De la inventarea sintagmei “baron local”, care-i are în vedere pe eternizații în funcții președinți de Consilii Județene sau primari din anumite zone ale țării, publicul și cea mai mare parte a presei s-au obișnuit să vadă doar ceea ce plutește la suprafața rîului de bani publici care se scurge cu debit mare, zi de zi, printre mîinile contribuabilului. În umbra stejarilor în exercițiu, însă, cresc și prosperă adevărații stăpîni ai județelor, pe care nici procuratura și nici media nu-i mai deranjează nici măcar cu o floare. Foști senatori sau deputați, foști revoluționari, foști deținători vremelnici ai unor funcții, baronii din umbră și-au dat seama că discreția este mai profitabilă. Topurile bogătașilor României îi ocolesc, pentru că respectivii fug de expunerea mediatică. De cînd au renunțat pînă la și cele mai mărunte demnități publice, nu mai au nici măcar obligativitatea declarării averilor, scăpînd și de dificultatea de a justifica discrepanța dintre venituri și fabuloasele cheltuieli. Negăsindu-i în Top 300 sau Top 500, și fiscul îi lasă în pace, instituția cu pricina avînd nevoie de certificarea organelor de presă pentru a-și da seama că un cetățean român are venituri mult peste medie. Și, totuși, atunci cînd se bagă fonduri publice la Alimentarele Publice Locale, primele sacoșe lăsate la rînd le aparțin. Atunci cînd nu știi ce utilitate are un proiect, ajunge să cauți la rădăcină pentru a vedea că vreun astfel de baron stă cu gura larg deschisă, așteptînd să curgă robinetele. Poate într-o zi, cînd se va fi terminat apetența pentru circ, iar pentru pîine vor trebui să muncească pînă și procurorii, vom începe să-i cunoaștem pe adevărații baroni locali ai României. Dar, pînă atunci, nu ne rămîne decît să ne întrebăm de ce economia neagră a României e cotată mereu undeva între 40 și 60% din PIB.
Adevărații baroni locali
