Home / Binele înfrînge / Unde merge Lia, merge și suta

Unde merge Lia, merge și suta

Zoom

La două zile, așa, iese Lia Olguța Vasilescu la teve și începe să excite populația: la electricieni măriri de șase ori, la dulgheri de cinci ori, la sergenți de nouă ori, la ornitologi… Cum devine populația mai flască, așa, cum se moaie vlaga poporului, cum ne vede Dragnea că stăm să picăm în depresie, pac, iese doamna Olguța: Hei, băieții, am venit cu măriri! Ultima mărire a sunat așa: “În 2018 salariile medicilor vor fi de 3.600 de euro”. A mai adus-o din condei: la medicii de la Urgență și UTI, mă rog, asta mai puțin contează, oamenii au auzit: medicii vor lua 3.600 de euro. Mâine vedeți profesorii în stradă: vrem și noi măcar 3.500 de euro. Hai, nu cât medicii, dar ce, noi nu merităm?

Olguța seamănă, în acest moment, cu ăla care o agață pe una și o amenință cu nebănuite culmi ale extazului: Mamă, ce-o să-ți fac, ce-o să-ți dreg, cum o să te spoiesc pe pereți! Mai simplu ar fi să mărească salariile noaptea, ca hoții, și lumea să afle mirată a doua zi.

Liviu Dragnea l-a dus pe Sorin Grindeanu în Deltă să-l învețe să pescuiască. Săracul Grindeanu, prin ce-o fi trecut: singur în pustietatea aia cu Livache și cu încă un pesedist… De câte ori nu i-o fi trecut prin minte să zică: vă dau tot ce-am la mine, numai lăsați-mă să plec, am copii acasă!

După ce a mințit în Parlamentul European, Gabriel Liiceanu ne-a și explicat cum a făcut-o: “Lucrul pe care mi-l reproşez este de a fi dat statut de citat (inexact) ideii adevărate care se ascundea în el. Altfel spus, am exprimat un adevăr, dându-i însă, prin folosirea ghilimelelor, pretenţia de exactitate, lucru pe care l-am întărit şi prin folosirea expresiei «declaraţia explicită». Acest lucru mi-l asum în mod public ca pe o eroare”. Altfel spus: da, am mințit, dar câți sunteți în stare pe-aici să mințiți așa? Nici unul, maestre, nici unul!

(1120 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. Noroc ca lui Liici nu ii mai creste nasul…

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.