Nu ştiu dacă vă pasă, dar, sincer, ar trebui. Sătul de miştourile făcute de mai toţi compatrioţii lui, cantautorul intitulat Fuego s-a retras la Chişinău. Ce nu ştie el, şi e esenţial, e c-ar trebui neapărat să se întoarcă. Pentru că ţara are nevoie de el şi de glumele cu Fuego din cauză că:
1. Toată lumea poate să facă glume cu Fuego. Pînă şi cel mai oligofren haidamac din curtea şcolii poate să scrie pe Internet glume cu Fuego şi să se simtă umorist isteţ. Oferă tuturor triştilor şansa de a crede că sînt amuzanţi, şi e una dintre puţinele chestii care-i bucură şi pe ei.
2. E numitorul comun al tuturor românilor. Specimen anost, românul nu ştie să interacţioneze cu semenii lui, nefiind sigur că subiectele plictisitoare care-l interesează pe el sînt aceleaşi cu subiectele anoste care-l interesează pe un necunoscut. Dar ştie sigur că Fuego e un subiect de interes comun şi poate porni de acolo.
3. Omul are nevoie de existenţa unui artist penibil, ca să se simtă bine că s-a făcut muncitor. Cînd ajunge acasă cu spinarea ruptă, corporatistul care respiră pe gură trebuie să se gîndească: „Fac eu 12 milioane pe lună, da’ măcar nu rîde de mine o ţară întreagă, ca de Fuego“. Astfel, el se poate trezi fresh şi în următoarea zi, nederanjîndu-l lipsa de semnificaţie a propriei vieţi.
4. Dacă nu el, atunci cine? În general, românul respectă din inerţie orice artist trecut de 45 de ani, chiar dacă e Adrian Enache. Hruşcă e penibil doar o lună pe an, iar restul vedetelor de la noi sînt legate de trusturi TV şi, ziarist fiind, nu poţi face bancuri cu Ştefan Bănică, spre exemplu, aşteptîndu-te să mai ai amiciţii în departamentul lor de PR. Deci e o alegere lipsită de pericol pentru orice scrib mic şi slugarnic.
Publicat în Cațavencii, nr. 47, 28 noiembrie – 4 decembrie 2012