Pseudonimul lui e Pisica Pătrată. În viața de toate zilele îl cheamă Alexandru Ciubotariu. Face benzi desenate și pictură murală, ca și alți autori de graffiti, cărora le ia apărarea, deși ăștia mi se par, cei mai mulți, niște huligani ai zidurilor. Pisica Pătrată a făcut nu numai picturi murale pe ziduri la vedere, ci și în interior, adică pe pereții Institutului Cervantes din București.
Cristian Teodorescu: Pisică Pătrată, cum de ai trecut de la benzi desenate și de la pictura anonimă pe ziduri, dacă ai experimentat și asta, la fresce pentru Institutul Cultural Spaniol?
Alexandru Ciubotariu: Nu am trecut de la una la alta; sau nu neapărat. Dualismul, stilistic în primul rînd, mă însoțește de ceva vreme (benzi desenate sau ilustrație pentru copii și o latură mai grafică/experimentală/grotescă în pictură/grafică/intervenție în spațiul public). Ca medii în care îmi place să navighez sînt caricatura, banda desenată, bineînțeles, ilustrația, pictura, grafica sau intervenția în spațiul public, fie ca artă murală sau asociată intervenției de tip graffiti. Mereu am resimțit această plimbare între medii ca pe una care mă completa, fiecare oferindu-mi cîte ceva de care aveam nevoie. Faptul că am ajuns la fresce pentru Institutul Cervantes este pentru că atît ei, cît și eu ne-am dorit aceste lucrări și cumva momentul a fost prielnic pentru a se și realiza.
C.T.: De unde ți se trage acest supranume?
A.C.: Aici nu este o poveste neapărat, chiar dacă sună destul de incitant. A fost o alegere pe care am făcut-o acum multă vreme, cînd m-am apucat de forma asta de artă – street-art – și pentru care aveam nevoie de o identitate care să mă protejeze într-o oarecare măsură. A venit după o postare ce anunța un album de benzi desenate al editurii Hardcomics și care a ales să promoveze acel album cu un desen de-al meu înfățișînd o… pisică pătrată. Ce este mai interesat e faptul că activarea sub acest nume mi-a dat o libertate de creație pe care, poate, sub semnătura de Alexandru Ciubotariu nu aș fi avut-o niciodată. Mi-a permis să accesez o zonă de joacă pe care încerc să o păstrez vie și acum.
C.T.: De unde ți-a venit să faci benzi desenate?
A.C.: Mi-am dorit să fac caricatură cînd eram mic. Am avut/avem o școală de caricatură foarte bună în România și eu asta îmi doream să fac de mic. Apoi, urmărind revista Pif (revista franțuzească celebră în anii dinainte de ’89 care mai circula și la noi în țară), am intrat într-un univers unic, cel al benzilor desenate. Dar abia cînd am participat la un salon de benzi desenate (Salonul Benzii Desenate BD Constanța 1994) am realizat că și eu aș putea face astfel de creații. Am avut ocazia să văd planșe originale, să vorbesc cu autori români și străini, ba chiar să cîștig un mic premiu, fapt care m-a încurajat și m-a făcut să păstrez banda desenată ca o constantă în viața mea.
C.T.: Cum le merge la noi benzilor desenate?
A.C.: Destul de greu. Mi-aș dori ca prezența lor în peisajul publicistic românesc să fie mai mare, atît în periodice, cît și în cărți sau albume. Dar mă bucur să fiu aproape de acest curent artistic și să descopăr tot ce are de oferit. Și parcă în ultima vreme oferă lucruri mult mai de calitate și cu un accent mai mare pe poveștile propuse față de alte vremuri. Rămîne totuși cam mult în zona de pasiune și, cu cîteva mici excepții, cam așa pot caracteriza banda desenată de la noi. Dar asta înseamnă și că este loc (mult loc) de creștere și sînt convins că aceasta va veni.
C.T.: Ce zici despre graffiti-urile care apar pe zidurile imobilelor, cele mai multe constînd în litere colorate, cu mesaje ascunse sau simple precizări anonime că cutare a făcut niște litere colorate?
A.C.: Mie îmi place foarte mult graffiti-ul în complexitatea lui. Mă interesa și mă fascina înainte de-a mă apuca și eu de intervenții în stradă. Ba chiar poate că este unul dintre motivele pentru care am făcut-o. Cele mai mișto sînt motivele celor care fac asta. Sînt așa diferite încît a reduce acest curent la „niște mîzgălituri” e o greșeală. Este încă un domeniu fascinant care are mult de oferit și care poate ar trebui mai mult investigat. Singura mea reținere ține de intervențiile lor în anumite locuri ce pot fi considerate monumente arhitecturale sau istorice.
C.T.: Nu cred în arta de a picta – vorba vine! – pereți de imobile cu tot soiul de idioțenii desenate cu spray-uri, ca pe niște spații aflate la deplina libertate a celor care-și fac mîna pe proprietățile altora. Văd în asta violări grafice ale edificiilor publice și particulare. Ce crezi?
A.C.: Cu excepția monumentelor despre care vorbeam, eu nu am nici o reținere, ba mai mult, consider că uneori aceste intervenții au beneficii, ele fac mai mult bine decît rău.
C.T.: Afirmare anonimă a identității sau pur și simplu acte de vandalism soft?
A.C.: Cred că ar putea fi doar două dintre motivele celor care fac asta, dar la fel de mult sînt convins că mai putem adăuga încă vreo douăzeci de motive. E interesant că această complexitate a motivelor poate justifica apariția lor sau nu. Ideea e că noi vedem rezultatul final, cu care ne putem împăca sau nu. Eu, în mare proporție, îl apreciez.
C.T.: Știi ce vor să zică, prin litere desenate pe ziduri sau pe pereți, cei care muncesc la ele?
A.C.: La unii dintre ei, da. La alții, deloc.
C.T.: Există și comenzi politice pentru autorii de graffiti?
A.C.: Nu știu dacă politice, dar comerciale sînt destul de multe, ceea ce nu prea îmi place. Dar există loc pentru orice și pentru oricine.
C.T.: Care e deosebirea dintre un artist și un ciudat anonim care se ocupă de acest soi de pictură?
A.C.: Cred că limita dintre cei doi este foarte fină și poate fi ușor trecută într-o parte sau alta. Cred că deosebirile se fac în funcție de locul ales, de tematică sau de preocupări, de cromatică, de tehnică, de compoziție a lucrării în sine, dar și de relația ei cu mediul în care se alege să se intervină. Faptul că un artist împarte acest neiertător spațiu public cu o mîzgălitură de genul S&#@ P*%@ face cumva să se aplatizeze diferențele dintre cei doi. Dar preocupările enumerate mai sus pot face diferența dintre o lucrare de artă și o mîzgălitură, nu dintre un artist și un… ciudat anonim.
