Home / Reportaj / Un festin reușit începe cu o un aperitiv consistent

Un festin reușit începe cu o un aperitiv consistent

Zoom

Pe 7 octombrie a început, iar pe 18 octombrie se va termina FESTin pe Bulevard, un festival internațional de teatru organizat de Teatrul “Nottara” și ajuns, iată, la a V-a ediție.

De festivaluri ale micilor și berii e plină țara, indiferent de numele pe care le dăm acestora. Dar festivaluri de teatru nu avem și nu vom avea niciodată destule, în destule locuri. La Tulcea, de exemplu, în ziua în care apare la chioșcuri acest număr, se va încheia Tragos, tot un festival de teatru, organizat de Centrul Cultural “Jean Bart”. De la distanță, de la sute de kilometri, pare un eveniment minor. Pentru teatrul tulcean, aflat în plină ascensiune, e evenimentul anului, cu multă muncă, stres și oboseală constructivă, care merită toate aplauzele.

Dar să revenim la FESTin. Pe bulevard, desigur.

Vorbim despre un buget, cel mai probabil, generos, asigurat de PMB. Măcar în București, pe lângă parangheliile populiste, se găsesc bani și pentru teatru. Iar un astfel de festival înghite, nu glumă. Sunt multe piese, în fiecare zi, nu doar la “Nottara”, ci și în sălile teatrelor partenere, sunt evenimente, e show. E artă și își merită pe deplin investiția Primăriei. Sigur, probabil că acest festival nu va aduce voturi peste trei ani, poate de aia nu am văzut știri cu doamna primar pe scena teatrului. Dar, măcar, s-a asigurat finanțarea, sau mare parte din ea.

Eu nici măcar deschiderea festivalului

n-am prins-o live. Făcând un soi de navetă între Tulcea și București, am fost la teatru vineri, cu o zi înainte de deschiderea oficială, pentru a vedea o piesă a Teatrului de Revistă Ginta Latină din Chișinău. Aveam invitație de la Nicu Țărnă.

Nu-l știți pe Nicu? Probabil ca actor nu-l știți, dar îl știți sigur dacă vă place rock-ul basarabean, ca solist al celor de la Gândul Mâței. Dacă nu știți Gândul Mâței, atunci nu vă place rock-ul în general și mai ales nu vă place cel cântat în limba română.

Dar dacă nu vă place rock-ul, poate vă place teatrul, totuși. Iar dacă vă place teatrul, atunci sigur v-ar fi plăcut My Darling Missis Kronky, de John Patrick, pusă în scenă de echipa de la Ginta Latină. S-a jucat și vineri, și sâmbătă, și, poate, se va mai juca prin București cândva, pe undeva. Deși piese mai au multe cei de la teatrul din Chișinău, repertoriul lor fiind extrem de bogat.

Nicu spune despre el că este în primul rând actor. Se poate. Asta m-a și făcut curios să vreau să-l văd pe scenă în această calitate. În cea de muzician îl văzusem în august, la Festivalul de Muzică Bună de la Tulcea, și era extrem de convingător. Părea că e muzician full time. Dar dacă el spune că e mai întâi actor…

Ceea ce m-a surprins, din prima,

la My Darling Missis Kronky, a fost durata piesei. Obișnuiți cu piese jucate prin spații atipice sau cu piese nu mai lungi de o oră, o oră și jumătate, pentru că spectatorul contemporan se plictisește repede, o piesă de două ore și jumătate (din care o pauză de doar zece minute între actele doi și trei) îți ridică niște întrebări: “Oare nu e prea mult?”, “Oare nu mă voi plictisi?”. Na, ca omul prevăzător, care se gândește dacă intră sau nu, până la urmă, în sală. Am intrat, pentru că eram realmente curios. Și îmi doream, cumva, să văd dacă rezist și dacă nu mă plictisesc.

Al doilea lucru care m-a surprins a fost decorul. Obișnuit cu piesele minimaliste sau cu buget redus, nu mai văzusem de multă vreme un decor atât de complex. Plus că fusese transportat taman de la Chișinău. Asta m-a făcut și mai curios. Numai efortul de a transporta tot acel decor de la Chișinău la București, instalarea lui pe scenă, totul, merită un efort mai mic din partea mea de a sta lipit de scaun două ore și jumătate.

Dar, până la urmă, au fost

două ore și jumătate câștigate. Cred că și Nicu s-a simțit cumva câștigat, pentru că i-am repatriat cămașa și tricoul uitate la hotelul din Tulcea în timpul FMB.

N-am să vă povestesc piesa. Poate, cândva, veți vrea să o vedeți voi înșivă. Poate chiar la Chișinău.

Oricum, nu e o piesă modernă. E o piesă americană destul de veche. Din vremea când se scria teatru pentru oameni obișnuiți să-și petreacă timpul urmărind jocul actorilor, ideile dramaturgului, interpretarea regizorului. Eu am descoperit, în primul rând, niște actori buni, pe care, altfel, n-aș fi avut șansa să-i văd. Pornisem să-l văd pe Nicu Țărnă, dar i-am descoperit și pe Lilia Bejan, Ion Munteanu, Alexandru Rusu, Dana Rusu Ciobanu, Vitalie Jacota și pe motanul Mosorel. Magistral Mosorel, în cele câteva scene în care a și apărut pe scenă 🙂

Am mai descoperit,

fără să mă fi așteptat la asta, o familie sau, mai bine zis, o dinastie de oameni talentați. Nicu e actor și muzician. Fratele lui, Mihai Țărnă, este regizor al Teatrului Ginta Latină și regizorul piesei care s-a jucat în week-end la “Nottara”. Tudor Țărnă, patriarhul familiei, este de asemeni regizor și directorul teatrului. Iar Zinaida Țărnă, mama lui Nicu, se ocupă de marketingul și PR-ul teatrului. În România asta n-ar fi posibil, considerându-se conflict de interese și nepotism. În Moldova se poate, iar reușitele lor dovedesc faptul că nu e rău deloc, dacă ai de-a face cu oameni cu adevărat talentați.

Mă rog, probabil că putem dezvolta și un soi de turism teatral, prin orașele mai mici de dincoace de Prut, unde se joacă teatru bun (chiar, vă recomand Zbor deasupra unui cuib de cuci, montat la Tulcea) și, de ce nu, la Chișinău. După ce-am văzut vineri seară, merită.

(964 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.