Caţavencii

Acoperitul

Sicofanți cu tâmple sure
se-agită din nou la rece,
iar campania cam trece
printre furturi de pădure.
Dinspre-apus mai vin mesaje
de la Nuland, mici furaje
pentru trupa celui chel
de prin presa-i aservită.
Unii spun c-ar fi bordel,
alții doar că-i prost plătită.

Judecând-o după El,
-i numai pres-acoperită.

Și deodată, de pe wall-uri,
vin buluc dezvăluiri,
cel mai des închipuiri
ale unei minți bolnave
sau culese de prin mall-uri
de la voci cu timbre grave.
Se agită simbriașii
C-a scos ofițerul
Așii…

Nucleara… Bombă mare,
o preiau doar ciocăzanii,
boții, mircea marianii
cu probleme de dosare.
Și se-agită,
și vor sânge,
vor justiție rapidă
și-execuție pripită.
Uniforma îi cam strânge.

Se-aude
dinspre studiouri
cor sincron de apropouri:
„A zis șeful, ești nebun:
doar un candidat
e Bun!”

Ziua votului e-aproape
iar el nu mai poa’ să scape
de articole servite,
de o vreme comandate
și plătite,
decontate.
– Ce-a zis? Cum? Spre cine bate?
Ciripesc pe voci speriate
lefegiii fără spate.
Toți ar vrea acum să știe
de ce-i contul tot mai mic,
de-au muncit pe veresie,
dac-aicea e sfârșitul.
– Ce să fie? Nu-i nimic.
Iar a scris Acoperitul…

Patrick André de Hillerin
(după George Topîrceanu)

Exit mobile version