Caţavencii

Adevăraţii noştri finlandezi

Pregătit să cadă cloşcă la sfîrşit de mandat, Traian Băsescu şi-a aranjat un cuibar pe cinste, de vreme ce sub tîrtiţa sa ocrotitoare par predispuşi să piuie chiar şi stafilococii aurii ai politichiei noastre naţionaliste, camaradul Gigi şi camaradul Vadim.

O mai fi agăţat marinarul paraşute prin portul Pireu, dar presupunem că acolo bubulinele aveau demnitatea meseriei şi îşi respectau tariful, pe cînd la noi camaradul Gigi s-a lăsat capră din prima, fără negocieri, iar Tribunul, mai năzuros, abia la al doilea telefon ar fi rămas cu bermudele în vine, în cadrul acestei mişcări mioritice de du-te-vino, pe bază de alifie populară – te ungi şi n-o să te mai doară.

Frica de Băsescu se transformă în iubire pură într-o cantitate direct proporţională cu umilinţele la care ai fost supus, cătuşele purtînd încărcătura simbolică a inelului de logodnă nu doar în cazul lui Gigi Becali, ci şi al altor camarazi ce s-au întors din puşcărie îndrăgostiţi lulea de temnicer.

Ia să se fi dat Jupînu’ regalist! Păi, în loc de puşca şi cureaua lată cu care se înveleşte domnul Boc la culcare, chefliii din partid ar fi cîntat sub fereastra Majestăţii Sale „Trăiască Regele, în pace şi onor!“, iar generalul Oprea, costumat în mareşal al curţii regale, ar fi băgat duda ca supliment nutritiv în meniul soldatului român. Las’ că nici meniul nostru nu arată prea bine, că, după ce ne-a căzut greu la stomac porţia de libertate din ’89, am ajuns să ni se dea peste mînă şi nouă, şi fraţilor bulgari cînd să gustăm din varza de Bruxelles.

Transformaţi, puţin cîte puţin, din cetăţeni indignaţi în telecetăţeni paralizaţi, butonăm ca idioţii la jurnalele de seară, doar-doar vom afla ce părere mai au despre noi „adevăraţii finlandezi“ sau dacă s-a împăcat Netanyahu cu preşedintele Palestinei, nicidecum Mihaela Rădulescu cu Andreea Marin. Şi ştiţi ce-am aflat că se întîmplă în lume? În lume se întîmplă ori Corneliu Vadim Tudor, ori Dan Diaconescu, ori Gigi Becali, adevăraţii noştri finlandezi, pe care îi merităm cu asupra de măsură.

Exit mobile version