Să nu mă înțelegeți greșit. Mielul, de Paște, e sfînt. Oamenii ăia care nu mănîncă oaie, că nu le place „cum miroase”, ar trebui scoși în piața publică și biciuiți. Altele sînt insultele culinare, tradiționale printre cetățeni, care strică Paștele.
Ciorba de miel – Repet. Aștept să iasă mielul din cuptor mai tare decît pe Iisus din mormînt, dar ciorba de miel e ceva dubios. Nu ar trebui să mîncăm mațele unui animal mic ca pe paste într-o ciorbă. Sînt mațe. E OK să arunci unele părți din animal. Nu trebuie să mănînci chiar tot.
Ouăle roșii – Ouăle fierte sînt mîncare de babe. Miros a bășini, exact ca babele. Au un gust zemos-scîrbos sau ciudat-cauciucos, depinde de preferințe. Mie ciudat-cauciucos mi se pare mai puțin detestabil. Pot fi ingerate dacă le dai cu muștar și sare, dar pînă la urmă și scamele de aspirator ar merge la fel de bine cu muștar și sare. La fel de banale ca de obicei la gust, ouăle roșii, de Paște, vin cu un bonus: vopseaua roșie. De cînd n-ai mai mîncat vopsea la modul social acceptat? Mai vrei un bonus? Nu, dar mai e! Bonus, un joc detestabil. Toți cunoscuții vor voi să spargă un ou cu tine, după care cineva va trebui să-l mănînce pe ăla spart. Vor fi niște zile cînd va trebui să mănînci aleator ouă, cînd ți-e lumea mai dragă.
Cozonacul – Cozonacul se naște după un proces de șase ore de stat și frămîntat în căldură și cuptoare. Și din momentul feeric în care îl scoți din cuptor, pentru următoarea oră devine un desert delicios și pufos, care merge cu iaurt, lapte, smîntînă, lapte cu cacao, ceai și vin fiert. După care se transformă pentru eternitate în pîine uscată și dulce. Cel mai anost desert din istoria omenirii. Pîine cu zahăr. Oau! Și esență de rom. Dublu oau! Și/sau stafide, un smecleu de cacao comunistă, rahat și zahăr pudră. Un fel de colivă cu cocă în loc de grîu. Că atît știe românul: să pună chestii dulci pe o bază. Bam: desert! Pasca intră aici. E cozonac cu brînză. Și nu, brînza nu aduce nici o îmbunătățire.