Home / Ghidul călătoriilor de iarnă / Vedi Firenze e poi muori de foame

Vedi Firenze e poi muori de foame

Zoom

Aaah, Florența! Inima Tosca­nei, leagănul Renașterii, capitala romantismului! Cum, aia era Parisul? Roma? Ve­ne­ția? Mă rog, sigur e unul dintre locurile alea la care romanticii trag ca… vă las pe voi să umpleți spațiile libere cît timp eu fug să-mi fac rapid un sendviș, pentru că amintirile mă copleșesc.

Da, au dreptate toți cei care fac reclamă orașului: Florența e un loc de vis. Însă trebuie să adaug că vi­sul are toate șansele să se transforme rapid în coșmar dacă nu îndeplinești una din trei condiții: 1) sorbitul din ochi al celui de lîngă tine lungește timpul, contractă lungimile și, miraculos, îți anihilează pof­ta de mîncare; be) ai mulți  bani de care ești dispus să te desparți relativ rapid; sau III) ești pregătit să umbli peste tot cu pachețelul de mîncare după tine. E foarte ușor să ajungi acolo. E foarte ușor și să te cazezi acolo. Cel mai greu este să reziști tentației de a da banii pe prostii (citește „mîncare“ – gîndește „țeapă“), asta pentru a-ți păstra imaginea idilică despre minunea de oraș în care tocmai ai ajuns.

Pentru noi a fost simplu: am găsit pe Wizzair bilete ieftine (vreo sută și ceva de euro, dus-întors, de căciulă) către cel mai apropiat ae­roport. Pisa, pentru curioși. De-aco­lo pînă în Florența se poate ajunge fie cu trenul, fie cu autocarul, în ce­va mai puțin de-o oră, cu ceva mai puțin de zece euro de persoană.

Cazarea? Să vă vînd un pont pe care-l știu deja toți fanii plimbatului prin Europa: www.homelidays.co.uk. Cu puțină răbdare, aici puteți găsi apartamente de închiriat peste tot, la prețuri mai mult decît rezonabile. Și chiar așa: de ce să plătești o ca­meră la hotel cu mic dejun inclus cînd poți să obții, pentru jumătate din bani, ceva în mijlocul orașului/inima acțiunii, cu bucătărie complet utilată/terasă/piscină/ garaj/heliport? Pentru Florența (ale cărei hoteluri sînt notorii cînd vine vremea de fraierit turiștii), am găsit un studio deasupra acoperișurilor, mic-micuț, dar cu ferestre pe toate părțile, la vreo 300 de euro pentru cinci nopți.

Ei, asta a fost partea ușoară a călătoriei. Partea grea, însă, a început la cinci minute după ce ne-am lăsat bagajele în cameră: am trecut Ponte Vecchio și am lăsat 6 euro pe două gofre din care poftiserăm doar la una, al căror miros era infinit mai bun decît gustul și care au sfîrșit, previzibil, în primul coș de gunoi ieșit în cale.

Experiența s-a repetat un sfert de oră mai tîrziu cu niște paste și o pizza. De data asta, înșelătoare a fost înfățișarea. Iarăși, infinit mai reușită ca gustul. A treia țeapă, la nici juma’ de oră de căscat ochii la dom, Piazza della Signoria și alte alea, a fost o chestie care în Italia credeam că nu se poate greși: un banal cappuccino.

Ăsta a fost, de altfel, doar începutul unei săptămîni în care orașul ne-a balansat încontinuu între (scuze, Irving Stone!) agonie alimentară și extaz cultural. Partea culturală o știți cu toții: Michelan­gelo, Bruneleschi, de Medici… bla-bla-bla. Nu vreau să pierd prea mult vremea descriindu-vă, aici, galeriile Uffizi, muzeul Galilei, grădinile Boboli sau casa lui Dante. Pe astea le puteți găsi în orice ghid și e musai să le trăiți singuri. Ce n-o să găsiți nicăieri, însă, este sfatul ăsta: feriți-vă ca dracul de tămîie să luați masa în orice chestie aparent ieftină de pe stradă. Nicăieri în lume n-am văzut atîtea capcane turistice pe metru pătrat. Singura salvare sînt două: fie cîteva locuri sigure precum restaurantele scumpe care apar în ghiduri (drept cele mai bune/autentice/șmechere), fie un prieten local care să te ducă, pe străduțe, pînă la micile perle gastronomice ascunse și păstrate așa de către băștinași. Dar nu vă ambalați, nici alea nu sînt ieftine. Sînt doar decente, în sensul că pentru o poală de bani te bucuri și de luxul de a putea ingurgita ceea ce ți se pune în farfurie.

Aaa, dacă vă place burta de vită în multele ei forme (pentru care localnicii au dezvoltat o adevărată pasiune), aveți o salvare: piața San Lorenzo. Care, deși nu se apropie în coolitudine de Boqueria barceloneză, nu e deloc de lepădat și găzduiește cîteva restăurănțele salvatoare de imagine pentru florentini și de moarte prin inaniție pentru turiști. Altfel, vă spun sincer, în Florența cel mai bine mîncați în afara ei.

În Lucca, par egzamplu, un mic orășel pe care n-aveți voie să-l ra­tați cînd treceți prin Toscana. E complet înconjurat de niște ziduri medievale transformate, în prezent, într-un parc spectaculos. Un­deva, în apropierea pieței centrale (fost amfiteatru roman), după ce mișunați nițel pe străduțe, veți găsi un locșor din ăla cu delicatese. Ignorați-i pe turiștii care doar salivează fără să ia nimic și cumpărați frumos cîteva feluri de brînză, o mînă de cîrnăciori uscați (cei cu trufe erau cei mai buni), niște roșii uscate la soare, un pumn de măsline, o casoletă de pesto proaspăt, niște ciabatta aproape caldă și o sticlă mică de vin roșu. Urcați, apoi, pe meterezele-parc, găsiți o băncuță liberă la umbră, întindeți un ziar și ospătați-vă cu toate bunătățile alea, în timp ce tot orașul își face siesta și cîțiva joggeri dezorientați aleargă în întîmpinarea miștourilor voastre leneșe.

Pe seară vă veți întoarce la Dom, Palazzo Vecchio, David și Cellini. Pentru că piața San Lorenzo se închide devreme.

(274 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.