Cu istoricul Adrian Ilie despre Dobrogea de azi, despre minele marine și dronele războiului de lîngă noi, despre toleranța interetnică a locuitorilor, dar și despre democrația cearceafurilor față cu șezlongurile de închiriat de pe plajele litoralului și despre cum s-a stricat Vama Veche.
Cristian Teodorescu:Cum le vine dobrogenilor de pe litoral cu un război în coastă, cu mine care rătăcesc pe Marea Neagră și cu exercițiile militare din largul mării?
Adrian Ilie: Dobrogea a fost de-a lungul istoriei sale în zona convergenței intereselor puterilor timpului din fiecare epocă istorică. Marea Neagră a atras precum un magnet interesele marilor puteri și nu de puține ori a fost și scena conflictele zonale. Astăzi, războiul din proximitate, dintre Federația Rusă și Ucraina, afectează viața de zi cu zi a oamenilor din ceea ce numim spațiul dunăreano-pontic, inclusiv a dobrogenilor. Există o teamă a oamenilor față de acest război, izbucnit parcă de nicăieri, dar cu multe subterfugii ascunse, ale foștilor colaboratori ai regimului sovietic. Dronele căzute, minele din Marea Neagră pescuite de militarii români creează o tensiune și impun o temere pentru dobrogeni, dar trebuie să avem în vedere asigurările că Armata României e pregătită să apere securitatea spațiului și a locuitorilor săi. De aceea, sînt organizate exerciții militare la care participă și Forțele Navale Române în colaborare și parteneriat cu Forțele NATO. Aceste exerciții trebuie să ne ofere încredere în forțele armate aliate, în cazul unui posibil conflict regional. Cu toate acestea, acțiunile diplomatice, negocierile și dialogul ar trebui să fie primordiale, iar zona să fie stabilizată și pacificată în cel mai scurt timp.
C.T.: De unde se trage toleranța etnică în care conviețuiesc dobrogenii?
A.I.: În Dobrogea au trăit de-a lungul veacurilor nenumărate neamuri. Acestea au conviețuit în comun, găsind modalitatea de a se accepta reciproc. Dacă în perioada dominației otomane, Dobrogea avea o populație majoritar musulmană, situația se va schimba radical după obținerea independenței de stat a României. După 1878, românii se vor stabili în noua provincie, fenomen care existase și anterior, manifestat prin vechiul fenomen al transhumanței. Mocanii stabiliți în Dobrogea vor deveni proprietari, vor acumula averi și vor conduce destinele așezărilor unde vor alege să se împămîntenească. De-a lungul istoriei sale, în Dobrogea au locuit diverse etnii, fiind considerată un adevărat conglomerat etnic, un „mojar al popoarelor“, o adevărată Californie pentru noii sosiți, un pămînt al făgăduinței spre care se îndreptau cei mai mulți, fie pentru a se căpătui, fie pentru a scăpa de impunerile fiscale ale imperiilor vecine. Nici un document nu a înregistrat, în ceea ce privește Dobrogea, conflicte interetnice sau religioase, acest lucru datorîndu-se toleranței etnice și religioase impuse chiar de otomani. De altfel, otomanii nu au dus o politică de prozelitism în Dobrogea, populația neislamică fiind compusă inițial, în general, din comercianți și meșteșugari, de care statul otoman avea nevoie.
C.T.: Muftiul Murat Iusuf e, cred, singurul șef religios al cultului musulman care și-a îndemnat credincioșii să citească Versetele satanice, cartea care i-a atras lui Salman Rushdie fatwa condamnării la moarte emisă de ayatollah-ul Khomeini. De ce nu s-au supărat radicalii pe el? Sau s-au supărat în secret?
