România: patru patrii, film de Alexandru Solomon, cu Norman Manea, Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu și Florin Lăzărescu.
Reporter: Iar un film cu intelectuali? Cu ciobani nu puteai?
Alexandru Solomon: În primul rînd, asta a fost tema. Canalul Arte a produs o serie de documentare despre 16 țări europene văzute de scriitori contemporani, iar mie mi s-a propus să fac un film despre România. O serie despre Europa văzută de ciobani se lasă așteptată (și în cîte țări europene mai există ciobani?). Apoi, mi s-a părut că e un privilegiu să petrec mai multă vreme în compania unor oameni ca Norman Manea, Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu și Florin Lăzărescu. Nu e elitism. Sînt cu toții autori care au o viziune despre țara și limba în care scriu, oameni care nu s-au dat înapoi să se implice prin scris în mersul lucrurilor și pe care atitudinile lor i-au costat multe înjurături în spațiul public. Pentru hater-i, intelectualii sînt ținte preferate.
Rep.: Ce au spus ei și te-a surprins? Ce nu ți-ar fi trecut prin cap?
A.S.: Bineînțeles, mi-am făcut temele cît am putut de bine și știam multe lucruri pe care cei patru le-au spus sau le-au scris înainte. Dar, da, m-au surprins deseori. M-a surprins povestea lui Norman Manea despre ofițerul român care îl proteja pe tatăl lui în lagărul din Transnistria (contra unor mici șpăgi) pînă în ziua în care l-a bătut cu vîna de bou. Bruscă schimbare, tipică prin trecerea de la prietenie la dușmănie și violență. Sau felul în care explică Gabriela Adameșteanu frustrările noastre prin faptul că ne imaginăm buricul Europei și, cînd ne uităm pe hartă, vedem că sîntem la marginea ei. M-a atins și amărăciunea lui Mircea Cărtărescu, care povestește în film că la Revoluție s-a simțit păcălit ca un copil și copilul ăsta continuă să se simtă manipulat și la 25 de ani de atunci. M-a amuzat și mi s-a părut foarte frumos ce spune Florin Lăzărescu: că nu a mîncat bătaie în copilărie pentru că inventa povești și le spunea celor mai tari decît el. Avea mușchiul literaturii!
Rep.: Care-i rostul tău, cu documentarul, în România de azi, a analfabeților Facebook?
A.S.: Rostul meu e să spun povești cu răbdare. Poveștile circulă și online, lumea nu e mai analfabetă azi ca ieri sau alaltăieri. E doar mai grăbită și, poate, mai agresivă. Documentarul e hrană gătită lent, cu un ochi blînd la ce ne înconjoară. Celălalt ochi încearcă să fie ager și să vadă alte Românii decît alea din mass-media.