Pe vremea când nu existau antibiotice, în cazurile de infecții grave se injecta esență de terebentină sub piele. Rezultatul era un abces spectaculos, care vra să zică o pungă de puroi, cu creșterea dramatică a temperaturii și a nivelului de globule albe în sânge. Altfel spus, niște bice date sistemului imunitar să se opintească și să nu se ajungă la vreo septicemie nefastă, cu cai mascați și colive împrăștiate în toată mahalaua.
Când doftoroii (medicii au apărut mai târziu) considerau că lucrarea a fost înfăptuită, se secționa cu gingășie abcesul și – ce să vezi? – puroiul se elimina, febra scădea imediat, caii rămâneau în iesle nemascați, iar ipochimenul scăpa (de cele mai multe ori) de boala inițială. Și, ceea ce era cel mai important, fără deranjuri suplimentare, pentru că puroiul nou creat era aseptic. Recte fără microbi. Și, pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, cât mai științific și respectabil, li s-a spus abces de fixație.
Dar anii au trecut, antibioticele au apărut, astăzi infecțiile sunt glume, căpăcite fiecare cu medicamentul dedicat. Iar abcesul de fixație a rămas o istorioară în istoria medicinii! Mda… Așa spun proștii. Maleficii, dibaci după cum îi știm, au reciclat chestiunea și i-au dat noi și oculte întrebuințări.
Studiu de caz. Se ia una bucată țară (România), cu probleme de stabiliate, cu populație mârâindă și clasă politică blocată într-un clinci fără ieșire (ca la lupte libere, când se opintesc și antrenorii, și arbitrii și medicii, și tot nu pot să-i deznoade pe apucați). Ce faci, ca emineță cenușie, riști să-ți scape turma din mână? Răspunsul este – cum de-ați ghicit? – un nu hotărât.
Atunci, noii doftoroi în ale politichiei (că de medici nu avem încă față!), iau o cantitate de cianuri și amenință că o injectează la Roșia Montană. Apoi, pe nesimțite, o vâră în zona hipsteroidă a societății. Și, ce să vezi? Abcesul pulsează fierbinte, iar presa năimită se repede să-i ia tempratura. Strada e plină la Universitate (bine ales, loc de legendă, nu?), indivizii sunt tinerei, spălăței, cu vorbire aparent articulată, plini de simțiri și cu chef de mișcare. Acu' îi vezi la Universitate, nici nu te-ai dumirit bine, și ei sunt la DNA. Iar până să te încordezi să auzi ce zic, hopa! – io-te-i la Guvern cum își dau întâlnire la Parlament. Și asta zi de zi, de fapt seară de seară, comunicând generalități patetice (dar tandru, ce-i drept!), despre Roșia Montană. Și, când la bufet se termină cianura, până primesc din nou, în abces se injectează gaze de șist. Iar toată lumea în stradă e mulțumită.
Este simț civic? Este! Este democrație? Este tone! Avem atitudine? Avem! Se mișcă tineretul? Ohoho, sfârie pe bulevarde! Avem lideri noi? Păi, uite, Alina Mungiu P. se chinuie cu Claudiu Crăciun. Dar gestarea nu merge cum ar trebui, iar individul vizat nu devine lider viabil. Și, de fapt, nici nu trebuie, dar doamna nu știe (sau, în perfidia-i, doar se preface a nu ști). Deoarece, dacă nu ați uitat deja, este esențial ca puroiul din abcesul de fixație să fie steril.
Pentru ca o mișcare publică să aibă succes și să dea bătăi de cap mai sus de poliția rutieră, trebuie să capabilizeze intelecualii publici formatori de opinie. Asta e! Ne convine, sau nu, să vedem cum stăm: Liiceanu a fost părăsit de lichele si s-a năclăit în săruturi franțuzite cu turnătorul lui, Patapievici este încă în insuficiență respiratorie de indignare, Mihăieș s-a retras în turnul de pită și slană din șpaisul bănățean, Cărtărescu are probleme tegumentare de de la o piscină cu acid, iar Pleșu rămâne Pleșu. A nu se uita că toți cei enumerați mai sus au legitimat dreapta românească în 2004 și i-au adus victoria. Pe cealaltă parte a străzii, Rogozanu & Comp. abia ies din copilăria stângistă năclăită în aurolac. Asa ajungem, așadar, la ce doreau oculții: o centură de hipsteroizi, întunecând vederea, fără să amenințe în vreun fel, planeta mamă. Pentru că iți trebuie boașe ca sa te prăvălești din înalturi și să provoci un cataclism care să extermine dinozaurii politici.
Acum, toată lumea se simte bine. Puterea nu este deranjată, opoziția zace neobservată în neputința ei, serviciilor li se crește bugetul și nimeni nu spune nimic. Ce invățământ? Ce sănătate? Marșul de protest al medicilor cu portretul Ministrului Sănătății pe copârșeu în dric, eveniment care în alte țări ar fi clătinat guvernul, la noi a trecut neobservat, atât de obosită e lumea de marșurile frustrat-hipsteroide zilnice. Altfel spus, abcesul de fixație iși face treaba.
Sunt voci care spun că eșecul deja evident al mișcărilor împotriva Roșia Montană este datorat faptului că televiziunile nu mediatizează plimbările nocturne pe cât ar vrea manifestanții. Aparent e corect. Dar a nu se uita că nici mogulii nu mai sunt ce-au fost. Puneți-vă și voi în locul Varanului: cum v-ați simți să știti că, dacă nu sunteti giugiuc, fiica voastră se îndreaptă cu pași repezi spre Brutărie? Dar este numai o aparență. O mișcare similară (păstrând proporțiile și pretențiile, desigur) a fost Ocupy Wall Street. Deși ultramediatizată pe toate televiziunile de pe mapamond, a avut același succes cu Roșia Montană.
Și iată o ultimă dovadă că Roșia Montană este un abces de fixație aseptic la care se va renunța la momentul oportun: nimeni nu se teme de prostănaci, poți să-i folosești cât vrei. Într-unul din multele marșuri împotriva exploatării de la Roșia Montană, manifestanții deschideau drumul înveliți într-un banner pe care scria: "Nu vrem să fim sclavi în propria țara" Stați liniștiți copii! Nu sunteti sclavi, sunteți doar prostănaci folositori.