Sigur aţi auzit cu toţii de expresia „a scoate apă din piatră seacă“, nu? Ei bine, pregătiţi-vă să mai învăţaţi o expresie: „a scoate petrol din aerul pe care îl respiri“. Pentru că tocmai asta a reuşit să facă în ultimele luni o companie – evident – britanică.
Treaba-i simplă (ca mai toate treburile care s-au făcut deja), dar pentru asta e nevoie de o mică introducere: benzina pe care-o folosiţi de zor la maşini (sau la brichetele Zippo) nu este altceva decît un lanţ de atomi de carbon (între 4 şi 12) de care se mai agaţă atomi de hidrogen şi, uneori, oxigen. Ea se extrage, deocamdată, din petrolul din adîncuri, format acum multe milioane de ani din animalele şi plantele care au dat colţu’ în trecut. În procesul de ardere, se formează dioxid de carbon care intră-n atmosferă şi, pa-da-bum, efectul de seră e gata!
Ei bine, pînă aici! Viitorul e mai luminos, datorită tehnologiei despre care urmează să vă fac vorbire. O companie mică din Marea Britanie, Air Fuel Synthesis, a reuşit să facă benzină din aer şi, în procesul de fabricaţie, extrage dioxidul de carbon din aer. Din august pînă în prezent, firma a produs vreo cinci litri de benzină. Pare foarte puţin, dar orice călătorie începe cu un pas mic pentru om. Reţeta e simplă, singurul lucru nou e faptul că „piesele“ existente au fost puse grămadă: se ia nişte aer şi se amestecă cu sodă caustică. Rezultă carbonaţi de sodiu care, supuşi electrolizei, formează dioxid de carbon (ăla care era în aer pînă acum). „Codoiul“ se amestecă cu hidrogen rezultat din electroliza apei şi gata! – se formează hidrocarburi numa’ bune de băgat în rezervor. Apropo, mai există o treabă faină în povestea asta: nu trebuie modificat nimic de la maşină, rămîne cum am stabilit.
Deocamdată există doar două probleme. În primul rînd, procesul implică un consum oarecare de electricitate. Care, normal, deocamdată e luată din reţea, adică e produsă tot prin arderea combustibililor fosili. Evident, curentul electric necesar poate fi obţinut (şi asta e intenţia) şi din lumina solară, vînt sau apă. Adică se poate consuma energie regenerabilă, greu de depozitat, pentru a produce combustibili, mult mai uşor de păstrat. A doua problemă este preţul. Pentru a extrage o tonă de dioxid de carbon din aer se cheltuiesc, în prezent, vreo 650 de dolari. Deci deocamdată benzina asta, fiind niţel cam scumpă, nu e de nasul oricui.
Dar astea sînt nişte probleme minore, care se rezolvă trivial, cum ar spune matematicienii. Preţul tonei de dioxid de carbon extrase va scădea constant, pe măsură ce tehnologia avansează. La fel se întîmplă şi cu electricitatea necesară: randamentul generării de energie din resurse regenerabile creşte, practic, între două propoziţii scrise.
Dar nu săriţi chiar acum să vă vindeţi acţiunile la giganţii petrolieri. Mai durează puţin. Însă nici să nu le faceţi parte din planul de pensie.
Pentru mai multe trăznăi d-ale științei, treceți pe la www.sciencefriction.ro.
Publicat în Cațavencii, nr 43, 31 octombrie – 6 noiembrie 2012
9 vizualizări
