Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Acest film este atît de hazliu încît rușii l-au interzis în țara lor

Zoom Acest film este atît de hazliu încît rușii l-au interzis în țara lor

Puține lucruri garantează forța și excelența unei satire așa cum o fac încercările unei regim opresiv de a o suprima. Filmul lui Iannucci a fost interzis în Rusia, Azerbaidjan și Kazahstan, bastioane ale democrației supreme precum sovietul. Și acum urmează partea mișto: în Belarusul lui Lukașenko, el continuă să ruleze bine-mersi. În caz că ați uitat, Belarusul lui Lukașenko e țara aia în care un ciung a fost arestat pe motiv că a aplaudat la un miting contra Puterii.

Prin urmare, interzis. De altfel, nici nu-i de mirare. Spumos, imprevizibil, impertinent pînă la roșul genericului și profund pînă în adîncimile infernului în care viermele ăla gruzin își primește plata pentru nemerniciile lui, filmul își trage seva din tragedia unui întreg continent și înflorește în rîsete eliberatoare. Nu, nu eliberatoare ca Armata Roșie.

E tîrziu în noapte, pricolicii NKVD-ului mișună ca gîndacii prin clădiri, se aud fatidice bătăi în ușă. Boris Bresnavici își privește speriat babușca și apucă să-i șoptească grăbit și speriat: „Te iubesc! Spune-le tot ce vor să audă! Nu-ți face griji, voi fi bine!”. Împăcat cu soarta, deschide ușa și este luat pe sus de reprezentanții Radio Moscova, pentru că trebuie să dirijeze de urgență un concert cerut de tovarășul Stalin. Arestul și execuția se amînă pentru o dată nedefinită fiindcă a apărut o mică problemă: părintele tuturor popoarelor zace lat, cu nădragii plini de victoria socialismului asupra sfincterului.

E mort? Momentan, nu. Dar cursa pentru viitorul țar de la Kremlin a început. Și e pe viață și pe moarte în cel mai literal sens. Pe de-o parte, Lavrenti Beria, securist, pedofil, băiat deștept din turnătorie și călău de frunte al regimului. De cealaltă, Nikita Hrușciov, măcelarul din Ucraina, viitorul arhitect al Zidului Berlinului și un tip care poartă brasardă roșie ca să nu se prindă lumea pînă unde exact are mîinile pătate de sînge nevinovat. Prinși la mijloc, Malenkov, Molotov și alți monștri de calibru mediu se învîrt la grămadă într-un carusel al paranoiei, slugărniciei, cruzimii și prostiei habotnice. Iannucci e nemilos ca stalinismul într-una din zilele lui genocidale și rafalele de ironie, sarcasm și ridicol amenință să suprime orice urmă de criminal respectabil pe care o mai păstrau personajele reale.

Și personajele fictive de pe ecran? Aici, Iannucci își dă în petec rău de tot: deși subiectul e proletar prin excelență, distribuția e imperială și risipa de talent de pe ecran de-a dreptul încîntătoare. Steve Buscemi intră cu tupeu de mare actor în pantofii care au bătut în masa Națiunilor Unite și face un rol superb. Dacă inițial te-ai gîndi că Hrușciov ar fi strîmbat din nas că avatarul lui de pe ecran nu e Nicholson sau De Niro, la final îl auzi murmurînd: „Băi, ar fi trebuit să slăbesc și eu puțin, să arăt mai mult ca băiatu’ ăla!”.

Și nu e singurul. Nu există rol principal al cărui actor să poată fi acuzat de conspirație cu forțe străine artei. E drept, s-au găsit voci care să acuze filmul de superficialitate, interpretarea de tușe caricaturale și povestea de îndulcirea nepermisă a tonului. Din fericire, societatea a luat act de critică și nu i-a acuzat pe nemulțumiți de inteligență sau de umor.

Satira de față este răspunsul frumos al umanității la inumanul ideologiei. În timp ce comunismul s-a încăpățînat să fie o glumă proastă, Moartea lui Stalin are impertinența să fie una extrem de bună.

The Death of Stalin. R.: Armando Iannucci. Cu: Steve Buscemi, Michael Palin.

1 comentariu

  1. #1

    Am vazut The Death of Stalin si aprob pozitiv. Totusi am o nedumerire. In istoria reala Hrusciov este un tip obez, jovial, iar Beria este tipul uscativ, cu privire sireata. In acest film din contra, s-a facut o inversiune, Beria este tipul gras iar Hrusciov este slabanog. Daca inversiunea de fizionomii este intentionata, se poate sa fie vorba de un umor special, o poanta de care eu personal nu m-am prins. Totusi teama mi-e sa nu fie o greseala grosolana, o neglijenta crasa a regizorului si a celorlalti, actori, scenarist, casting, etc. Ce parere aveti ? S-ar putea sa fie vorba de ceva gen palaria lui Ceausecu care era pe cap dar o avea si in mana. Dintr-un film de Mungiu, daca v-amintiti.– bustefan@yahoo.com

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Iartă-mă, Doamne, că m-am născut în România!

    3 decembrie 2024

    Țara noastră a devenit scena unde se joacă o farsă de zile mari, cu actori care nu-și cunosc rolurile și bat cîmpii cu grație în aplauzele a douăzeci de milioane […]

  • You motherfuckers!

    2 decembrie 2024

    Telefonul trebuie să fi venit luni, 25 noiembrie, dimineața, cînd numărătoarea îl proiectase pe Călin Georgescu, iremediabil, în vîrful clasamentului. Peste ocean era miezul nopții, vocea era furioasă. Dincoace, la […]

  • Crăciun

    26 noiembrie 2024

    În spatele templului e-un coteț de găini, cîțiva saci cu mălai, marmura pentru zeii de-ocazie, o tigaie încinsă, vestalele sporovăiesc în pauză ca dizeozele, fac gargară cu ceai, temătoare de […]

  • TikTok-ul lui Dumnezeu

    26 noiembrie 2024

    Călin Georgescu s-a infiltrat în buletinele de vot la fel de brusc și neobservat ca omuleții verzi ai lui Putin în Crimeea. A pășit pe un covor social țesut din […]

  • La vie en rose

    19 noiembrie 2024

    De m-ar trimite maica-n vecini să cumpăr borș, desculț, prin praful lumii, în veacul catastrofic, m-aș costuma-n cămașa țăranului din Gorj ce s-a desprins cîinește-n Paris din lanțul trofic. Sfidînd […]

Iubitori de arta