Home / Bibliomania / Un cocktail între darwinism și Biblie

Un cocktail între darwinism și Biblie

Zoom

Poți umple un raft mărișor cu cărțile lui John Steinbeck – fără a pune la socoteală și scenariile sale de film. Chiar și în cele mai puțin izbutite dintre prozele pe care le-a scris, sclipitorul lui talent de povestitor te face să-i treci cu vederea scăderile, asta în comparație cu marile lui romane și povestiri. Altminteri, mulți autori ar fi fericiți să fi scris cărțile lui care n-au ajuns în rîndul celor clasice.

Micul său roman Poneiul roșu, care numai în timpul vieții autorului a avut vreo cinci ediții americane, a fost ecranizat de două ori și are o carieră internațională de invidiat. Steinbeck a publicat mai întîi primul episod într-o revistă, în 1933. Împins de succesul povestirii, scrie un nou episod, care se bucură de mare trecere la cititori. La al treilea episod a schimbat revista. La fel avea să facă și cu cel de-al patrulea. Încît atunci cînd Steinbeck le-a adunat în volum, trecuseră patru ani de la apariția primei povestiri. Pauzele mari dintre ele nu se simt. Ai impresia că au fost scrise la foc continuu. Romancierul știe să transforme fiecare povestire în capitol de roman, în timp ce povestitorul își face cu brio treaba de la un episod la altul. Fără reveniri de prisos și fără umbră de nesiguranță.

Steinbeck știa cu ce se mănîncă viața la fermă de pe urma feluritelor sale experiențe din prima tinerețe, dar ca să se simtă la largul său plasează ferma în care trăiește micul Jody lîngă Salinas, orașul care asigură decorul celor mai multe dintre romanele și povestirile sale. Rutina vieții zilnice la fermă, care pentru adulți trece neobservată, ca orice chestie care se repetă, pentru fiul fermierilor e la început prilej de neîncetată minunare, încît întîmplări altminteri banale au pentru el o importanță capitală. Iar cînd ceea ce se întîmplă în jurul lui nu-i mai ajunge, se refugiază în imaginație, cam ca Tom Sawyer al lui Mark Twain, visîndu-se și el conducător de oști și erou național. Steinbeck nu-și vîră însă personajul în șarje comice, ci îl tratează doar cu o umbră de umor, căci băiatul trece prin întîmplări dramatice care-l învață cum e cu viața și cu moartea sau ce înseamnă prietenia dintre un copil și adulții din jurul lui. Copiii de la țară se maturizează mai repede decît cei de la oraș, iar unii dintre ei au o relație cu natura în care se amestecă, în proporții variabile, curiozitatea, cruzimea și teama. Așa că atunci cînd suferă vor să provoace și ei suferință, iar la o adică, în fața morții, reacționează cu o violență fără margini. Ceea ce nu înseamnă că sînt niște sălbăticiuni domesticite ale căror instincte criminale ies la iveală cînd nu-i vede nimeni. Pentru Steinbeck, însă, și puii de om pot fi niște de animale de pradă, cîtă vreme nu li se trezește conștiința.

Hotărît lucru, autorul Fructelor mîniei nu dădea nici măcar o ceapă degerată pe teoria lui Rousseau că omul e bun de la natură, dar societatea e cea care îl strică. Însă nici în privința societății nu-și făcea el prea multe iluzii. Depinde pe unde nimerești, dar și ce stofă ai. Omul de stînga și cu convingeri materialist-darwiniste din el lua și Biblia în serios, încît din acest cocktail greu de înțeles apar toate ciudățeniile lui, multe fermecătoare. În Poneiul roșu, unii dintre comentatorii lui au văzut o metaforă a stîngismului de inspirație moscovită al autorului. Mi se pare o prostie ideea asta. Un mare scriitor ca Steinbeck nu poate fi prizonierul unei ideologii, indiferent de opiniile lui de la un moment dat.

John Steinbeck, Poneiul roșu, traducere de Dana Crăciun, Editura Polirom, 2016.

(1276 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.