ALINA MUNGIU-PIPPIDI: „Nu cred într-o Europă a zidurilor“

Cît ne-au schimbat pandemia și războiul? Pe noi, cei de aici, dar și pe ceilalți? Europa și migrația? DNA-ul și USR-ul? Despre toate astea cu Alina Mungiu-Pippidi, care s-a mutat de la Berlin la Roma și ar vrea să se întoarcă (și) la literatură.

Cristian Teodorescu: Ți-ai fi închipuit în pandemie că pe unii COVID-19 îi va băga în penal? Mă rog, prin intermediul DNA.

Alina Mungiu-Pippidi: „A băga în penal“, iată o expresie foarte românească, la fel insulta „Penalilor!“, sloganul „Fără penali“ și alte asemenea, un întreg vocabular de etică de mahala, care s-a generalizat. C’eșt’ penal? Din cauza asta, evident că nu mai are conotația dramatică adecvată, nu e ceva serios. E așa, ca atunci cînd mergi la bîlci și trece o birjă și te stropește cu glod, dar cum birja asta e neobosită și stropește pe toată lumea, zoaia a devenit noul normal.

C.T.: Procurorii or fi avînd logica lor, dar ceea ce știm azi nu știam atunci. Cîțu mi-e antipatic, dar de unde era să știe el și miniștrii lui cît va mai dura pandemia, cînd au comandat vaccinurile?

A.M.-P.: E anchetată și Ursula von der Leyen. Cine crede că DNA are atribuții pe abuz în serviciu, chiar atunci cînd nu se poate dovedi interesul personal, adică alde Drulă și compania, trebuie să admită că e întemeiat să intervină DNA, că e hilar într-adevăr să ai în stoc mai multe doze decît ai populație și să mai comanzi altele cînd ai dreptul să nu o faci.

C.T.: După ce părea că a intrat în adormire, DNA s-a pus pe treabă, la nivel înalt. Le priește procurorilor anotimpul ăsta?

A.M.-P.: S-a activat un singur procuror, nu din întîmplare s-au activat și teoriile conspirației, că el e cel cu Dragnea. Hai să lăsăm Justiția să lucreze și om vedea dacă e de zoaie sau de pîrnaie. Pe fond, asta arată ce se întîmplă dacă lași legi discreționare, în care nu e clar unde se termină abuzul în serviciu și ce poți criminaliza. Dar – iarăși ironia soartei – cine era în fruntea (și spatele) trupelor din 2017 care nu au vrut să se precizeze mai clar? USR și Cîțu. Deci asta e viața, cine creează instituții gen Ghiță Pristanda ca să dea bastoane pe spinare la concurenți e garantat că va ajunge și el sub baston, eventual.

C.T.: De la Bruxelles a venit o cerere sau ce-o fi ea. Justiția română s-o lase mai ușor cu prescripțiile pe scări. Se împiedică Curtea noastră Constituțională în mesajele Bruxelles-ului?

A.M.-P.: Deși nu există atribuții UE în materie de lege penală, de cînd Curtea Europeană de Justiție a stabilit în cazul Poloniei că se poate interveni dacă există amenințare la adresa spațiului legal european, Europa are dreptul să se apere, și evident că și prescripția e o amenințare, anulează eforturile anticorupție.

C.T.: USR s-a supărat pe DNA, crede că le face dosare politice useriștilor. S-a molipsit de la clasici?

A.M.-P.: Odată ce ai avut bani publici la dispoziție, și USR are, și la guvernare, și la partid, organele de control au dreptul să cerceteze cum îi cheltuiesc. În rest, ca să-l parafrazez pe răposatul Silviu Brucan, pluralismul în România începe cu pluralismul serviciilor secrete.

C.T.: Am învățat ceva din anticorupția asta?

A.M.-P.: Că dacă întregi categorii autonome de populație, precum universitarii, nu vor să își construiască standarde de integritate, că trăiesc bine ca impostori, din sporuri de doctorat și fără citate internaționale, nu procurorii pot rezolva. Era naiv și să ne închipuim că putem asigura independența DNA la nesfîrșit, cum a arătat Daniel Morar în cartea lui, mai întîi SRI, pe urmă alți actori s-au tot infiltrat.

C.T.: Plouă cu calamități. Pandemia s-a dus, a venit războiul. Ar trebui să învățăm ceva din astea?

A.M.-P.: Cum să dăm bani celor de la Moderna care au tehnologie de vaccin anticancer, în loc să băgăm banii în rachete și sisteme de interceptat rachete!? În războiul viitorului să ne luptăm, frate, dacă e musai, cu drone de zece mii de dolari, uite că există, ca să nu mai îngrășăm pe unii care fac rachete de miliarde cu care trag o singură dată. După un război de un an avem de curățat mine o sută de ani și băgăm într-un tanc bani cît costă un spital, ca să vină o dronă să îl facă praf.

C.T.: Cum vezi pacea? E vreo speranță pentru o pace onorabilă?

