Home / Reportaj / Vânătoarea de chilipiruri în Munții Carpați

Vânătoarea de chilipiruri în Munții Carpați

Zoom

După o pauză de câțiva ani, provocată de intrarea pe piață a magazinelor vag asemănătoare cu cele din Occident, după mirajul comerțului presupus civilizat, din magazine încălzite sau condiționat aerisite, cu gresie pe jos, târgurile sătești au început să renască. Ba chiar au luat avânt, pe măsură ce banii strânși la Relaxa comunistă s-au dus pe Dormeo, iar plasmele și frigiderele cumpărate doar cu buletinul au început să hârâie, învechindu-se accelerat sub ochii necruțători ai ratelor încă active.

Prin toată țara,

pe suprafețe din ce în ce mai mari, primari întreprinzători reiau tradiția marilor târguri și bâlciuri pe care le știu din povestirile bătrânilor. Lipsesc leagănele mecanizate, uneori, dar fumul de la grătare e acolo, uneori de nepătruns în zilele mai calde. Doar că în octombrie, în al doilea week-end al lunii, nu e neapărat cald. Iar fumul grătarelor se îndoaie supus sub stropii de ploaie. Printre bălți și noroaie, pe malul Crișului Repede, înfloresc șase hectare de tradiție seculară. Căci târgul de toamnă de la Negreni ar fi, se spune, continuatorul unei astfel de tradiții. Aparent, meșteșugarii și agricultorii, membri ai tuturor breslelor din Ardeal, vin de sute de ani la Negreni pentru a-și vinde produsele. Asta, doar aparent. Mai ales că dă foarte bine în programele oferite turiștilor. Davincze Tours, de exemplu, include târgul de toamnă de la Negreni în centrul unui pachet turistic de patru zile, care costă între 60 și 81 de euro, iar la nevoie se asigură și ghid, cu 55 de euro pe zi. Dar de banii ăștia programul presupune nu mai puțin de trei vizite în târg, de unde…

…de unde turiștii

doritori pot achiziționa absolut orice: de la șuruburi ruginite fără piuliță la drujbe noi sau ușor uzate în defrișări ilegale și până la piane șchioape sau mobilier vechi, găsit de căutătorii de rarități prin casele Transilvaniei. Dar piulițele, cuiele, pendulele, ușile de garaj și lăzile de zestre nu pot acoperi eficient șase hectare. De-abia dacă acoperă unul. Mai ai juma’ de hectar cu tarabe cu de-ale gurii, frigidere cu bere, dozatoare și grătare. Și, restul?

Restul e sărăcie și disperare

în formă pură. Zeci, poate sute de tone de haine și încălțări second hand, întinse pe mese lungi, așteptând cuminți ploaia, poate-poate, măcar așa, vor căpăta și ele o față umană.

Deși suntem nedrepți. Încălțările stau sub corturi imense, adăpostite de intemperii și curățate meticulos, ca să arate ca noi. Brand-uri de umblători celebre sau rarități de nișă, cu firme pretențioase, clipesc galeș din gene către potențialii cumpărători. Probabil că au vizitat toate târgurile din regiune până să ajungă la Negreni și, la fel de probabil, vor mai vizita încă pe atât până când vor găsi un fraier care să dea banii ceruți de implacabilii vânzători. O pereche de pantofi de alergare, fie că sunt ei Reebok, Nike sau Adidas, lustruiți ca pentru nuntă, nu costă sub 100 de lei. Adică ceva mai mult decât costă dacă prinzi o reducere consistentă online sau în magazinele care chiar știu cum se fac lichidări de stocuri. Chiar de pe prima tarabă, după ce ți-ai lăsat mașina în parcare, sar la tine niște încălțări despre care nici măcar n-ai spune că au fost purtate mai mult de un an. 160 de lei perechea. Da’ de firmă. Pe net îi găsești cu 80 de lei, noi, pe un site care vinde marfă de acum patru-cinci ani. Stocuri. Dar cine mai are timp să intre pe net în mijlocul paradisului mizeriei? Nu, pur și simplu ești la un târg de vechituri, deci totul, aici, trebuie să fie ieftin. E pragul psihologic peste care cei mai mulți vizitatori ai târgului de la Negreni nu trec. “Dacă e târg, e clar chilipir.” Pentru ei ar fi bine ca, atunci când ajung acasă, să nu spună cât au dat pe obiectele cumpărate de la Negreni. Să rămână, așa, la declararea pe necercetate a chilipirului. La ce bun să-și facă sânge rău?

