Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

ALEXANDRU PETRIA: „Ar trebui să fiu ticălos ca să nu fiu exasperat”

Zoom ALEXANDRU PETRIA: „Ar trebui să fiu ticălos ca să nu fiu exasperat”

Îl cunosc de peste 20 de ani. Ne-am cunoscut în redacția unei reviste din București, unde am fost colegi. De ceva vreme, Alexandru Petria s-a retras la Beclean, unde scrie poezie, comentarii în presă și eseuri, din ce în ce mai radical. Dar nu extremist! Chiar dacă uneori nu sînt de acord cu ce scrie, văd în Alex Petria unul dintre tot mai puținii tipi onești, al căror punct de vedere merită să fie cunoscut.

Cristian Teodorescu: Știu ce scrii, dar nu mai știu ce mai faci și pe unde. Ia-o ca pe o întrebare.

Alexandru Petria: Încerc să exist și, dacă nu scriu un timp mai îndelungat, simt că încetez treptat să exist. Nu-s grafoman, sînt destui scriitori cu un talent ieșit din comun care sînt prinși în vîrtejul acestei afecțiuni – l-aș aminti doar pe Nicolae Breban. Scriu totdeauna sub presiunea urgenței, cînd presiunea interioară este insuportabilă. Că e publicistică, poezie sau proză. Urăsc lălăiala în texte, lucrurile de prisos, situațiile în care pică și musca din zbor de plictiseală, prefer să fiu concis, să spun cît mai mult cu cît mai puține cuvinte. A cam trecut vremea romanelor de 500 de pagini, viața e pe fugă, și nu e neapărat rău că e așa. Literatura nu e pe rol de somnifer sau buletin meteo. Ori listă de prețuri a produselor din magazine. În afară de trebăluiala scriitoricească, cred că-s un tip ca oricare altul, iubesc, îmi plac călătoriile și filmele, tăriile de calitate, cînd am chef – un coniac, un whisky, o vodcă. Dacă n-aș fi la fel de leneș pe cît sînt de talentat, aș face de zeci de ori mai multe. Am plecat de-o groază de ani din București, unde am fost colegi la Zig-zag și la Cotidianul – îți amintești, Cristi? – și m-am stabilit la Beclean, în județul Bistrița-Năsăud. Mi-am ridicat cu mîinile mele o casă, am plantat lîngă ea o livadă de meri și peri, printre pomi sînt cîțiva stupi cu albine și lucrez la Casa de Cultură din oraș. Nu regret plecarea din Capitală, vorbesc aproape zilnic la telefon cu regizorul Mircea Daneliuc, cu care am realizat un volum de convorbiri și pe care-l consider, după anii de cînd ne știm, un frate mai mare.

C.T.: Ce-ai avut cu ambasadoarea lui Brâncuși, cîntăreața, de ziua „domnului sculptor”, ca să o citez? (Nu că ai fi singurul.)

A.P.: Ei, am postat pe Facebook despre ea, era o chestiune de inadecvare. Irina Rimes e din alt peisaj, n-avea ce să caute în povestea cu Brâncuși. Trebuia să refuze, știind că e habarnamistă, cum habarnamiști băltind în penibil sînt și cei din Ministerul Culturii, care au propus-o „ambasadoare”. Numărul de like-uri de pe rețelele de socializare sau milioanele de vizualizări pe YouTube nu-s convertibile în competență pe un un alt domeniu al culturii. Altfel, de ce să-l chemi pe Alex. Ștefănescu să prezinte o carte de poezie sau proză la o lansare, cînd sînt mai cunoscute Andra sau Delia? Rîd, dar nu e de rîs, întîmplarea vorbește încă o dată despre confuzia valorilor din România. Și n-avem șanse de însănătoșire, cred.

C.T.: Te iei de diverse „zeități” din cultura română de azi. De cine și asta ca să ce?

A.P.: Mai am ieșiri polemice, fiindcă-s viu și, cum glumea un prieten, un om nervos e un om sănătos. Nu e vina mea că o serie de inși formolizați și duplicitari – mă opresc la Nicolae Manolescu și Gabriel Liiceanu – au pretenția să mai înnoade ițele prin lumea culturală, cînd un Paul Goma e ostracizat în continuare. Am o reacție aproape viscerală la nedreptăți, n-am cum s-o scald călduț, nesupărător, cine ține la mine mă apreciază cum sînt. Ca să fiu cinstit pînă la capăt, mă doare în paișpe că supăr pe nu știu care supărat din naștere. Prin luarea unei anume atitudini, într-un context discutabil, îmi conserv demnitatea de om și scriitor.

C.T.: La ora asta avem gazetari, dar nu prea mai avem ziare în care ei să scrie. Presupun că știi cazuri. Reorientare spre alte meserii, șomaj, Doamne ferește?

A.P.: Presa românească e în comă. Propaganda și manipulările actuale n-au de-a face cu ziaristica. Excepțiile sînt puține. Da, e nevoie ca fiecare să se reorienteze. Dacă nu se acceptă mîncatul rahatului cu tona.

C.T.: Nu te mai văd pe Știri pe surse, unde colaborai constant.

A.P.: O să mai public acolo editoriale, cînd o să-mi vină cheful. Îl prefer deoarece oferă vizibilitate și o deplină libertate. În plus, sînt prieten vechi cu mai mulți de la Știri pe surse. Momentan lucrez la trei cărți, nu adaug amănunte din superstiție. Una de poezie, un roman și un volum de ideologie politică.

C.T.:  Pari tot mai exasperat. De ce?

