Să facem un exercițiu de imaginație care o să dureze fix cinci secunde: notați pe o foaie de hârtie numele a trei orașe în care se găsesc fântâni arteziene memorabile. Da, fix. Nimic. Alo, Brăila să facă liniște, că acolo este o fântână în care se băgaseră vreo 13 milioane de lei și care arăta de parcă era adusă din zonele de bombardament din Afganistan. Dar altceva? Nu avem, nu? Eh, cineva mai încearcă, pentru că, slavă cerurilor care încă ne mai suportă, țara asta încă mai vrea să țină viu spiritul îngropatului de bani în chestii care nu mai sunt de actualitate de zeci de ani. Da, fraților, Primăria Hunedoara este cea care trage să renască obsesia noastră absolut bolnavă de a vedea apa curgând în sus, ca semn al faptului că meșteșugul nostru tradițional – cel al împingerii apei la deal – e probat în vreun fel.
Cinci milioane de lei. Cinci cuie mari. Cinci bulioane sănătoase pleacă din trezoreria Primăriei Hunedoara spre o investiție care va schimba fața centrului istoric al orașului. Pentru că, evident, Hunedoara nu are nici o altă grijă pe lume și acum, după ce trântește trei fântâni arteziene, se retrage la pensie și se bucură de ambient și de nepoți. Poate se mută la țară, pe una dintre străzile alea în care îți pierzi mașina prin gropi.
„Investiția” (îi spunem așa pentru că e amuzant) e una mai mare și are în vedere revitalizarea Pieței Casei de Cultură din Hunedoara şi a Bulevardului Corvin, chestie care sună mișto, e ceva necesar și costă 1,3 milioane de lei. Bă, după mintea noastră de săraci care nu au văzut atâția bani în veci, nu pare mult. Că asta spun tâmpiții: „Da, băi, dar voi nu sunteți experți, de unde să știți voi dacă e mult sau puțin?!”. Păi, comparăm. Comparăm 1,3 milioane de lei pentru un bulevard și o piață cu 4,8 milioane de lei, cât va costa perla coroanei din Hunedoara, adică o fântână muzicală. L-ați mutat acolo pe Armin van Buuren sau ce naiba? Nu vă faceți griji, nu se termină aici. Până la cinci milioane se mai face de două fântâni mai mici. Cine știe, poate chiar în interiorul ăleia muzicale, undeva pe la etaj, poate.
