Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

21-22: cine a rîs cu noi?

Zoom 21-22: cine a rîs cu noi?

O fi fost revoluție? O fi fost lovitură de stat? Încă nu s-a tranșat, se pare. Ce vreau eu să vă amintesc e că, în mod sigur, în zilele de 21 și 22 decembrie 1989 (și un pic după aceea) a fost o mare sărbătoare populară, pe alocuri cu accente de carnaval și chermeză.

E adevărat, au fost zile cu deznodămînt tragic. Cele 1.166 de victime și cei peste trei mii de răniți din acea perioadă sînt comemorați ritualic, an de an, într-un cult al eroilor care implică forme de pietism și de religiozitate sincere, netrucate, în ciuda caracterului oficial-statal, suprapus inevitabil cu timpul. Dar caracterul sfîșietor al acestui tragism e cu atît mai puternic resimțit, mai crunt și mai nemijlocit uman, cu cît ținem seama că acești eroi ai noștri, majoritatea tineri, clocotitori, doldora de vitalitate, au fost uciși tocmai în clipe de bucurie sărbătorească. Mulți dintre morții de după 22 au fost luați în vizor de către lunetiști tocmai pentru că se distingeau ca ținte evidente, în timp ce dansau și își strigau libertatea abia dobîndită, în mijlocul străzii.

Nu cred că e o impietate (ba dimpotrivă) dacă ni-i amintim așa: fericiți, victorioși și plini de speranță. Toată acea energie potențială a zborurilor lor frînte în chiar momentul decolării, a viselor lor încă neconturate, e important să o preluăm noi, cei care am avut norocul de a nu ne afla în calea gloanțelor, și să o transmitem celor mai tineri. Sînt convins că abordarea fațetei hedoniste, ludice, carnavalești a manifestărilor populare din Decembrie ’89 este cu atît mai necesară, cu cît a fost cenzurată, în tot acest sfert de veac, de o pietate adeseori ipocrită. O recuperare, pe tărîmul memoriei sociale, a „revoluției frivole” ar întregi consemnările istorice cu pagini pline de viață și ar recompune marele puzzle al reconstituirii postume, din care lipsesc încă porțiuni întinse.

Am menționat deja, săptămîna trecută, rolul galeriilor de fotbal în Revoluția din ’89. Steagurile cu stema decupată, repertoriul de strigături „olé-olé”, coeziunea de tip falangă a marșurilor, precum și o adevărată cultură a protestelor publice, conservată și transmisă, de la o generație la alta, de către membrii galeriilor apar ca indicii evidente ale acestei ipoteze, care își așteaptă însă confirmarea într-o cercetare serioasă.

Ce merită marcat este că microbiștii au adus în zilele Revoluției și o undă zdravănă de umor popular, frondist și ireverențios. Să nu uităm că suporterii erau cei care își permiteau luxul de a scanda trivialități și injurii pe stadion, chiar și la meciurile cele mai sufocate de atenția organelor de partid și de stat. Fotbalul a fost mediul din care au pornit gesturi de nesupunere, precum fullmoon-ul unor fotbaliști către tribuna oficială sau discursul cu implicații politice al lui Cristian Țopescu în favoarea transferurilor afară.

O altă matcă a nesupunerii civice era mediul universitar și, cu precădere, mediul goliardic al tinerei intelectualități tehnice. Trebuie amintit că, în structura socială a acelor vremuri, diferită net de cea actuală, exista o categorie largă de tineri dinamici și dornici de schimbare (mulți dintre ei aparținînd generațional „decrețeilor”, cei născuți sub legislația ceaușistă de stimulare forțată a nativității), oscilînd în limbul dintre facultățile tehnice și industrie. Unii studenți ingineri sau subingineri (da, exista și titulatura asta în nomenclator), alții încadrați vremelnic ca muncitori necalificați, între două examene de admitere, unii ajunși cadre universitare, alții rămași repetenți ani de-a rîndul, dar deveniți vedete artistice ale mediului studențesc – ei toți au forjat acea contracultură a optzecismului ironic și coroziv pînă la subminare, care s-a manifestat vizibil prin anumiți exponenți, precum trupa de umor Divertis, trupa de rock Timpuri Noi și, peste pragul lui ’90, revista de umor din care tocmai citiți.

Lozincile și strigăturile cele mai creative și mai șfichiuitoare de la acești tineri frondiști veneau. Ei aveau să fie golanii Pieței Universtății de mai tîrziu. În 21 decembrie, doi dintre ei, fragezi și obraznici, postați în față la Inter înainte de asediul baricadei, i-au atras atenția lui Sorin Cucerai, care avea să îmi relateze momentul într-un interviu. Cei doi strigau ritmic: Ceaușescu, fii boier, ia-te după Honecker… Ăsta era spiritul dominant al revoltei.

Așa cum cîntecul la modă al acelor zile era – recunoașteți cei care vă amintiți – Lambada! De fiecare dată cînd aveam să aud hitul brazilian mai tîrziu, aveau să îmi vină în minte băieții care purtau combinele stereo pe umăr, cocoțați pe Dacii, în defilare pe Calea Victoriei și pe Magheru, după 22, precum și fetele care dansau lasciv la auzul muzicii. Nu e asta reprezentarea cea mai pură a libertății? Eu, zău, alta nu știu.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint