Dacă Traian Băsescu și-ar fi început discursul cu "Bună seara, Budapesta!", ca starurile care vin să cînte la pe la noi, probabil că tot ce a spus ar fi căpătat un sens, unul care oricum ne scapă, dar măcar era vorba despre alții.
În locul omului politic viclean, pragmatic, sec și pe alocuri demisec, am văzut un bătrînel uitat de copii la casa de bătrîni care se joacă de-a modernizatorul în oglindă. O față transpirată, congestionată, un bîlbîit atît de simplu după gesturi, după scop.
Am rămas cu senzația că Băsescu a uitat despre ce trebuie să vorbească și a băgat un playlist mai vechi. Zi-o, moșule, pe-aia cu modernizarea, că o dată se căsătorește asta mică! – părea că-i zice de undeva din spate un mesean pedelist.
Pe de altă parte, această obtuzitate, această orbire, s-ar putea să o coste pe România vizibilă, palpabilă, pe România care chiar se întîmplă. Epoca chiorului a trecut. Aseară am văzut un orb speriat care dă în stînga și în dreapta din baston într-un magazin de porțelanuri.