A.P.: Aș avea motive să nu fiu? Cu o clasă politică năpădită de incapabili, trădători și lichele? Cu majoritatea intelectualității urmărindu-și cu sagacitate strict interesele personale, o sinecură, o traducere, un ecler la mesele oficiale? Cu oamenii simpli de care nu se mai interesează nimeni? Ar trebui să fiu ticălos ca să nu fiu exasperat.

C.T.: Cam cîtă libertate are un autor ca tine pe Facebook?

A.P.: Deplină, pînă nu te iei prea abrupt de aberațiile corectitudinii politice. Pozele cu pisici se potrivesc de minune, de exemplu. Merge să transcriu aici un text de-al meu, că am amintit de corectitudinea politică: „Nu cumva să-i spui negrului negru. Nu cumva să-i spui țiganului țigan. Nu cumva să-i spui homosexualului homosexual. Nu cumva să-i spui idiotului idiot. Nu cumva să-i spui grasului gras, chelului chel, piticului pitic. Nu cumva să te bucuri că ești alb, e nepermis. Nu cumva să te bucuri că ești frumoasă, pocitele sînt scandalizate. Nu cumva să-ți susții inteligența, că-s discriminați proștii. Și ei sînt sensibili, nu vor ca tu să ieși din rînd. Nu cumva să-ți afirmi bărbăția sau feminitatea, nu se face. Femeia are șansa să spună că e bărbat. Și invers. Cînd intri într-o toaletă publică, nu știi niciodată peste ce dai – un bărbos care se crede femeie sau naiba știe. Nu cumva să-ți îmbraci băiețelul ca băieții, e incorect, e posibil ca el să vrea în fetiță, este o alegere la orice vîrstă. Nu cumva să afirmi deschis că ești creștin, nu e în trend. E chiar o rușine, ești un înapoiat. Ascundeți crucile, eliminați-le și din fotografii. Nu cumva să-ți admiri eroii, ei sînt personaje negative după logica vremurilor actuale. Nu cumva să fii rațional, gînditul este un pericol pentru cei care învîrt finanțele lumii. Nu cumva să fii contra globalizării. Nu cumva să spui adevărul. Adevărul este o insultă. Nu cumva să fii om întreg, ci o arătare fără individualitate, supus, docil. Așa ni se cere, asta se încearcă să ni se impună. Și-o să fim fericiți precum vidul. Altfel, ești etichetat ca retrograd ori fascist. Corectitudinea politică e pe cale să ne bulverseze iremediabil viețile, să ne denatureze firescul umanității. Corectitudinea politică e pe cale să ne scîrbească fiindcă umbrim pămîntul.” („Manifest împotriva corectitudinii politice”)

Revenind la Facebook, e o cenzură destul de dură, am fost blocat, cîte 30 de zile, de nu știu cîte ori. Pe bune, nu știu, de foarte multe ori. Se încearcă reducerea vizibilității suveraniștilor și antiglobaliștilor. Și cum cele două poziții mă caracterizează, nu-i un pomelnic de adăugat, concluzia e evidentă. Dar, în general, ai atîta libertate cîtă putere ai s-o duci în spate, cîtă îți iei, ca în offline. Libertatea nu-i de așteptat, ca o pomană.

C.T.:  Mie îmi place Uniunea Europeană, dar nu mă dau în vînt după mulți dintre europarlamentari, și de la noi, și de la alții. Tu cum o vezi pe UE?

A.P.: Îmi plac ideile fondatoare ale UE, ce s-a vrut inițial, nu la ce s-a ajuns, la o alcătuire din care lipsește adesea democrația. Parlamentul European este o șandrama scorțoasă, nu nedemocratică, ci antidemocratică. Ce parlament e acela în care parlamentarii n-au posibilitatea de-a legifera, să propună legi, ei numai votează texte scrise de diverși demnitari nealeși de nimeni? Aș prefera un spațiu al liberei circulații și liberului-schimb, nu ce e acum, o formă pe care o consider fără viitor. Care, de fapt, nu merită să aibă viitor. Nu de fraieri au ieșit englezii din UE. Nu era să stea sub dictatul Germaniei, un stat care a nenorocit Europa de două ori.

C.T.: N-ai impresia că, în privința „globalismului”, populiștii sînt cei care vor să transforme UE în sperietoare? Căci, totuși, trăim într-un sat mondial din ce în ce mai mic și cu ulițe tot mai interconectate.

A.P.: N-ai cum să transformi sperietoarea în sperietoare, ai nevoie doar de ochi s-o vezi cum e, un pericol real pentru toate statele. Cum ziceam în cartea mea, Cum văd lumea, globalizarea este dialectica lăcomiei. Dinspre bogați spre săraci. Prin globalizare se încearcă ștergerea oricăror diferențe specifice, atît dintre popoare, cît și dintre persoanele privite ca individualități. Se țintește spre controlul populației, în fiecare ungher al existenței. Nu contează omul ca valoare în sine, contează consumatorul.

C.T.: Ce vers de-al tău îți place cel mai mult?

A.P.: Nu am unul. E mai cu folos să caute cititorii în cea mai recentă carte a mea de poezie, Pînă unde are oxigen dragostea.

C.T.: Dar o carte de proză scrisă de Alexandru Petria pe care ai recomanda-o cititorilor Cațavencilor?

A.P.: În loc de proză, fiindcă vremurile sînt agitate, aș recomanda acum volumul de publicistică Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri, în scop de ieșire din blegeală sau pentru trezire.

C.T.:  Cînd o să-i fie României bine și tot românul o să prospere?

A.P.: Cînd românul o să se tamponeze zdravăn cu mintea sa de pe urmă.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Iată Omul !
    Din păcate sunt prea puţini ca el, dar şi mai păcat e că nu ştim să-i preţuim, dar mai ales să le urmăm exemplul ! Felicitări şi Cristian Teodorescu pentru acest interviu !

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale