Au trecut 366 de zile (în cazul de față un an, cu cele 29 de zile ale lui februarie 2012) de la apariția primului număr din Cațavencii. Ar fi trebuit să numărăm doar anii, nu zilele, orele, minutele și secundele, dar ar fi indecent să o facem într-o țară în care orizontul cel mai îndepărtat al presei și al celor ce o citesc este ziua de mâine.
Ne propusesem cu ani în urmă ca, la un momentdat, să organizăm un bal sau o simplă sărbătoare pe stadion alături de cititorii noștri. Ne pare rău, dar nu putem face asta acum. Sunteți prea mulți, iar noi încă nu ne-am pus îndeajuns de bine pe picioare pentru a putea închiria Arena Națională. Va veni, însă, și acea zi. Ne ambiționează mai mult să știm că trebuie să facem rost de bani pentru un stadion, decât ne-ar bucura dacă am putea să scăpăm ieftin, înghesuindu-vă pe toți într-un bar din Centrul Vechi.
Acum mai bine de un an v-am cam umplut capul cu problemele noastre. Știți. Poate am exagerat, poate nu. Ne-ați arătat că vă păsa, că n-am fost pentru voi doar un obiect ludic de care să profitați hlizindu-vă timp de 22 de ani. Punându-vă deschis, în față, momentele grele prin care am trecut, am încercat și noi să vă arătăm că nu ne-ați fost, atâția ani, doar patronii care ne-au plătit salariul, ci niște foarte buni prieteni pe umărul cărora am putut să ne punem capul.
Am încercat, în ultimul an, să nu mai fim noi subiect de știri. În mare măsură am reușit, ceea ce înseamnă că, de bine, de rău, ne-am făcut treaba. Faptul că sunteți, în continuare, atât de mulți alături de noi, ne confirmă că drumul pe care am plecat împreună acum 22 de ani și pe care am ales să-l continuăm împreună acum 366 de zile este drumul cel bun. Lung, dar sigur și plin de momente amuzante, unele chiar de neuitat.
Vă mulțumim, prieteni cititori, pentru faptul că ne-ați fost alături în zilele când ne era foarte greu și, mai ales, vă mulțumim pentru faptul că nu ne-ați abandonat când încă, deși părea altfel, n-am dat de bine.
Dacă aveți sau veți avea nevoie de noi, știți unde să ne găsiți. Plecăciune.