Deci Mihaela a debutat cu dreptul ei fabulos la Realitatea TV. „În forţă“, cum se exprima Cancan, observînd că rochia roşie, din paiete, pe care a purtat-o diva (creaţia Danei Budeanu, logic) frizează, electrizant, perfecţiunea, aşa cum Răduleasca însăşi se învecinează, energic, cu ireproşabilul. Deşi revenirea ei pe sticlă a avut ceva din impetuozitatea sportivă a lui Dani Oţil (în definitiv, emisiunea Alegerile Mihaelei a fost un maraton de profesionalism), mama lui Ayan a părut mai matură ca oricînd. De bună seamă, e un omagiu pe care îndrăgita vedetă i l-a adus fostului ei soţ, Elan Schwartzenberg, nimeni altul decît patronul televiziunii unde activează, săptămînal, Mihaela.
Transmisiunea a decurs impecabil. Cînd Mihaela declara, în martie 2009, că „acest milionar a decis să-şi otevizeze familia, să o tîrîie pe mama copilului lui prin ziare“ nu lua în calcul, desigur, investiţiile în ştiri şi tehnologie pe care le-a făcut ulterior domnul Schwartzenberg la Realitatea TV. Cînd Mihaela preciza, în aceeaşi perioadă nefastă, că a fugit „de un soţ care începuse să trăiască şmechereşte, în orgii sexuale şi financiare“ nu lua în calcul ipoteza că la Realitatea TV salariile se vor da la timp (nu înainte de emisie, ca la curve!). Şi că patronul nu se va angaja în relaţii apropiate cu angajaţii, exceptîndu-le, desigur, pe cele bazate pe respect reciproc.
Practic, atunci cînd Mihaela preciza, în 2009, alertînd o ţară întreagă care respira la unison cu drama ei familială, că „mă aştept ca, dintr-o clipă în alta, să fiu legată de mîini şi de picioare“, ea se referea, de fapt, avant la lettre, la avantajosul contract cu Realitatea pe care Elan o va sili să-l semneze în 2011. Legînd-o, cel mai probabil, la ochi, cum le place femeilor puternice să întîmpine surprizele. În fine, cînd Mihaela mărturisea − într-o scrisoare deschisă dincolo de care cititorul atent putea distinge, în subtext, o mînă sigură, nişte ochi înlăcrimaţi şi o inimă care bătea pentru Dani Oţil − că nu ştie cum a trăit zece ani „alături de acest om“ (recte Elan), ceea ce voia diva să spună era că nu ştia încă. Acum nu numai că a aflat (sau şi-a amintit, după caz), dar a şi uitat. Memoria divei în roşu e scurtă. Dar cu asemenea picioare, ar fi şi păcat să poarte ceva lung, fără paiete.