Azi e redactor-șef adjunct la Polirom. Dar la început Adrian Botez a fost corector de ziar, apoi corector de carte, mai tîrziu a devenit redactor. Iubește cărțile. Îi plac și tîrgurile de carte. Deși n-aș fi crezut e și un pic superstițios.
Cristian Teodorescu: Cum e cînd o carte căreia i-ai purtat de grijă încă din stadiul de manuscris are succes?
Adrian Botez: Mă bucur, probabil, la fel de mult ca autorul manuscrisului. Mai am cîte o izbucnire incontrolabilă prin redacție la un premiu, mai fac pe ascuns cîte un dans al bucuriei, ca tot omul. Nu e realizarea mea, dar e bine să simți că ai fost și tu una dintre rotițele care au dus respectiva carte de succes către public. În plus, ai certitudinea că toată lumea e mulțumită, și autorul, și cititorii, și editura. Și e delicios să te întîlnești ulterior cu autorul la o bere.
C.T.: Dar cînd n-are succes, deși ai crezut, poate, că va avea?
A.B.: Of, nu-i printre momentele mele preferate. Acum, depinde și de tipul insuccesului. Dacă o carte are vînzări uriașe, dar e rasă în cronici, e un insucces? La fel, dacă e premiată și tradusă și cu o mulțime de cronici pozitive, dar nu prea vinde? Ne uităm la partea plină a paharului și mergem mai departe. Ne bosumflăm un pic, dar trece și o luăm de la capăt. Dacă am avut așteptări mari, ne bosumflăm ceva mai mult, poate luăm și vreo două scatoalce, dacă e cazul, dar, la fel, trece și mergem mai departe.
C.T.: Sînt cărți care încep bine, dar se termină prost, la fel cum și cărți care nu promit mare lucru la început, dar care te cuceresc pe parcurs. Ai, ca redactor și editor, o explicație pentru asta?
A.B.: Cred că aici ne întoarcem la întrebarea „Ce-a vrut să spună autorul?”. Poate, în primul caz, autorul a fușerit finalul ca să termine odată cu cartea, poate în al doilea și-a găsit ritmul pe parcurs și nu s-a mai întors la început. Nu știu de ce se întîmplă asta. Cert e că problema, teoretic, ar trebuie să fie rezolvată de redactor, adică de mine. Doar că uneori, din motive mai subiective sau foarte obiective, „reparația” nu se (poate) face. Și atunci îmi pun cenușă în cap, ce altceva pot să fac?
C.T.: Ți-ai dorit să fii redactor de carte sau așa s-a întîmplat?
A.B.: Nu știu ce mi-am dorit să fiu cînd eram mic, probabil Superman (deși, la cum mă țin eu minte, mai degrabă Mickey Mouse). Apoi, cînd am crescut, mă uitam cu jind la cei care mergeau la muncă în afară și „făceau mulți bani”… Pe urmă am vrut să fiu judecător sau măcar procuror (dar mi-am dat seama că nu pot duce volumul de toceală necesar ca să ajungi acolo). Și așa am devenit corector la un ziar, apoi corector la Polirom și apoi redactor. Pe scurt, așa s-a întîmplat, dar nu regret nici un moment. Îmi place meseria asta mult, mult, îmi place să lucrez cu oameni mult mai deștepți decît mine. În plus, așa nu am regulile de conduită și altele impuse de meseria de magistrat.
C.T.: Cum îi convingi pe autori să facă schimbări în manuscris?
A.B.: Păi, încep cu începutul, argumente logice, perspectiva cititorului, perspectiva criticului, negociere etc. De obicei, în stadiul ăsta, fie eu îl conving pe autor rapid, fie el pe mine rapid. Asta dacă într-adevăr avem puncte de vedere opuse din start (mi s-a întîmplat, mai rar, e drept, să propun aceeași schimbare la care se gîndea deja și autorul). Dacă, și astea sînt cazuri rarisime, nu ajungem la nici un rezultat cu negocierile, întorc foaia, mă enervez și… încep să mă smiorcăi, șantaj emoțional pe față. Nu merge niciodată, dar mai încerc.
C.T.: În afară de oboseală, ce mai înseamnă tîrgurile de carte pentru un editor?
A.B.: Dacă primeam întrebarea asta după un Bookfest, nu după un Gaudeamus, răspunsul scurt ar fi fost: înseamnă stat la o bere la terasă cu autorii (nu duce Romexpo lipsă de astfel de locuri de întîlnire). Și la Gaudeamus înseamnă tot stat cu autorii, dar nu la terasă, nu prea la o bere, ci cel mai probabil la stand sau dîrdîind afară la o țigară. Serios vorbind, pentru editor cele mai importante, la tîrguri, sînt întîlnirile: cu autorii, cu traducătorii, cu alți editori și tot așa. Și lansările de carte, dar și ele sînt un fel de a fi alături de autorul tău. Nu poți spune că îl cunoști cu adevărat pe un om dacă nu te-ai întîlnit niciodată cu el față în față. Iar eu, personal, m-am ales și cu frumoase prietenii din întîlnirile astea.
