Mircea Lucescu deține cele mai înalte grade fotbalistice din România. I se spune bre și nea din vremuri în care alții abia visau la statutul de mister. Erau la nivelul de sir, probabil, pentru că respectul în fotbalul nostru are unități de măsură diferite de cele din civilie.
La 80 de ani, nea Il Luce a acceptat, cu mult curaj, să fie selecționer. După cum nu prea știm pe propria piele, pentru că nu prea ajungem acolo, naționalele joacă uneori mai devreme doar la turneele finale. În calificări, meciurile sunt puse târziu, la ore grele pentru un octogenar. Ar fi o mare performanță să prindem barajul, la fel cum pentru nea Mircea e să prindă treaz conferința de presă de după. După amicalul cu Canada i se închideau ochii. După egalul cu Cipru, a devenit ciufut, ca vecinul de la parter căruia îi băteau copiii mingea sub geam când voia să moțăie la Telejurnal. Dar n-a uitat să dea puțin vina pe arbitri, ceea ce reprezintă un semn de sănătate mintală de apreciat.
Un alt semn de activitate cerebrală tinerească este că și în 2025 nea Mircea ocolește jucătorii de la Craiova și Steaua. Da, el consideră că FCSB e Steaua și o spune public fără nicio reținere. Făcea asta și în anii 80, dar atunci avea ce băga în teren de la Dinamo. Reușește să-și pună în cap conducătorii și suporterii a două dintre cele mai importante echipe românești, dar nu-l interesează și merge neabătut pe drumul lui, bombănind neinteligibil. Suporterii neutri, afiliați mai mult naționalei decât unor cluburi, nu înțeleg nimic. Parcă fotbalul la care se uită ei e un sport diferit față de cel pe care-l antrenează nea Mircea. Noroc că a spus-o pe aia cu 2-0, scor periculos, să pricepem și noi ceva. Și bine că n-a rămas așa și au egalat ciprioții, altfel nu mai dormea nimeni de frică în țara asta.