În 2015, la presiunile „societății civile“, ale unor partide precum PMP, M10, USR și ale unor persoane precum Traian Băsescu, Monica Macovei sau Cristian Pârvulescu, Parlamentul României a decis să schimbe legea finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, astfel încât campaniile electorale ale candidaților și partidelor care depășesc la alegeri un prag de 3% din voturile alegătorilor să fie decontate integral de către stat. Comisia de cod electoral care a venit cu această propunere, după îndelungate negocieri cu „societatea civilă“, a fost alcătuită din parlamentarii Luminița Adam, Mihai Voicu, Alin Tișe, Marton Arpad, Varujan Pambuccian, Viorel Chiriac, Doina Fedorovici, Victor Paul Dobre, Puiu Hașotti, Mihai Neagu, Miron Mitrea, Ioan Oltean, Eugen Nicolicea, Gabriel Vlase și a fost condusă de către Valeriu Zgonea. Lor trebuie să le mulțumim pentru o lege tâmpită, făcută la începutul secolului XXI pentru niște realități din secolele XIX-XX. Din toată comisia aia, singurul care înțelege ce înseamnă tehnologia este Varujan Pambuccian. Dar el era doar o voce într-o mare de moaște vii.
În această lege,
334/2006, cu modificările și completările ulterioare, găsim atâtea tâmpenii și inadecvări, încât ea ar fi trebuit schimbată de multă vreme. Totuși, suntem în 2024, la nouă ani de la ultima modificare majoră, iar tâmpeniile au rămas. Semn că ele convin tuturor partidelor, inclusiv celor de la USR, care nu văd vreo problemă în alcătuirea aceasta strâmbă. Oricum, suntem cu mai puțin de șase luni înainte de prima rundă de alegeri (europarlamentarele, ce vor avea loc, cu siguranță, pe 9 iunie), așa că modificarea Legii 334/2006 cam iese din discuție.
Pe lângă multe alte lucruri,
Legea 334/2006 prevede și sumele maxime care pot fi cheltuite de către candidați în campania electorală oficială, cea care începe cu 30 de zile înainte de alegeri. Pentru că suntem grijulii cu banii publici, evident, nu-i vom lăsa pe politicieni să cheltuiască oricât vor ei și să le decontăm mai apoi cheltuielile. Nu, nu! Așa că fixăm plafoane.
Cel mai mult poate cheltui și i se va deconta totul un candidat la președinție care obține mai mult de 3% din voturi în primul tur al alegerilor. Plafonul maxim al cheltuielilor este de 20.000 de salarii minime brute pe țară, la valoarea acestuia de la data de 1 ianuarie a anului în care au loc alegerile. Astfel, un candidat la președinție care va obține peste 3% din voturi poate cheltui anul acesta (decontându-i-se totul), 66.000.000 de lei, adică 13,2 milioane de euro. Este o sumă, orice am zice, chiar dacă au crescut foarte mult costurile legate de campaniile electorale și chiar dacă nici măcar un leu din banii ăștia nu poate fi folosit pentru a cumpăra spațiu pe TV sau radio, nici pentru panouri stradale, nici pentru alte forme de publicitate mai costisitoare.
La polul opus se află cei care vor candida pentru consiliul local al unei comune. Pentru o listă de candidați la consiliul local al unei comune nu se poate cheltui în campania electorală și nici nu se decontează mai mult de un salariu minim pe țară. Da, doar 3.300 de lei au voie să cheltuiască, împreună, candidații la consiliul local al unei comune din România. Nici candidații la funcția de primar al comunei nu stau mai bine: ei au voie să cheltuiască în campania electorală cinci salarii minime pe țară, adică 16.500 de lei. Atât.
Legea interzice candidaților să plătească din conturile proprii promovarea mesajelor electorale pe Facebook, de exemplu, impunând angajarea unei firme specializate. Cu 3.300 de lei nu angajezi, în 2024, nici o firmă care să facă asta pentru candidații la consiliul local al comunei și nici nu poți plăti promovări eficiente. Așa că oamenii ăia, practic, nu au dreptul la campanie electorală. Sau o vor face cu bani negri, pe care nu-i vor deconta. Ceea ce se întâmpla, oricum, și până în 2015. Atunci, de ce s-a mai schimbat legea, dacă situația din teren rămâne aceeași?
Acesta este doar un exemplu
de inadecvare ipocrită. E cel mai mărunt dacă privești din afară, probabil că este revoltător pentru cei direct implicați în povestea asta. Dar, pentru a înțelege mai bine cât de tâmpită a devenit, prin inadecvare, legea asta, vom face o analiză pe o campanie electorală ipotetică a unui candidat la Primăria municipiului Tulcea, municipiu reședință de județ.
