“Trece-o noapte și mai trece-o zi, / Se-ascute lupta între clase, / Iar chiaburii se arat-a fi / Elemente tot mai dușmănoase.” Așa grăia, acum o jumătate de veac, A.E. Baconsky, intelectual fin și uns cu toate alifiile. Așa se înfățișează, azi, lupta dintre GRUSR (Grupul pentru Reforma USR) și conducerea operativă, alias Nicolae Manolescu. La orice ar cîrîi cîrcotașii, dl președinte are un răspuns plin de farmec copilăresc. Cum ar fi ăsta: „Dincolo de chestia asta, eu, personal, nu stau de vorbă cu 1% din membrii uniunii, am în sarcină 99%, deci în fața lor răspund. (…) Ca să pot să iau în considerare, vor trebui să fie circa 900 de semnături… conform statutului. Cu 1%, iertați-mă, dar asta nu-i democrație. Am 99% de oameni care sînt pe partea cealaltă. Încă o dată, n-am ce discuta cu 1%“.
Ah, logică multiubită, cum te dai tu de ceasul morții, cînd e să te încurci în juvățul rațiunii! Cum faci din țînțar armăsar și din alb, negru! Și cum, în loc să slujești adevărului, te dai slugă la doi stăpîni! După ce prezidentul a colindat țara-n lung și-n lat și a cuvîntat (celor 99%, se înțelege), urmează întrebarea firească: cîți dintre cei 2.400 de autori pe care îi păstorește și îi ascultă cu mută compasiune a primit dl președinte în audiență? Nu la Paris, pe Champs-Élysées, acolo-i altă mîncare de poisson. Ci la Bucurști, în sediul șefului, pe unde nu cred să fi trecut mai mult de zece petiționari amărîți în zece ani (cum trece timpul!). Căci asta înseamnă a vorbi cu confrații de breaslă, nu să le vinzi gogoașa înfuriată „Dacă nu mă votați, Uniunea nu vă mai dă pensii!”.
Dar, chiar dacă scriitorul românesc doarme în turnul lui de fildeș, străjuit de demonul geniului neînțeles, sînt foarte sigur că știe din buchea cărții că arta e 1% inspirație și 99% transpirație. Ce bun e procentul ăla stingher! Apoi, pentru numele Istoriei literare, care e deosebirea între un scriitor și alți 2.399? Numărul sau ideile? Somnul sau trezia? Frica sau rațiunea? A considera că 1% (hm, ale dracu’ matematici, 50 de scriitori reprezintă 2%, da’ 1 e mai zdrobitor ca 2!) nu e reprezentativ sau că nu merită luat în seamă denotă o mentalitate de feudal fudul și obosit.
De fapt, dl Manolescu ar fi trebuit să spună ce a făcut, în zece ani, pentru scriitorii români. Niscaiva burse de creație, negociate cu primăriile marilor orașe? Organizarea de lecturi publice? Discuții cu editurile pentru un contract-cadru? Lecții de scriere creativă sau de tehnică narativă/poetică în universități? Colaborări cu traducătorii sau cu organismele similare din alte țări? Ah, uitasem, asta e 0,1% din nimic. Nici n-avem ce discuta!