Noi informații șocante răzbat dinspre guvern în scandalul privatizării BOR. Reporterii noștri au pus mâna pe documente absolut scandaloase, care confirmă că nici această privatizare, care ar fi putut fi cea mai mare operațiune de gen din ultmii 20 de ani, nu este tratată cu seriozitate, ceea ce pune în pericol nu doar acordul cu FMI, ci și viitorul bugetului de stat.
Deși în conferința de presă de la ora 13.21 Victor Ponta declarase că a învățat din greșelile făcute cu Cuprumin și Oltchim, informațiile în posesia cărora am intrat infirmă acest lucru, ba, mai mult arată că totul tinde să devină o nouă bătaie de joc și o platformă de afirmare pentru diverși măscărici.
Astfel, suntem în măsură să vă spunem că, deși premierul anunțase cu fast că pentru BOR se bat nu-știu-ce mari corporații multinaționale, adevărul este cu totul altul. Până acum acum au fost cumpărate doar 5 caiete de sarcini, la prețul de 30 de arginți bucata, iar printre potențialii investitori strategici nu apar giganți precum Gazprom sau Biserica Catolică, așa cum lăsa să se înțeleagă prim ministrul în întâlnirea cu presa.
Cei cinci cumpărători ai caietelor de sarcini, interesați să participe la licitația pentru privatizarea BOR sunt următorii:
– The Church of Scientology Ltd, 22 Beach Avenue, West Bay, Grand Cayman. Aparent este o subsidiară a bisericii Scientologice, care controlează o avere similară cu a BOR. În saptele acestei investiții s-ar afla interesul personal al lui Tom Cruise, care vrea să folosească la filmări imensul parc imobiliar al BOR.
– The Traditional Russian Orthodox Church, cu sediul în paradisul fiscal din Insula Șerpilor. Aici este vorba despre filiala Bisericii Ortodoxe de la Moscova, înființată tocmai pentru a acționa pe piețele de capital, în scopul unor fuziuni și achiziții.
– Iosif și Fiul SRL, o firmă de apartament din Botoșani, înființată în urmă cu două săptămâni, care are în acționariat o întreagă familie de tâmplari din Nazareth, Israel.
– Fudația Creștin Democrată, un ONG românesc, condus de Teodor Baconschi și care o are printre fondatori și pe fosta PDL-istă Sorina Plăcintă, al cărei fiu urina pe cruci și se declara public satanist.
Dar cel mai surprinzător participant la licitație este Florian G.G. Bichir, membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Aparent este vorba despre una și aceeași persoană cu Florian Bichir, ziarist la Libertatea, Evenimentul Zilei și Realitatea TV. Declarația de avere depusă de acesta la CNSAS arată că Florian Bichiar nu deține nicio proprietate, nu are conturi bancare care să însumeze mai mult de 5.000 de euro și nu se poate lăuda decât cu câștigurile de la Ringier, care se aproprie de venitul legal al Patriarhului Daniel. În aceste condiții, va fi interesant să vedem cine se află, de fapt, în spatele interesului manifestat de Bichir pentru achiziționarea BOR și de unde va scoate banii în caz că va câștiga licitația. Surse bine informate sugerează că Bichir nu ar fi decât un paravan pentru arhicuoscutul Silviu Mănăstire, singurul capabil să dispună de fondurile necesare pentru a câștiga această licitație.
Vom reveni cu amănunte.
Exclusiv online. Subiect în curs de actualizare.
Citește și:
UPDATE ora 13.45: Conferința de presă a premierului Ponta despre privatizarea BOR
UPDATE ora 13.00: Reacţia BOR la anunţul şocant de privatizare
Anunț șocant al guvernului: “BOR va fi privatizată până la Crăciun”
