Un tip calm, cel puțin în aparență, care de 24 de ani poartă de grijă Tîrgului de Carte „Gaudeamus”. Vladimir Epstein nu iese în față, dar e totdeauna în inima tîrgului, cu idei, cu talent organizatoric, iar cînd e neliniștit spune un banc, două, încît treaba să meargă bine mai departe.
Cristian Teodorescu: Cum ți s-a părut Tîrgul Gaudeamus din acest an?
Vladimir Epstein: În decursul timpului ajunsesem să mă crispez la întrebarea: „Ce a adus nou ediția din acest an?”. Am ajuns însă la un moment în care am găsit un răspuns standard: „Ceea ce este senzațional, uluitor, fenomenal, surprinzător este că Tîrgul a avut loc și de data asta!”. Dacă am reușit să reproducem sau să creștem ușor cifrele din anii trecuți – expozanți, public, evenimente, menționări în presă și ceva ce nu poate fi comensurat, ATMOSFERA –, înseamnă că am cîștigat și în acest an.
C.T.: Am impresia că ciuperca de la Romexpo a devenit neîncăpătoare pentru mulțimea vizitatorilor. N-ar trebui să găsiți un loc mai mare?
V.E.: Asta este o opțiune strategică interesantă, cu multe riscuri. Mi-ar plăcea ca ideile mele să conteze în hotărîrea decidenților, dar eu sînt o persoană oarecum conservatoare, oarecum sentimentală, așa că eu cred că Tîrgul Gaudeamus, care a pornit ca un eveniment de imagine, trebuie să rămînă cam pe acolo. Mutarea Tîrgului din foaierele Sălii Radio a fost un gest dificil și complex. S-a „întîmplat” să iasă foarte bine. Ceea ce este în spatele acestui „s-a întîmplat” e ceva uriaș ca emoție, complexitate, analize ș.a. Poate că va veni și momentul ca aceste lucruri să fie devoalate celor interesați într-o carte de memorii.
Acum, analizele mele îmi spun că Tîrgul Gaudeamus, în acest spațiu și loc, nu și-a consumat încă întreg potențialul de atmosferă, identitate, imagine, fapt și reper de piață a culturii scrise. Cînd zidurile și geamurile cupolei nu ne vor mai încăpea, atunci va fi cazul să găsim o nouă locație. Aș fi curios ce ar spune un sondaj de opinie pe tema asta în rîndul editorilor și al publicului.
C.T.: Ideea lui Mircea Nedelciu, de a se înființa un Tîrg permanent de carte, are șanse de a fi măcar încercată?
V.E.: Da, și de fapt se și întîmplă oarecum pe site-urile editurilor. Un Tîrg real parcă nu văd, ar dubla librăriile. Ne putem imagina – și povestea asta o vorbisem într-adevăr cu Mircea Nedelciu – o caravană cu caracter permanent. Poate un portal care să cuprindă oferta permanentă și înnoită a editorilor este o variantă. Eu, personal, nu sînt adeptul unor astfel de variante, dar asta nu înseamnă că nu pot greși.
C.T.: Nu-i ciudat că, în timp ce la tîrgurile de carte Bookfest și Gaudeamus vine tot mai multă lume, consumul de carte în România continuă să scadă, de-am ajuns pe ultimul loc în Europa?
V.E.: Sîntem în plin fenomen care poate fi denumit PARADOX. Dar să încercăm să-l explicăm. În opinia mea, profilul publicului Tîrgului Gaudeamus (așa cum rezultă din studiile noastre de trafic) poate fi privit socio-demografic ca un fel de elită a națiunii române în prezent. Sper să nu fie nimeni deranjat de această observație. Sper că se vor concretiza următoarele profeții: subfinanțarea pieței de carte să-și încheie ciclul; distribuția de carte din România să înceapă să funcționeze normal; ceea ce mi s-a semnalat acum cîțiva ani, că publicația Boston Globe susținea, pe o pagină întreagă, cum că așteaptă ca explozia pe care a produs-o filmul românesc să se întîmple și în literatura română.
C.T.: Sînt tot mai mulți cei care cred că o să dispară cartea de pe hîrtie. Ce părere ai?
V.E.: De astă dată, și numai de data asta, nu împărtășesc opiniile ecologiste cu pădurile, hîrtia, energia ș.a.m.d. Personal, cred mult în complementaritate. E loc pentru toată lumea, pentru toate gusturile și obiceiurile. Îmi reafirm și cu acest prilej încrederea în prezentul și viitorul cărților foșnitoare. Pe o astfel de carte poți zăbovi pe trei rînduri chiar și trei zile, și aceste trei zile pot fi un cîștig. E-book-urile și E-reader-ele te îndeamnă la transmiterea în viteză a informației și asta nu este întotdeauna un cîștig.
C.T.: Care e diferența între director executiv al Tîrgului, ca pînă nu demult, și a păstori Tîrgul ca tînăr pensionar?
V.E.: Parțial insesizabilă dacă mă refer la emoții, satisfacții, insatisfacții. Urmăresc cu interes și implicare evoluția echipei pe care am condus-o pînă nu demult. Nu-mi iese figura cu desprinderea, detașarea de tot ceea ce înseamnă Tîrgul Gaudeamus.
C.T.: Ce face un orășean ca tine în casa lui de la țară? Nu te plictisești?
V.E.: După zecile, sutele de discuții pe un ton sau altul cu oamenii în timpul Tîrgului, conversațiile cu Mița și cu Rița, două cătelușe surori pe care le-am găsit într-un morman de gunoi, sînt extrem de pline de conținut și relaxare. Mi-am organizat în așa fel lucrurile încît, dacă nu am chef să fac ceva într-o anumită zi, pot să nu fac. Mare chestie…
C.T.: Mai joci la Pronosport – mă rog –, pariuri sportive?
V.E.: După țepele pe care le-am tras, e adevărat cam demult, mi-am luat o pauză, dar promit că voi reveni în forță! E o atenționare pentru compania Loto și pentru cele de pariuri sportive. Mă voi întoarce!… Am nevoie de bani și de victorii…
C.T.: În 2018, anul Centenarului, Gaudeamus va împlini un sfert de secol. Sper să te găsesc la datorie.
V.E.: Alăturarea este plină de emoție și motivare. Sper că programul „Lectură” al Radio România, prin Tîrgurile Gaudeamus, va cunoaște o relansare necesară și benefică pentru soarta culturii scrise din România. În ceea ce mă privește, în măsura în care modul în care gîndesc, experiența pe care am acumulat-o vor fi utile voi răspunde „Prezent!”. Gaudeamus!