Le spune presa, le spun generalii americani, le spun responsabilii NATO, le spun experții din think tank-uri, le spune harta, le spune războiul, le spun dronele rusești care ne vizitează tot mai des: România se află în pericol. E cea mai expusă țară din punct de vedere militar, economic, strategic și geografic la riscurile unei agresiuni rusești. Puțin probabil un „război cinetic“, zic calculele rațiunii, dar nu imposibil. Iar acel „puțin“ crește de la o zi la alta.
Dar ei nu aud. La proști, se știe, auzul e la fel de slab ca mintea. Leprele sînt surde, lașii își astupă ei singuri urechile. Conducerea politică și militară a României are, așadar, de ceva vreme, o problemă de ORL. Nu prinde nimic din toate aceste avertismente și nu pricepe nimic din noile realități. Așa e ea făcută, aleasă, contraselectată: să fie surdă la riscuri și amenințări. Cu contribuția Serviciilor, care suferă de orbire, și a Parlamentului, lovit și el de muțenie, guvernele României au tot ce le trebuie ca să scufunde țara într-o catastrofă existențială.
Colac peste pupăză, Rusia a infestat mai toate mediile de putere: politică, economică, mediatică, militară. Căci nu doar propaganda și atacurile hibride au făcut praf capacitatea de rezistență a statului, ci și trădarea. Cum altfel poți numi refuzul constant și înverșunat al președinților, premierilor, miniștrilor Apărării, ai Economiei și șefilor de Stat Major de a lua măsuri clare pentru pregătirea armatei și repornirea industriei de apărare? Cum altfel poți numi blocajul metodic al rațiunii strategice și sabotarea marilor proiecte din industria militară națională?
Sînt trei ani de cînd România, condusă de acești agenți ai Rusiei – unii doar proști, hoți sau nesimțiți, alții cu premeditare – patinează în inconștiență. După dezastruosul Iohannis (care n-a mișcat un deget pentru refacerea forțelor armate, dar s-a închipuit, în mod ridicol, șef al NATOa venit absentul Nicușor, președintele care merge nepregătit la summit-ul NATO, care chiulește de la întîlnirile coaliției de voință și de la adunarea generală cu șefi de state a ONU. După securiștii pesediști Dîncu și Tîlvăr, a venit useristul Moșteanu cel fără universitate și fără armata făcută.
Această serie de papagali stă pe umerii unor uriași: Ciucă cel predestinat magaziei de efecte, dar pus în capul armatei nouă ani (cinci ca șef de Stat Major, doi ca ministru al Apărării și doi ca premier); generalii Petrescu și Vlad, urmașii lui, muți și iuți ca melcul; impostorul Fifor, amorezul ofilit din studiourile TV, și penticostalul oniric Leș, despre care numele spune aproape tot. Lista răufăcătorilor e lungă, dar mai lung e șirul faptelor lor, care se întind de la subminarea economiei naționale și a capacității de apărare pînă încurajarea achizițiilor scumpe, fără offset, dar cu comision, și descurajarea oricărei încercări de a moderniza armata. Toate aceste infracțiuni sînt comise în beneficiul Rusiei, fiindcă îi întăresc șansele de a pătrunde cu vorba, cu drona și, într-o bună zi, cu tancul în România.
Celebrul istoric britanic Niall Fergusson, profesor la Harvard, LSE și NYU, își adaugă vocea la corul de avertismente: România, alături de alte state europene, nu produce armele potrivite și nu își adaptează structurile de forță la lecțiile învățate în Ucraina. Nu accelerează înarmarea nici măcar acum, cînd dronele rusești îi survolează din ce în ce mai des teritoriul. „Războiul viitorului e deja aici și nu vă este suficient de frică“, le spune el conducătorilor noștri rezultați din contraselecția democratică și din efortul Moscovei de a-și forma agenți.