C.T.: Care sînt deosebirile dintre Bookfest și Gaudeamus – dincolo de faptul că iarna nu-i ca vara?
A.B.: Cumva, am răspuns mai sus, chiar dacă se încadrează totuși la „iarna nu-i ca vara”. Poate că la Bookfest e mai mult o atmosferă de vacanță, de sărbătoare, terasele sînt deschise, sfîrîie grătarele în jur, e soare, e frumos, cum am zis, tot la „iarna nu-i ca vara” ne întoarcem. Mulți zic că sînt vînzări mai bune la Gaudeamus, deși, după ce s-a mutat Bookfest-ul din vechile și strîmtele module în noua și imensa hală, cică au crescut mult și la el vînzările. Nu știu, nu e domeniul meu, dar asta aud. Acum, că s-a mutat și Gaudeamusul în noua și imensa hală, cred că nu mai e nici o diferență. Diferența cred că o face oferta fiecărei edituri, nu tîrgul. Și poate taxa de intrare de la Gaudeamus. Mai e o deosebire personală pentru mine, dar numai pentru Gaudeamusul ăsta: am votat pentru prima oară în viața mea pe liste suplimentare.
C.T.: Crezi că dacă Gaudeamus a schimbat locul (din „ciuperca” de la Romexpo în halele noi), își schimbă și norocul?
A.B.: Știu eu… Gaudeamusul, cum am zis și mai sus, am înțeles că dintotdeauna a fost mai „norocos”, deși nimeni nu prea suporta „ciuperca” (nu am înțeles niciodată de ce). Deci în mai bine nu prea cred că și-l poate schimba decît dacă schimbă și anotimpul, nu doar hala. Pe de altă parte, toți laudă aerul „frankfurtez” din noua hală, așa că, cine știe, poate e cu noroc. Pentru Bookfest așa a fost.
C.T.: Apropo, ești superstițios?
A.B.: Vreau să zic că nu, dar mă strînge în spate cînd trebuie să mă întorc din drum pentru că am uitat portofelul în casă (dar nu plec totuși la serviciu fără bani), cum mă strînge în spate și cînd îmi taie calea o mîță neagră (dar nu mă opresc să fac trei pași înapoi) sau cînd trebuie să trec pe sub o scară (dar nici nu fac un ocol, dacă e nevoie, ca să o evit, pentru că sînt leneș). La fel, dacă mă uit la un meci al lui Halep, pierde garantat (am martori), iar dacă văd că adversarii naționalei de fotbal sînt aroganți la adresa noastră, mă liniștesc, că știu că o să cîștigăm (superstiție care începe să se rupă în ultima vreme, dar asta doar pentru că ne-am propus să nu mai cîștigăm nimic). Așadar, sînt un pic, dar nu fanatic.
C.T.: De unde pînă unde noua colecție „Biografii romanțate” de la Polirom?
A.B.: Păi, totul a început cu seria „Scriitori de poveste” a Muzeului Național al Literaturii Române Iași, proiectul de mare succes de la FILIT-ul din 2018. Și, dacă am văzut noi că a avut așa succes, am vorbit cu cei de la MNLR Iași și ne-am hotărît să facem și noi un proiect asemănător, dar pe o arie culturală mai largă. Zis și făcut. Și am început să caut scriitori care să accepte să facă o carte „la comandă”, cu un număr limitat de semne, cu un termen de predare strîns și care trebuie să nu fie o biografie clasică, ci un roman cît mai atrăgător despre viața personalității alese, că doar de asta am căutat scriitori, nu? Și, după îndelungi căutări, am reușit să obțin cîte un DA de la Dan Coman (pe care l-am nimerit bine cu Enescu), de la Bogdan-Alexandru Stănescu (care nu ar fi făcut decît biografia lui Caragiale) și de la Moni Stănilă (căreia i-a rămas Brâncuși din prima tranșă, dar care îmi zice că oricum pe el l-ar fi ales dintre cei trei). Și acum fac plecăciuni în fața lor pentru ce au putut să facă, niște frumuseți de cărți, cu toate constrîngerile la care i-am supus. Mi-au depășit orice așteptări. La fel Simona Antonescu, care a ales-o pe Maria Tănase și a făcut din ea o poveste de zile mari în timp record (inițial nu am crezut că va apărea în preajma primelor trei, dar iată că am și făcut lansare împreună). Și mai vin din urmă Ionesco, în povestea Lilianei Corobca, și Steinhardt, în povestea Laviniei Bălulescu. Din ce aud, vor fi și acestea niște minunății. Eu zic că sînt cărți pe gustul tuturor, tineri sau bătrîni, care îi aduc pe marii artiști ai României în fața publicului într-un mod inedit. Și nu ne oprim aici, mai sînt discuții și pentru altele. Nu pot decît să mă întorc la răspunsul de la prima întrebare și să spun că sper să fie mulțumiți în final și autorii, și cititorii, și editura.
