Cea mai frumoasă poveste. Cîteva adevăruri simple despre istoria românilor– istorii interpretate spre folosul românilor.
Reporter: Care este istoria fondatoare a bramburelii politice de astăzi?
Adrian Cioroianu:România a fost dintotdeauna o țară în care politica a adus mai multe probleme decît soluții – pe termen scurt. Pe termen lung, pentru români, cu toate avatarurile ei, democrația a rămas cea mai bună soluție la problemele apărute. În primii ani ai domniei lui Carol I-ul (după 1866) a fost o inflație de guverne – dar, în cele din urmă, peisajul politic s-a domolit. Românii nu sînt ușor de condus – în ciuda a ceea ce se spune. Românii au mai multă inițiativă decît disciplină – din acest punct de vedere semănăm cu toate rudele noastre din sudul Europei. Personal, mă distrează cei care visează modele suedeze sau olandeze sau germane pentru România. Putem admira acele modele, dar nu le vom putea aplica – repet, pe termen scurt și mediu. Ce se întîmplă în România este imaginea în oglindă a vieții politice din Europa sudică – uitați-vă la succesiunea de guverne din Grecia sau Italia și ceea ce se întîmplă la noi o să vi se pară o bagatelă. Față de dezastrul politic din aceste țări, ceea ce se întîmplă în România este joacă de copii.
Rep.:A mai existat vreun Băsescu în istoria noastră?
A.C.:În ciuda a ceea ce oamenii cred, istoria nu se repetă niciodată. Ce se repetă sînt doar greșelile oamenilor dintr-o epocă sau alta. Un Traian Băsescu, la drept vorbind, n-am mai avut (nici n-am fi avut nevoie!) –, dar am mai avut lideri populiști, care pentru o vreme au fost pe placul românilor. E foarte interesant că acei conducători care și-au început mandatul fără așteptări mari (gen Carol I-ul) au rămas în istorie ca mari lideri, pe cînd cei care au fost inițial simpatizați (de la Carol al II-lea la Ceaușescu sau Băsescu) au sfîrșit foarte prost. La români, se vede că e mai bine să vii pe un fond de așteptări puține. Dacă lumea are mari așteptări de la Conducător, acesta va claca inevitabil.
Rep.: Nu sîntem Polonia, în Ucraina! Am fost vreodată Polonia?
A.C.: România este condamnată să se înțeleagă, în condițiile actuale, cu Polonia. Avem aceleași interese în privința graniței de est a Uniunii Europene. Desfid pe oricine spune că Polonia face un joc propriu. În realitate, ceea ce este bun pentru Polonia – în Europa de azi – este bun și pentru noi (și reciproc). În ceea ce privește Ucraina, Polonia a vorbit și pe limba noastră – pentru că, repet, avem aceleași interese acolo. N-are rost să ne întrebăm de ce au fost ei și de ce nu am fost noi, ci doar trebuie să înțelegem că o țară care-și consumă multă energie în politica internă (cazul României) nu va performa niciodată în politica externă. Dacă vrem să avem o politică externă bună, trebuie obligatoriu să avem cît de cît pace în politica internă.
Rep.:Tu cine ești în cartea ta?
A.C.:În cartea mea, ca și în serialul de pe TVR, eu sînt doar un profesor povestitor al Istoriei – unul care e mîndru că e român (în ciuda discursului ambiental), unul care știe că nu sîntem cel mai nașpa neam de pe lume (iarăși, în ciuda clișeului ambiental) și mai ales unul care știe – din Istorie – că românii au o capacitate de regenerare fantastică. Dacă veți privi Bucureștiul în luna noiembrie, vi se va părea anost; dacă-l veți privi în luna mai, vi se va părea un oraș plin de viață, chiar strălucitor. Aceasta, pentru că noi sîntem un neam al sudului – ne plac soarele, viața vegetală și lumina, pe cînd frigul (din termometre sau din ideologii) ne ofilește. A fi român înseamnă a fi un sud-european și nimic mai mult.