A.M.-P.: Nu mai crede nimeni în pacea asta, cel mult o înghețare a conflictului. Or, ca un lucru să se întîmple, trebuie să ți-l poți imagina, în mai multe variante concrete. La începutul războiului, diplomații italieni –  noua mea patrie – au făcut un plan și au încercat să înceapă discuția cu rușii, ca să răspundă la punctele lui Putin, știi, care nu se refereau doar la Ucraina, ci și la relația cu Vestul, o înțelegere cuprinzătoare. Nimeni nu a mai vorbit de el, totul s-a scufundat, din lumea reală ne-am mutat în realitatea paralelă din Stăpînul inelelor volumul trei, unde ca soluție așteptăm probabil ca Gollum să se împiedice și, din greșeală, să cadă cu inelul în vulcan.

C.T.: Ce ar trebui să ne imaginăm și nu o facem?

A.M.-P.: Totul. Frontiera. Relația. Cum vom trăi cu Rusia alături, că nu avem un plan să o eliminăm!? Drumul Mătăsii sau Marele Zid chinezesc, care de altfel nu a apărat China mai mult decît a apărat linia Maginot Franța în al doilea război mondial!? Un plan cum a avut Wilson în 1918, cînd i-a chemat pe experții lui și le-a spus gata cu bătălia între ruși, habsburgi și otomani, care dura de sute de ani, cine trăiește de fapt aici? Ce vor ei? Ce putem face din regiunea asta, ca să avem pace și prosperitate? Și așa s-a inventat Europa de Est, au fost scoși la iveală slovenii, muntenegrinii, românii și așa mai departe. La ora asta se bat rușii cu ucrainenii, dar frontiera de Est și Marea Neagră sînt mult mai complicate și ne trebuie un grand design, în gen Wilson, ca să ieșim din paradigma zid între NATO/Europa și Rusia/Asia.

C.T.: O să ne întrebe pe noi cineva sau va fi, cum zic neo-suveraniștii, ca la Ialta?

A.M.-P.: Trebuie să ieșim din paradigma cu Ialta, granițele nu sînt ziduri, sînt oameni, trăim în secolul XXI. Cînd am făcut pentru Consiliul European un raport despre granița de Est, care e publicat alături de un mic documentar, Unde se termină Europa, am găsit oameni în vîrstă care știau să cînte încă patru imnuri diferite, din cîte țări trăiseră fără să se mute din satul lor, și ai căror copii muriseră în armate care luptaseră de toate părțile. Filmul (Where Europe Ends) e încă pe YouTube. În alte ocazii, am cunoscut Crimeea și pe tătari (adevărații locuitori, cei mai vechi), am scris despre ei un raport ONU, știu Transnistria, Găgăuzia, Transcarpația, Georgia, Armenia, Bucovina, Abhazia, ambele Osetii, de Nord și de Sud, Marea de Azov, Galiția, numai în Donbas nu am fost. Cine își imaginează că putem face zid între „Asia“ și „Europa“ se înșeală. Nu cred într-o Europă a zidurilor, fiindcă zidurile nu au funcționat niciodată, nici marea cea mare nu ține oamenii deoparte, nici zidurile de pe uscat.

C.T.: Ucraina e în Europa?

A.M.-P.: Sigur că e, prin ucraineni, dar nu doar prin ei. În nordul Odessei, orașul pe unde au venit strămoșii mei din Grecia, am găsit ultimii germani care trăiau acolo, nu mai știa nimeni nimic de ei, dar eu umblam cu un vechi album din om în om, cu poze cu biserici, și întrebam: „Ați văzut așa ceva? Unde poate fi asta?“. Pînă cînd am văzut de sus, de pe șosea, o ruină gigantică, de catedrală occidentală, în deșertul tătarilor, unde Ecaterina cea Mare făcuse colonie germană… cum făcuse și grecească, și ucraineană, și rusească, vrînd să împingă afară populațiile musulmane din nordul și estul Mării Megre și să-i implanteze pe ortodocși. Frontiera e multicoloră, nu bicoloră, și ne trebuie aranjamente pentru toată lumea.

C.T.: În ultimii ani nu ai mai scris decît cărți academice, în englezește, despre corupție, acum te-ai mutat de la Berlin la Roma, războiul te readuce cumva în Europa de Est?

A.M.-P.: Da, cu academia și poate și cu literatura, pentru că mă sperii cînd văd ce puțin știe lumea despre regiunea asta, e ca un joc video pentru ei. E o datorie să scriem despre „unde se termină Europa“, să stimulăm o dezbatere mai informată, să aducem vocile oamenilor de acolo pentru vreun Woodrow Wilson care să sperăm că apare de undeva și vrea să facă pace… Că, altfel, calamitatea viitoare e deja aici, o Europă bogată și decadentă ca Roma, neștiind cum să se apere de restul lumii „barbare“, care vrea să trăiască mai bine și o invadează în toate formele. Ce fel de tip de frontiere trebuie să ne imaginăm și să punem în practică, pentru ca să nu trăim permanent sub asediu? Asta e întrebarea.