Din șase hectare

mândru menționate de organizatorii târgului, cam trei sunt alocate hainelor. Rupte, murdare, cumpărate la kil din Germania sau Ungaria, sunt prezentate pe post de mari oportunități de investiții. Directori de marketing ad-hoc umblă printre vizitatori, urlându-și ofertele: “Plovere la 10 lei, plovere la 10 lei!”, “Mari reduceri la polare, 20 de lei bucata!” și tot așa. Tonele de haine despre care vorbeam mai la început stau grămadă unele peste altele. Îți trebuie răbdarea unui constructor de vapoare închise în sticlă pentru a găsi ceva cât de cât decent de îmbrăcat pe sub miile de zdrențe scoase la vânzare. Și, totuși, business-ul merge. Dacă te uiți la microbuzele noi sau aproape noi care au adus marfa la târg, înțelegi că oamenii ăia care vând pe tarabe gunoiul textil al Europei nu câștigă rău deloc. Pick-up-uri vechi de șase-șapte ani, care costă cam 12.000 de euro în târgurile auto, sunt punctele de desfacere pentru lămpi disparate, rame de tablouri ciobite și veselă de pe vremea străbunicilor, așezată artistic în dulapuri antichizate, care nu costă sub 1.500 de lei.

Deci, da, business-ul

funcționează. Economia paralelă a chilipirurilor e profitabilă. Iar asta o simt și grataragiii. Micii sunt mai scumpi decât în centrul Bucureștiului, fripturile, nici ele ieftine, n-apucă să se răcească. Banii curg în buzunarele comercianților.

Pe un drum plin de noroi,

ținându-se de poalele mamă-sii în încercarea de a evita bălțile, un puști de 6-7 ani plânge după un Minion de doar 5 lei. 5 lei? Enorm. Iar vânzătorul nu lasă din preț. La cei 5 lei, mama va mai adăuga 15 și-i va cumpăra o geacă de iarnă. A început școala de două săptămâni, iar la poalele Apusenilor iernile sunt dure. Cu încă 60-70 de lei îl îmbracă integral, ca din Neckermann. E de colo?

Nu contează că pantalonii mai trebuie cârpiți, că polarul trebuie spălat de două-trei ori ca să capete o culoare decentă și să-i dispară petele insistente. Sau că încălțările mai au nevoie de mici intervenții pentru a li se acoperi găurile din tălpi. În definitiv, sunt chilipiruri de firmă, iar ăla mic va purta cu mândrie logo-uri de legendă pe hainele lui ușor jerpelite, dar ieftine.

Probabil că, într-adevăr,

târgul de toamnă de la Negreni are o tradiție seculară. O tradiție pe care ar trebui să o cunoască, neintermediat, toți politicienii aflați deja în campanie electorală. Căci și aici, ca în multe alte târguri similare, foamea, disperarea și mizeria se zbânțuie nestingherite printre alegătorii luați de fraieri. Sărăcia amețită de brand-uri și asurzită de oferte înșelătoare se plimbă țanțoșă printre șleauri noroioase. Am învins: avem piață liberă, mărfuri din Occident și comercianți fericiți. E creștere economică, al enșpelea an la rând. Satele dărăpănate, pline de copii zâmbind din zdrențele lor de firmă luate de la târg, o confirmă.

(865 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

  1. In stilul dvs. lucid si rational. Veniti, va rog, dupa tembelismul de pe Muntele Gaina, sa vedeti ce lasa pulimea romana cea iubitoare de natura pe-acolo…

  2. La poalele Castelului Bran am cumparat de la tarabele folclorice fetze de masa “Made in Austria”. Noi, frumoase, dar marketingul mi s-a parut nesimtit. Am vrut sa cumpar niste obiecte traditionale romanesti, nu pentru ca nu dorm noaptea de patriotism, ci pentru ca asta era PREMISA. Astept sa vad perdele de Pascani la targurile de Craciun din Viena si austriecii cum le cumpara ca-s traditionale, de-ale lor.
    @PS. Exista desigur si posibilitatea ca productia autohtona de produse traditionale sa nu faca fatza (desi e plin Muzeul Satului de ele), sau pretzul cerut inainte de vanzare sa fie urias, ca sa nu ne obosim prea tare cu munca.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.