Explicație despre politicieni și felul cum se face politică, în Competiția politică în România,volum editat de Adrian Miroiu și Șerban Cerkez. Cartea profesorului de politologie și a doctoranzilor SNSPA.
Reporter:Competiția politică este cu adevărat competiție în România?
Adrian Miroiu:Aparent, există competiție politică între partidele politice. Ele se confruntă în campaniile electorale (”curge sînge”!), iar intre alegeri pregătesc noua confruntare. Există și un alt gen de competiție politică în România, derivat din legea electorală care s-a aplicat la alegerile parlamentare din 2008 și 2012: e competiția intrapartinică. Candidații unui partid sînt în competiție și între ei, căci pentru a fi aleși trebuie să obțină mai multe voturi decît colegii lor. De aceea, adesea ei se ”faultează” reciproc.
Dar într-un sens foarte profund nu există competiție politică: căci partidele mari (PSD, PNL și PDL îndeosebi) sînt coalizate între ele pentru a nu permite apariția altor partide și a se asigura că numai între ele se împarte cașcavalul puterii. Pentru asta susțin toate un prag electoral ridicat, vor vot uninominal, care le avantajează pe ele, primesc cei mai mulți bani de la stat, încît în afara acestor grupuri nimeni să nu mai spere că va obține puterea. Așa se face că, în România, numai la suprafață avem un sistem competitiv de partide. La nivel național. Dar dacă ne ducem la nivel local, constatăm un lucru surprinzător: în 70% din comune un singur partid a obținut cel puțin 70% din voturi. Altfel zis, la nivel local avem doar un singur partid (de obicei, unul din cele trei mari) care e tartor în localitate.
Rep.:Imaginea este de bălăcăreală, de minciună.
A.M.: Sînt cel puțin două motive. Primul: pe politicieni îi interesează doar ce se întîmplă pînă la următoarele alegeri (în România, în acest deceniu, se întîmplă ceva absolut aberant – avem cinci ani cu alegeri, unul din doi: politicienii nu mai au timp să facă ceva din ce ne spun că și-au propus, ci doar să se aleagă). Ei nu au obiective de viitor, ci doar imediate. Al doilea motiv: actuala lege electorală face ca partidele să nu scoată în față altceva decât ”cai de circ” – politicieni care să cîștige voturi. Nu au nevoie de oameni consistenți. Sistemul ”uninominal” face ca în campaniile electorale să nu mai conteze identitatea ideologică a partidelor, nici programele lor. În 2012 s-a discutat ceva despre obiective strategice ale partidelor, a sesizat cineva o deosebire de programe? Nu, a contat doar mica bîrfă, a contat doar cine minte mai cu spor (și, evident, cu o vorbă celebră deja, cine reușește să fure mai mult).
Rep.:Cine prostește pe cine în România? Politica, electoratul, media?
A.M.:Ca să prostești ai nevoie de mijloace. Ai nevoie de legi care să te ajute. Iar la noi e posibil acest lucru: de pildă, actuala lege electorală încurajează partidele mari sau coalițiile. Cu cît te înhăitezi mai bine, cu atît cîștigi mai mult. De exemplu, în 2012, USL a cîștigat 61% din voturi, dar a obținut aproape 70% din locurile din Parlament. În trecut au fost cazuri în care 12% din voturi nu au produs nici un parlamentar. Apoi, ai nevoie de mass-media supuse (care să creeze impresia de competiție). Și nu dorești transparență: nu ai nevoie ca votanții să afle și altceva sau să înțeleagă cu adevărat miza în joc. Eu sînt însă optimist: prostirea poate fi eficientă, dar numai pe termen scurt. Cred că cetățenii își știu foarte bine interesele și votează ce consideră că este mai bine pentru ei. Minciuna are totuși picioare scurte. Ce ne salvează? Tocmai faptul că oamenii își știu bine interesele: dacă ciobanii cunosc mai bine legislația europeană decît politicienii noștri, putem să sperăm că vor ști să aleagă ce le este mai util pe termen lung.
