Radu Jude a primit premiul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie pentru filmul Aferim!. Ada Solomon este producătoarea filmului, chiar ea recunoscută european prin premiul suprem în domeniu.
Reporter: Cum de-ți ies premiile? Acum Jude, dar și tu, și Netzer.
Ada Solomon: Bine, măi Eugene, trăim într-o țară plină de analiști și tu mă pui pe mine, biet producător de film, inginer “la bază”, să fac analize d-astea? Eu zic să-i lăsăm pe analiști să despice firul în patru.
Rep.: În ciuda premiilor, piedici. Cum au funcționat ele în cazul Jude?
A.S.: Nu-mi place să mă gîndesc la piedici depășite, ci la noi provocări. Spun totuși pe scurt istoria lungă a “cazului Jude”: ea începe cu cele cîteva trîntiri la concursul CNC ale, probabil, celui mai cunoscut scurtmetraj românesc de după revoluție, respectiv Lampa cu căciulă. Continuă cu descalificarea lungmetrajului Toată lumea din familia noastră pe motive de ambiguitate a legii. Aferim! a trecut “la mustață” la concursul CNC, cu o notă la scenariu de 5,46, același scenariu din care citează acum presa internațională ca fiind “Shakespeare românesc, dar interzis minorilor”, cu același conținut puternic ancorat în înțelepciunea populară a secolului al XIX-lea. Însă, în domeniul ăsta al finanțării producției de film, cel puțin pentru moment, pare că lucrurile merg spre bine. Vom vedea cîtă vreme, căci la noi nici o minune nu ține mai mult de trei zile, nu? Apoi, în ceea ce privește piedicile, mi-a reamintit Radu Jude o vorbă a lui Cioran pe care mi-am fixat-o ca motto: “În România se iartă orice, mai puțin succesul”.
Rep.: Cum trebuie gîndită creația în România? Inerție în țară, recunoaștere afară?
A.S.: Recitesc “Cenușăreasa” din cînd în cînd și merg mai departe, cu lucrurile în care cred, pe cărările pe care le știu sau pe unele pe care le descopăr și le bătătoresc nițel și pentru alții. Cred că trebuie să continuăm cu toții, nu doar artiștii sau cineaștii, să facem ce facem cît putem noi de bine și să ne privim în oglindă liniștiți dimineața. Dacă asta funcționează și e OK ce vedem, restul se construiește. Încet, dar sigur. Iar în ceea ce privește derapajele la care asistăm, trebuie să le semnalăm și amendăm cu mijloacele fiecăruia. Să ne bucurăm și să folosim dreptul la expresie, pe care, din fericire, îl avem azi în România.