Home / Şoapte / Visul lui Iohannis

Visul lui Iohannis

Zoom

Dacă Băsescu a fost un președinte-jucător, Iohannis e, fără discuție, un președinte-visător. Visul lui e unic, singular, egoist și obsesiv: un nou mandat în 2019. Iar pentru înfăptuirea lui, Iohannis are de rezolvat două lucruri: să scape de Dragnea și să scape de Kövesi.

Această sarcină n-a fost încredințată cuiva anume, fiindcă Iohannis se teme de ceea ce vede că pățește Băsescu. Dar misiunea a fost asumată de apropiați. Pentru Dragnea, de pildă, apropiații care au citit dorința din ochii președintelui au pregătit spargerea PSD. Surse din apropierea conducerii SRI admit că operațiunea Grindeanu-Ponta din momentul moțiunii a beneficiat de sprijinul serviciului. În paralel, Dragnea e vizat pe căi judiciariste, asupra lui fiind asmuțită furia personală a Codruței Kövesi, singurul instrument ascuțit care a mai rămas la DNA după plecarea ofițerilor SRI.

Kövesi, la rîndul ei, riscă să fie revocată în cazul în care Inspecția Judiciară îi va livra ministrului Tudorel Toader un motiv rezonabil. E de așteptat ca Iohannis să accepte o cerere de revocare, dacă ea e formulată pe baza unor argumente de fier.

Imaginea cu care adoarme Iohannis seară de seară e războiul reciproc eliminatoriu dintre Dragnea și Kövesi. La secvența în care cei doi se înjunghie reciproc și cad unul peste altul, Iohannis începe să sforăie ușurel și, cu un zîmbet lat întins pe față, pășește în vis spre tronul din modificata Vilă Lac 3, prin baia de 500 de metri pătrați, de unde se vede, peste pădurea defrișată, plictisitorul lac Floreasca.

 

(5848 articole)

www.catavencii.ro

Comentarii Facebook

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.