În filmul lui Corneliu Porumboiu A fost sau n-a fost?, Virgil Jderescu este patronul unui post TV și, în același timp, principalul realizator de talk-show-uri. În septembrie 2006, când a fost lansat filmul, Rareș Bogdan era o biată vedetă locală și nu putea încă să inspire cineaști. Dacă el ar fi lucit vederii noastre ca stea ce este astăzi încă din perioada aia, probabil că ar fi putut adăuga culoare personajelor lui Porumboiu. Din păcate, încă nu lucea, deși era, iar noi nu-l vedeam. Azi, când îl vedem și nu e, din păcate, nu mai poate influența istoria cinematografiei românești.
Realitatea TV a trecut prin multe peripeții de-a lungul existenței sale. A fost prima televiziune de știri din România, înființată de un gunoier charismatic, ca anexă a afacerilor sale cu primăriile bucureștene. A trecut prin multe schimbări de patronat, via companii off-shore, ajungând înapoi la întemeietorul său pentru a pleca, de acolo, pe drumul măririi și al decăderii definitive, prin intermediul lui Vântu și al lui Schwartzenberg. Dar nici Silviu Prigoană, Adrian Năstase, Vitalie Dobândă, Sorin-Ovidiu, Ioana sau Codrin Vântu ori Elan Schwartzenberg nu s-au gândit, vreodată, să fie și patroni ai televiziunii și realizatori de emisiuni. Nu-i nimic. Dacă se simțea nevoia de provincialism dus la extrem în prima (cronologic) televiziune de știri a României, atunci această nevoie a fost îndeplinită cu asupra de măsură după ce, prin metode încă neelucidate din punct de vedere legal, Realitatea TV a încăput pe mâna lui Cozmin Gușă.
Mai întâi ne-au lovit, din lumea mică a Clujului, alde Bogdan, Hoandră sau Mănăstire. Apoi, ambele fiice ale lui Maricel Păcurariu, copatron, au început să realizeze emisiuni. Probabil așa ajungeau mai ușor la tatăl lor, aflat pe vremea aia în închsioare, decât ar fi făcut-o dacă mergeau periodic la vorbitor. În fine, totul a culminat cu momentul în care liderul maxim, proprietarul și analistul de talie geopolitică, însuși Cozmin Gușă, el însuși, a început să facă emisiuni pe postul pe care-l patronează în dauna bugetului de stat, căruia îi este din ce în ce mai dator.
România 2019 se cheamă emisiunea domnului Gușă, emisiune care, la prima ediție, a umplut platoul. Asta e rețeta, de fapt: un platou plin și un relizator și mai plin. Primul de invitați, al doilea de el însuși. Dacă cineva își închipuia, vreodată, că mai plini de ei înșiși decât Bogdan, Gâdea, Badea, Banciu, Rifai etc., etc. nu pot exista oameni, ar trebui să urmărească emisiunile în care patronul, realizatorul și analistul Cozmin Gușă își dau mâna pentru a forma un singur personaj. Orgoliul crapă pe la cusături, scaunele normale nu pot ține trei dosuri în unul singur, iar dacă legea audiovizualului n-ar interzice imaginile ce ne pot afecta emoțional, cu siguranță câte unul dintre cei trei s-ar întoarce dezagreabil din când în când ca să le ardă câte o limboacă celorlalți doi.
Adevărul, însă, este că poate fi înțeles până și Cozmin Gușă. Ca patron și analist, ca geopolitician, președinte al Federației Române de Judo, ca prieten al lui Marius Vizer și Vladimir Putin, a fost, în nenumărate rânduri, pus în dificultate de întrebările puerile, stângace și adeseori tâmpite ale moderatorilor pe care el cu mânuța lui i-a angajat și pus pe post. Se simțea, prin ecran, tensiunea. Te puteai întreba, pe bună dreptate, câtă vreme va mai rezista acest om cumsecade. Uite că n-a mai rezistat. Și bine a făcut.
Acum, mai rămâne doar să pariem pe momentul în care Cozmin Gușă se va suna pe el însuși pentru a-și cere o competentă analiză. Apoi, pe momentul în care tot Cozmin Gușă, realizatorul, se va ridica la luptă dreaptă împotriva lui Cozmin Gușă patronul. De-abia atunci culmile penibilului vor fi fost pe deplin cucerite. Dar, nu știu de ce, simt că nu avem prea mult de așteptat.