Veşti bune pentru călători: CFR îşi face datoria pînă la capăt, chiar dacă întîmpină o mică întîrziere. Este cazul călătorilor rămaşi blocaţi în vagoane în cumplita iarnă a lui 1954: aceştia au fost găsiţi în această dimineaţă de echipajele de deszăpezire şi conduşi cu grijă în prima gară disponibil.
Cum şi de ce a fost posibilă o asemenea întîrziere?
-Încă nu ştim exact, ne explică un pasager. Noi eram obişnuiţi cu întîrzierile, nu era problemă că ajungem mai tîrziu cu o oră-două. Dar după vreo săptămînă şi ceva am început să ne punem şi noi întrebări. De ce întîrzie atîta, e vreo problemă pe traseu, cît e integrală din x de x, care e sensul vieţii, na, ca oamenii îngrijoraţi. După prima lună l-am întrebat şi pe controlor…
Şi ce v-a răspuns?
-Păi s-a uitat buimac la noi: Cum, de-o lună staţi în tren? Văleeeeeu! Şi-a fugit. A revenit după jumătate de oră cu chitanţierul şi ne-a tăiat la toţi bilete cu suprataxă, că alea vechi nu mai erau valabile, vă daţi seama.
Bine, dar la un moment dat s-a terminat iarna. De ce n-a plecat atunci trenul?
-Aşa am zis şi noi, da’, vedeţi dumneavoastră, în primăvară a plouat nasol şi s-au umplut şinele cu noroi, vara a fost prea cald şi s-au dilatat, iar toamna au venit nişte miliţieni şi ne-au dus pe toţi la muncă patriotică la CAP. Şi după aia a venit iarna, cine era nebun să se mai aventureze la drum pe asemenea vreme?
De ce n-aţi plecat pe jos?
-Aşa mă gîndeam şi io prin ’57, noroc că a venit nevastă-mea să-mi aducă un pachet şi mi-a zis: Stai aicea, băi prostule, şi nu te mai plînge, că nu ştii ce regim de căcat e în afara vagonului. Păi bun, zic, şi copiii? Ţi-i aduc eu săptămîna viitoare, să mai stea şi ei, săracii, la căldură!
Aţi stat cu copiii în tren?
-Doar cu primii doi. Mi-i aducea nevastă-mea prin octombrie şi îi lua înapoi acasă prin martie, cînd începea dezgheţul. Pe al treilea l-am văzut abia în ’64. A venit de ziua lui: împlinea trei ani. (plînge emoţionat)
Acum sînteţi liber. Ce planuri aveţi, vă întoarceţi acasă?
-Care casă? Că pe apartament mi-a pus statul sechestru. Zice că îl vinde, şi din banii primiţi va plăti CFR-ului toate biletele şi amezile pe care mi le-a dat în anii ăştia.
Şi cu restul de bani ce veţi face?
-Habar n-am. Cred că va trebui să fac un credit bancar pe 20 de ani, că altfel n-am cum să-i plătesc.