Home / Destinaţie / Turist de Albania

Turist de Albania

Zoom

Să vorbești de turism și de Albania în aceeași propoziție pare un nonsens. Așa credeam și eu pînă săptămîna trecută, cînd autocarul agenției Corali Holidays ne-a debarcat, după vreo mie de kilometri pe ruta București-Sofia-Skopje-Ohrid-Durres, în Golem, suburbia sudică a Durres-ului, principalul port albanez al litoralului adriatic. În afara colegului Paul de la Libertatea și a cîtorva agenți de turism, partenerii de excursie au fost, cu mici excepții, seniori 70+ care acopereau cam toată tipologia călătorului român de autocar: consumator de salam din sacoșă, mîncat din mers, membru de grămadă în ușa toaletei de benzinărie, turist de duminică fără prea mare interes pentru locurile vizitate. (Un singur exemplu concludent: patru ore și jumătate cît am stat în Ohrid, The Orchid of The Balkans, un cuplu de pensionari n-a coborît o secundă din mașină. – Ați văzut orașul, doamnă? – Da, puțin, pe-aici. – Și v-a plăcut lacul? – Păi, n-am ajuns pe-acolo. Să mai zic că lacul Ohrid, marea Macedoniei, era vreo două sute de metri mai încolo, se vedea din parcare? Nu mai zic. E suficient să menționez că le-au plăcut mai mult kitschopterix-urile din Skopje decît Viena, conform declarației domnului.)

În fine, după treceri succesive de frontieră, via Bulgaria-Macedonia, intram luni după-amiază în Albania, țara vulturului (la singular, nu la plural, ca în sintagma mesajului de promovare: vizibil e doar unul, cel negru, bicefal, pe fond roșu, de pe steagurile arborate mai peste tot), care ne-a întîmpinat cu niște șosele neașteptat de bune, populate de un trafic cam năuc și foarte divers, monitorizat din loc în loc de niște inși în salopete și veste reflectorizante (nu sînt lucrători la drumuri, ci polițiști în uniformă): de la măgăruș, roabă, tricicletă cu benă în față/spate și alte vehicule la fel de ciudate la limuzină Mercedes cu remorcă (mai bine de jumătate din parcul auto albanez s-a născut acum 25-30 de ani la Stuttgart), localnicii n-au absolut nici o jenă să folosească pentru transport orice mijloc de locomoție posibil. Paranteză necesară: pe timpul comunismului, albanezilor nu li s-a permis să aibă mașină proprietate personală, așa că, în lipsa școlilor de șoferi, după ’90, cîtva timp, carnetele de conducere s-au primit ca la Pitești.

Pînă în 1985, cînd a murit Ceaușescul lor, Enver Hoxha, țara a fost un fel de Coreea de Nord a Europei, complet izolată de restul continentului de un dictator care s-a certat pe rînd cu toată lumea, de la vecini la camarazii de ideologie comunistă, și care, blocat în paranoia că va fi atacat, s-a înconjurat de beton armat. Spre deosebire de nea Nicu, care l-a turnat pe tot într-un singur loc, în Casa Poporului, dementul ăsta l-a împrăștiat în zeci de mii de cazemate și labirinturi de tuneluri de legătură între ele, peste tot, prin munți, pe litoral, în orașe sau sate. Ieșită din comunism cu linia asta superdefensivă, dar într-o sărăcie cumplită asortată cu Kalașnikoave, după un Caritas național care a falimentat personal 90% din populație, de vreo 10-12 ani, complet miraculos, țara s-a reconstruit masiv, cunoscînd o creștere economică de neînțeles. Nu (mai) e Ferentariul Europei, țara ieftină pe care o știam: la salarii (30.000 leka, aproximativ 230 de euro, cel minim) și prețuri similare celor românești sau chiar mai mari (litrul de benzină e 1,20-1,30 euro), fără investitorii străini majori și fondurile UE la care avem noi acces, pare că doar economia neagră alimentează puterea lor de cumpărare. E adevărat, s-a construit haotic, fără discernămînt și planuri de urbanistică, mai există încă destule spații neîngrijite și cartiere de blocuri-ghetou, dar asta face parte din, cum să zic, farmecul balcanic al zonei, cu care sîntem, vai, atît de obișnuiți.

Pînă să rîdem de ei, să aflăm însă că, anul trecut, Albania a avut 10,6 milioane de turiști străini, la o populație de trei milioane de locuitori – statistică guvernamentală exagerată, poate, dar, odată declarat prioritate națională, turismul a devenit principala ramură a economiei și sînt peste noi clar la capitolul ăsta. Ne-am cam înghițit rîsul, nu? Revin cu alte amănunte data viitoare.

P.S. Albania e una dintre puținele țări europene (singura?) în care, dacă spui că ești din România, localnicii se luminează la față. Se consideră un fel de rude de-ale noastre și ne privesc cu simpatie. Mai ales de la summitul de la București din 2008, cînd au intrat în NATO. Și de cînd ne-au bătut la Euro 2016, victorie istorică pentru fotbalul albanez.

(480 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Etichete: ,