Un candidat la Primăria Tulcea are voie să cheltuiască în campania electorală echivalentul a 50 de salarii minime pe țară, adică 50 x 3.300 de lei, respectiv 165.000 de lei. Sau 33.152,50 euro, cum preferați. Dar suma asta, mare sau mică, nu poate fi cheltuită după bunul plac de către candidat. Nu, în înțelepciunea sa, legiuitorul a stabilit care sunt plafoanele maxime de cheltuieli pentru șapte capitole specifice.
Astfel, candidatul nostru va putea cheltui, în 2024, maximum 40% din suma totală, adică 13.260,80 euro, pentru „producția și difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune și în presa scrisă“. Sună binișor, doar că, așa cum am amintit, tot legea interzice ca un candidat să cumpere spațiu publicitar la radio sau la televiziune. Prin presă scrisă, deși nu definește acest lucru, legiuitorul se referă la presa tipărită, imprimată pe hârtie. În municipiul Tulcea există o singură publicație tipărită, cotidianul Delta, care nu difuzează, în mod real, mai mult de 250 de exemplare. De asemeni, în municipiul Tulcea nu mai există nici măcar un singur chioșc de presă. Ziarele naționale tipărite pot fi găsite în Kaufland, la Inmedio, sau în cele șapte benzinării care fac parte din rețele naționale. Ziarul local se găsește în câteva supermarket-uri locale, magazine de îmbrăcăminte și la librăria transformată în magazin de jucării. Așadar, pe ce să cheltuiești, cu adevărat, 13.260 de euro dacă nu ai voie la radio, la TV (nu există televiziune locală), iar ziarul local tipărit e ca și cum nu ar fi?
În schimb,
pentru producția și distribuirea materialelor de propagandă online, candidatul la Primăria municipiului Tulcea (și a oricărui municipiu reședință de județ, inclusiv Cluj, Timișoara sau Oradea) nu poate cheltui decât maximum 30%, adică cel mult 9.945,60 euro. Aici, unde candidatul chiar are ce face cu banii, cheltuielile sunt drastic limitate. Pentru că, nu-i așa, se poate cheltui unde nu e voie să-ți facem reclamă, dar ar fi păcat să cheltuiești acolo unde ai voie și ai și electoratul.
Alți maximum 30%, adică tot 9.945,60 euro, pot fi cheltuiți pentru cercetări sociologice. Pentru un municipiu de dimensiunile Tulcei, asta înseamnă că poți face un sondaj, un sondaj și jumătate. Bine, dacă lucrezi cu Pieleanu, poți face și douăzeci, dar vor fi impregnate cu mirosul puternic al genunchilor pe care au fost făcute.
Nu-i nimic, însă, că se poate recupera la capitolul afișe. Aici, candidatul va putea cheltui maximum 20%, adică 6.630 de euro. Dar ce să vezi? Legea nu-ți permite să pui afișe decât pe panourile speciale puse la dispoziție de către Primărie. În 2020, la ultimele alegeri, în municipiul Tulcea au existat doar 20 de spații de afișaj electoral, însumând 119 panouri, dintre care 24 mici și 95 mari. Asta înseamnă 119 afișe. Dacă iei în calcul că se mai rup, se mai lipesc altele peste, poți înmulți suma cu 4 și obții aproape 500 de afișe, cu dimensiunile maxime de 500 x 350 mm. Dacă pentru asta cheltuiești mai mult de 500 de euro, înseamnă că ești prost. Deci ai putea cheltui 6.630 de euro, dar nu ai pe ce.
50% din bugetul decontabil, adică 16.576 de euro, ar putea cheltui candidatul la Primăria Tulcea pentru alte tipărituri. Cu banii ăștia, candidatul la Primăria municipiului Tulcea ar putea tipări 500.000 de pliante sau peste 1.500.000 de flyere. Dar ce faci cu ele? Tulcea are 63.000 de locuitori, dintre care în 2020 au mers la vot aproximativ 26.000. Ce faci cu 1.500.000 de flyere sau 500.000 de pliante la un electorat real de 26.000 de oameni? Îi îmbraci pe toți în tipărituri sau ce?
Mai sunt două capitole de cheltuieli
pe care le permite legea: cele administrative sau pentru consultanță, deplasări, protocoale, diurne etc., de maximum 30%, și cele pentru comisioane bancare, care nu sunt specificate. Totul este atât de anapoda, atât de prost întocmit, încât toți cei care-și decontează și primesc de la AEP sumele integrale pentru campaniile lor electorale nu o pot face dacă nu mint și nu maschează cheltuielile reale în capitole care nu au nici o legătură cu realitatea.
Dacă statul român tot plătește campaniile electorale ale candidaților (lucru cu care eu, personal, nu sunt de acord), ar fi putut măcar să le permită oamenilor să cheltuiască banii eficient, nu pe tipărituri inutile. Dar cerem prea mult, mai ales acum, când politicienii au alte preocupări.
Slava!