A.I.: Muftiul Murat Isuf, șeful religios al comunității musulmane, este o personalitate aparte în peisajul liderilor religioși din zona noastră. Este aproape de comunitatea musulmană a turcilor și a tătarilor ce locuiesc cu precădere în Dobrogea, dar și în restul României, în special în zona Capitalei. Muftiul a citit Versetele satanice pentru că a vrut să cunoască abordarea autorului. El a fost de acord ca autorul să le lanseze în România, în ideea că democrația permite acest lucru, că este bine să asculți ce spune celălalt, dar nu neapărat să fii de acord. Nu știu dacă se poate supăra cineva sau nu pe recomandarea sa. Aceasta poate fi mînată de intenția de a le oferi enoriașilor săi un exemplu, pentru ca aceștia să aprecieze ceea ce au. Cert este că musulmanii din România sînt destul de toleranți și de conservatori și nu apleacă urechea la orice lucru spus sau scris.
C.T.: Toleranță-toleranță, dar printre armâni ieșea scandal dacă vreo armâncă se mărita cu vreun bărbat din afara comunității lor, chiar dacă era creștin. Se mai poartă chestia asta?
A.I.: Vremurile acelea au apus de mult. Se mai practică și astăzi în familiile de macedoromâni (fie ei aromâni, meglenoromâni sau istroromâni) aceste obiceiuri cu pretenții, dar vremurile s-au schimbat. Nu mai este ce-a fost. Ideea centrală în aceste comunități de români sud-dunăreni era de a păstra limba, tradițiile, obiceiurile și portul. În prezent, altele sînt abordările. Sînt familii foarte stricte, dar sînt și familii care acceptă vremurile moderne și căsătoriile cu creștini, pe care îi numesc „mocani“ sau „mucani“. Uneori este vorba și de partea pecuniară a relației, care atenuează pretențiile familiei.
C.T.: La plajele luate în arendă pe malul mării s-a trecut de la democrația cearceafului la monopolul șezlongurilor. Cum de nu le-a sărit țandăra localnicilor?
A.I.: Plajele de pe litoralul românesc au preluat modelul celor din străinătate, de la Nisa, de la Rimini sau de la plajele din însorita Grecie. Dacă inițial domina așezatul cearceafului pe nisipul mai mult sau mai puțin cernut, cu timpul pretențiile au crescut și locul cearceafului a fost luat de renumitul șezlong. Pînă aici toate bune și frumoase, doar că prețul folosirii acestuia a ajuns la sume destul de mari, investitorul recuperînd banii investiți în doar cîteva zile. Oamenii se plîng, ripostează uneori și aleg să se așeze tot pe un cearceaf adus de acasă, doar că nu mai găsesc locuri decît la o distanță apreciabilă de malul apei. Zona din apropierea apei este închiriată de întreprinzătorii cu șezlonguri, care au impus deja un monopol pe zona de plajă respectivă. Din acest punct de vedere, românii aleg să își petreacă concediile în alte țări. Și acolo sînt șezlonguri care se pot închiria, doar că uneori în prețul acela regăsești un prosop, o cafea sau o băutură rece. Altă lume. Alți întreprinzători. Altă abordare. Cînd oare va fi și la noi la fel? Cînd vom învăța să facem turism?
C.T.: Cum de s-a stricat Vama Veche?
A.I.: Vama Veche a fost un loc liniștit, devenit un brand, iar mai apoi un loc al distracției către care se îndreaptă toată lumea. În trecut, Mamaia, Eforiile sau Neptun aveau aceeași faimă. Depinde doar de vremuri și de promovare. Acum Vama Veche se află pe val. Toată lumea merge acolo. Numai că distracția de odinioară care lăsa spiritul liber să se manifeste și-a cam pierdut din avînt. Acum și-au făcut apariția alte metode de distracție, de cele mai multe ori certate cu legea și condamnate aspru de autorități. Sper ca spiritul Vămii să revină, iar cei care frecventează locul să se bucure de liniște, de soare, de libertate, de concerte de calitate, de lipsa unor prejudecăți și ipocrizie. Să ne revedem sănătoși!
