Să spun drept, mie mi-a fost şi-mi este foarte simpatic Barack Obama. Am avut chiar zilele trecute un vis erotic cu el: se făcea că eram undeva prin Kenia, într-o colibă a populaţiei luo, în faţă, departe, se zăreau, împuţinate de încălzirea globală, zăpezile de pe Kilimanjaro, şi ne sărutam tandru, ca-n Hemingway. „Ce albă eşti, Nutzi!“ – mi-a şoptit el. „De la colesterol, domnule preşedinte!“ – am şoptit şi eu. „Nu-mi mai spune aşa! Spune-mi Obi!“ „Nu ştiu dac-o să pot…“ – m-am codit eu. „Te rog… Cere-mi orice!“ Şi-atunci, fiindcă tot era în vis, m-am gândit că de ce să nu încerc? „Uite, Obi – am şoptit eu – dacă ţii aşa mult la mine şi-acuma eşti din nou preşedinte, cheamă-l înapoi în Centrală pe Gitenstein!“
Să vedem ce-o să iasă.
► Mi-ar fi plăcut să fiu autoare, să iau o juma’ de pensie de la Uniunea Scriitorilor, să mă duc vara cu neamurile mele la Vila lor de la Neptun, să intru în ediţia revăzută şi adăugită a „Istoriei…“ lui Manolescu, să particip la simpozioane, colocvii, beţii livreşti, să iau cuvîntul la lansări şi comemorări, să scriu în memoriile publicate la cinci ani după moarte cu cine m-am culcat, stârnind, he, he, un imens scandal postum, să am mormînt decent, din tinere ramuri, la Bellu… N-a fost să fie. De pe urma mea, peste ani, pe Google, n-o să rămână scris decît atît: „Nutzi: fană Băsescu“. Ehei, dar dacă stau să mă gîndesc, cîţi din autorii de azi n-o să aibă aceeaşi soartă ca mine!…
► Precum Cărtărescu, unul din autorii mei preferaţi, am primit şi eu ameninţări cu moartea: „Să mori tu, Nutzi – mi-a zis unul pe Facebook văzîndu-mi poza – dacă nu mă gândesc la tine în fiecare noapte!“ Groaznic, într-adevăr!
(va urma)
Publicat în Cațavencii, nr 45, 14-20 noiembrie 2012