Putin a participat la o festivitate de premiere dedicată în întregime lui. Nici nu i-au încăput în avion, la întoarcere, toate cadourile primite la Anchorage. Pentru crimele de război a primit un covor roșu. Pentru agresiunea ilegală asupra unui stat suveran s-a pomenit cu o propunere de afaceri. Pentru copiii răpiți din Ucraina și uciderea militarilor ucraineni s-a trezit cu un val de complimente în lanț și cu aplauzele celui mai puternic om de pe planetă. El însuși n-a rămas mai prejos: a salutat toate aceste dovezi de prețuire cu noi bombardamente asupra orașelor ucrainene, omorînd alți și alți oameni în timp ce vorbea despre pace.
În această fază a evenimentelor, sîntem obligați să privim comportamentul președintelui Trump ca pe un efort aproape nebunesc de a obține pacea, de a-l măguli pe dictator pentru a salva vieți, și nu ca pe o trădare a valorilor occidentale. Să nu ne aruncăm, pe moment, toate iluziile pe fereastră. Avem destul timp s-o facem.
Dar, pentru o țară ca România, situată în cel mai vulnerabil punct al flancului estic, la cea mai mică distanță de război și pe cel mai logic drum al expansiunii ruse, sînt de tras cîteva concluzii transparente după acest eveniment de PR internațional.
- Pacea e la fel de departe. În schimb, Rusia a obținut o mare victorie politică. Putin n-a cedat nimic, dar a cîștigat aproape tot. Acum e frecventabil, spălat de sîngele care-i șiroiește pe mîini, plasat pe podiumul marilor puteri, ridicat la rang de partener de afaceri „extraordinare“ al Americii.
- Putin a cumpărat timp fără să plătească și îl va folosi ca să copleșească Ucraina. Scopul lui nu se limitează la cele cinci regiuni relativ ocupate, ci privește desființarea suveranității și independenței statului ucrainean.
- Putin nu are nici un motiv tehnic să oprească un război care acum curge în favoarea lui, cînd și-a depășit impasul militar de la început, cînd are armata bine dotată, alimentată de o industrie de război masivă, de sprijinul logistic al Chinei, Iranului, Coreei de Nord și de numeroase trupe trimise de Kim Jong-un.
- Din punct de vedere tehnic, pacea e aproape imposibil de definit. Nici una din țări nu poate renunța la teritorii. Putin trebuie să justifice de ce a trimis la moarte sute de mii de ruși dacă dă înapoi ceva din ce a cucerit. Iar Zelenski nu poate explica ucrainenilor de ce i-a trimis la moarte dacă pînă la urmă a cedat teritoriile apărate cu atîtea sacrificii.
- Doar dispariția de la putere a lui Zelenski sau a lui Putin (mult mai puțin probabilă) ar putea duce la negocieri de pace. De aici se vede că Putin nu prea are cum să se oprească pînă la eliminarea politică sau fizică a lui Zelenski.
- SUA se vor dezangaja treptat din susținerea Ucrainei, adoptînd logica amînărilor, impusă de Putin, mărindu-i astfel dictatorului rus spațiul de manevră asupra Ucrainei. Așa pare să arate, în viziunea actuală a SUA, crearea condițiilor de pace.
- UE nu are nici capacitatea și nici voința politică să preia integral sarcina de război dusă pînă la finalul anului trecut de America, așa că situația pe front a armatei ucrainene se va degrada în următoarea perioadă.
- Ucraina a ajuns aproape de capătul puterilor, se află în criză accelerată de soldați și primește mai puțin armament. 60% din populație vrea pace, chiar dacă nu în orice condiții. Regimul Zelenski se poate clătina sub presiunea opoziției politice, sub nemulțumirea populară și sub atacurile hibride ale Rusiei.
- Rusia are la dispoziție cîțiva ani ca să doboare regimul politic de la Kiev și să-l înlocuiască cu unul pro-rus. Cum? Continuînd războiul fără să dea socoteală Americii, Europei și dreptului internațional, lungind negocierile și trăgînd de timp la nesfîrșit, obosind democrațiile occidentale, care nu mai sînt dispuse să renunțe la confort și să înceapă un conflict stratificat.
- Dacă în Ucraina va fi instaurat un regim pro-rus, Ucraina poate deveni o amenințare serioasă și imediată la adresa vecinilor și a Occidentului, avînd cea mai experimentată și înzestrată armată din lume, după SUA și Rusia.
- Spălarea lui Putin înseamnă anularea Actului final de la Helsinki, adică dispariția celor zece principii care au guvernat, din 1975 și pînă azi, relațiile dintre statele europene, plus SUA și URSS, principii care adună drepturile și libertățile omului, independența, suveranitatea, integritatea, egalitatea, inviolabilitatea frontierelor. Dreptul internațional trebuie rescris, rediscutat, renegociat, lucru care va lua decenii.
- SUA și Donald Trump nu au de dat socoteală nimănui. Prima putere a planetei a salvat în repetate rînduri Europa și lumea din războaie și dictaturi, dar a făcut-o exact în baza acestei puteri. America face exact ce dorește, nu i se poate reproșa nimic, mai ales statele europene, care-i sînt îndatorate moral și financiar, nu îi pot reproșa nimic. Iar dacă Donald Trump se arată fascinat de Putin și acționează împotriva intereselor Ucrainei și Europei, Ucraina și Europa nu-i pot cere, din poziția de debitori, noi sacrificii materiale și umane.
- Uniunea Europeană, în schimb, se poate smulge din letargie ca să înfrunte politic, economic și, la nivelul descurajării, chiar militar Rusia. E singurul lucru de făcut, dar pe care UE nu pare dispusă să-l facă.
- După întîlnirea din Alaska, perspectiva amenințării nucleare s-a îndepărtat. SUA și Rusia par să fi căzut de acord că războiul atomic trebuie revizuit, iar asta va avea consecințe și asupra celorlalte dictaturi nucleare emergente, Iranul și Coreea de Nord.
- Există posibilitatea ca Donald Trump să se răzgîndească și să treacă de la elogiul criminalului de război la măsuri dure împotriva Federației Ruse. Asta doar dacă presa din SUA și din Europa îl va descrie ca fiind inferior lui Putin, păcălit de Putin, umilit de Putin prin rezultatele practice inexistente, după ce a proclamat un succes „de nota zece“. Dacă acest succes va fi transformat mediatic într-un eșec politic, diplomatic, strategic și moral, Trump se poate răzbuna pe Putin.
- România continuă să-și ducă inexistenta politică externă prin birouri și concedii. Lipsiți de idei, de experiență și de relații, președintele Nicușor și ministrul de Externe Oana Țoiu nu-și prea justifică lefurile și cu atît mai puțin pozițiile.