Încă unul. Criticul Alex. Ştefănescu intră în cursa pentru un scaun în Parlament. Poreclit, public, „Pachidermul cu breton“. Nevasta îi spune Pachi.
Reporter: V-a sedus curva asta de politică?
Alex. Ştefănescu: Nu e curvă. Ideea că în politică nu contează principiile morale este complet greşită. De fapt, din punct de vedere filosofic, politica reprezintă tocmai acţiunea de punere în aplicare a principiilor morale (nu trebuie să ne luăm după modul greşit în care unii ziarişti îl înţeleg pe Machiavelli). Se poate spune altceva. Că în politică se renunţă la sentimentalism. Este ca la şah. Cînd trebuie să sacrifici o piesă, o sacrifici, chiar dacă între timp te-ai ataşat sufleteşte de ea.
Rep.: Ce v-a apucat să candidaţi?
A.Ş.: Vă spun, dar n-o să mă credeţi. Vreau să fiu de folos PNŢCD. Am un respect religios faţă de acest partid. Şi pentru că am ajuns la o anumită notorietate, doresc să o „donez“ ţărăniştilor.
Rep.: Rîdeţi la piesele lui Caragiale. Care-i programul dvs. politic?
A.Ş.: Rîd, dar mai ales admir ingeniozitatea drăcească de care dă dovadă Caragiale cînd vrea să-i facă pe oameni să rîdă. Programul meu politic nu e caragialesc. Dar nici eminescian. Eu cred că în România toate problemele s-ar rezolva (şi problema sărăciei, şi problema inculturii, şi problema sănătăţii precare a populaţiei, şi problema existenţei unor firme-căpuşă, şi problema slabei productivităţi din agricultură, şi problema monopolului preţurilor din pieţe, şi problema ţiganilor, şi problema stilului mitocănesc de viaţă, şi problema criminalităţii etc.) numai şi numai prin aplicarea strictă a legii. Îl aud pe cîte un taximetrist zicînd: „Eu, dacă aş fi om politic, aş da o lege care să interzică trecerea pietonilor printre maşini…“ Dar asemenea legi există! Avem (aproape) toate legile care ne trebuie, numai că nu sînt respectate. Eu n-aş instiga niciodată la ură împotriva celor bogaţi. Aş sprijini însă aplicarea fermă a legii în cazul celor care s-au îmbogăţit ilegal. Eu n-aş dezvolta niciodată o retorică a incriminării ţiganilor pentru ceea ce merge prost în România. Aş cere doar respectarea strică a legii, indiferent dacă un infractor este ţigan sau român. Eu n-aş jigni nici medicii, nici profesorii, nici poliţiştii pentru că nu-şi fac datoria. Ci aş acţiona astfel încît ei să fie obligaţi să şi-o facă, după cum dictează legea. Ştiu că aş deveni repede un personaj antipatic. Dar ce mai contează? Am fost o viaţă întreagă simpatic şi la ce mi-a folosit?
Rep.: Udrea sau Ponta?
A.Ş.: De Ponta nu îmi place nici ca om politic, nici ca… bărbat. Poate că dacă nu ar mai zîmbi mereu (politicienii ăştia care tot zîmbesc în politica românească mă îngrozesc) s-ar mai reabilita în ochii mei. Elena Udrea, da, îmi place şi ca om politic, şi ca femeie. M-am sărutat cu ea, pe obraji, de trei ori, în faţa camerelor de luat vederi, atunci cînd am semnat un protocol de colaborare electorală între PDL şi PNŢCD la nivelul municipiului Bucureşti. Am stîrnit, cu acel prilej, invidia a milioane de bărbaţi. Seara am fost invitat la emisiunea lui Robert Turcescu, care m-a întrebat, în direct, dacă s-a înfiripat ceva. „Da, am spus eu, exultînd, s-a înfiripat.“ „Şi dacă află Teodor Baconschi, ce vă faceţi?“, „Nu trebuie să afle de la alţii, a fost de faţă.“ „Da?! Şi cum a reacţionat?“ „A suportat demn înfrîngerea.“
Rep.: Ştefănescu sau „Pachidermul cu breton“?
A.Ş.: Într-o zi m-am întors acasă supărat, pentru că, în România Mare, Corneliu Vadim Tudor mă poreclise „Pachidermul cu breton“. Domniţa (e soţia mea, fac precizarea pentru cititorii mai puţin cultivaţi) a izbucnit în rîs cînd a aflat cauza supărării mele. „Dar e foarte agreabilă porecla asta!“… Şi de atunci înainte nu mi-a mai spus decît „Pachi“.