Caţavencii

20 de lucruri pe care am fi preferat să le facem în loc să urmărim nunta lui Cristi Borcea

Pe măsură ce ultimele ecouri ale nunţii cuplului Cristi Borcea, cu el însuşi, se sting uşor, atingînd chiar şi cele mai îndepărtate colţuri ale universului cunoscut, Buhuşi şi Dristor, iar mirii se pregătesc de o viaţă stilată şi plină de bun gust, a venit momentul să tragem şi nişte concluzii. Din păcate, întrebînd prin redacţie, am descoperit că avem una singură: aceea că am fi preferat să facem orice altceva decît să ne uităm la nunta lui Borcea, să citim despre ea, să auzim, să aflăm întîmplător de la un beţiv de pe stradă. Nu glumim, chiar am fi fost dispuşi să facem orice. Dar iată ce au declarat colegii:

Aş fi preferat să mă sinucid. De două ori. În acelaşi mod, ca să existe puţină diversitate.

 

Aş fi preferat să ajung în iad şi să sortez şosete stîngi de şosete drepte, pentru eternitate.

 

Aş fi participat la un seminar despre valorile feminismului şi rolul primordial al femeii în bucătărie şi în societate.

 

Aş fi preferat să ling şmirghel şi să-mi închipui că e îngheţată de rît de porc.

 

Aş fi preferat să fac dragoste cu un urs. Nu sex, dragoste. Și nu cu o ursoaica, cu un urs!

 

Aş fi preferat să fac un transplant de rinichi în spatele garajului Spitalului Municipal din Fetești.

 

Aş fi preferat să mă uit la Nikita dansînd goală pe Macarena şi citind din Dan Puric.

 

Aş fi ales să mă epilez pe picioare, să mă ung cu miere şi apoi să chem două vidre care să-mi roadă tibiile încetişor, în timp ce a o a treia vidră filmează.

 

Aş fi preferat să mă uită la Narcisa Sălbatică. Cu încetinitorul. Cu toate părţile de sex cenzurate.

 

Aş fi preferat să mă întorc în timp, să port pantofi platformă şi să ascult Andre, 3SudEst şi Animal X.

 

Aş fi preferat să mă nasc în Moldova, să fac o emisune de rahat 10 ani, să mă însor cu Ştefan Bănică Junior şi apoi să-i spun în faţă că Ştefan Hruşcă e mult mai mişto.

 

Aş fi preferat să mă deghizez în pîine, într-un magazin pentru pensionari care are promoţie la pîine.

 

Aş fi preferat să nasc un pui de rinocer supraponderal.

 

Aş fi preferat să o ascult pe Monica Tatoiu, 10 ore, discutînd cu Mihaela Tatu despre vagino-plastie.

 

Aş fi preferat să fac karaoke într-un grup de admiratori ai trupei Holograf şi să urlăm cît se poate de tare "e-atît de multă bucurie pe drumul care vom porni…"

 

Aş fi ales să iau cina cu Bănel Nicoliţă, doar noi doi, şi el să-mi povestească cum fuge el aşa de tare.

 

Aş fi preferat să mă îmbrac în chiftea, să mă ung cu maioneză şi să alerg în jurul lui Cristian Popescu Piedone, pe la prînz.

 

Aş pefera să mă uit la un gîndac de bucătărie cum mănîncă o firimitură de pîine uscată.

 

Aş fi ales să fiu în deşert şi să beau vermut cald cu amestecat cu sirop de căpşuni şi cu esenţă de trandafiri şi să văd o fata morgana care seamănă cu Adi Minune gol. 

 

Aş fi preferat să cînt la cimpoi în timp ce ascult în căşti, la maxim, fix ceea ce cînt.

 

 

Sursa foto: www.adevarul.ro

Exit mobile version