă. Râde amar. Nu găsesc pe nimeni. Nu vor să vină. Le dau o sută de lei pe zi, pentru curățenie. Preferă să șteargă bătrâni la fund în Italia, tot pe banii ăștia, dar să se dea mari că stau la Roma.

Plecăm, să nu prindem aglomerație. Decidem să o luăm pe DN 1, ca să bem o cafea și să mâncăm un croissant în Sinaia. Dar, vorba aceea, până la Sinaia te mănâncă Bușteniul, unde facem cinci kilometri în 30 de minute. România.

(75 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Da , moshule, dar a fost frumos, nu? Natura….eeh? Ca si la Roma dai tot peste aia fugiti din zona, gata sa stearga la fund un batran italian nevoias! LOL

  2. Nu e lucru ciudat Pātrare cā înainte sātenii îsi fāceau casele în vāi, la adāpost de vânt, care dupā cum ai constatat chair tu suiera pe lângā zidurile de beton ale viloaielor contemporane. Acum, actualii posesori de vile si tupeu nu au aceastā problemā, de aia se cocoatā cât mai sus.

  3. Casele se fac pe vai pentru a fi aparate de vant

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.