Sunt de acord că educația costă. Chiar nu e simplu. Mai ales când, zeci de ani, cineva s-a ocupat de îndobitocirea ta, este evident că va costa mult să ajungi la un nivel cât de cât decent. Unde decent ar însemna să nu mai avem 42% din absolvenții de liceu la stadiul de analfabeți funcțional. Dar nu suntem noi cu decență, așa că hai mai bine să ne mirăm cum am ajuns să dăm o grămadă de bani ca să fim prostiți. Ah, nu știați? Da, am făcut asta. Iar grămada are 7,5 milioane de euro.
Pe perioada verii, pentru anul şcolar 2018-2019, Editura Didactică şi Pedagogică a redactat conţinutul manualelor pentru 40 de discipline, tipărind peste 2,6 milioane de exemplare pentru elevii de clasele I-VI și încasând de la Ministerul Educaţiei peste 7,5 milioane de euro.
Ca să fim corecți până la capăt, au mai tipărit un manual: un manual de erată care ar fi trebuit să ne demonstreze că nu doar manualele Editurii Unice sunt pline de greșeli și că, de fapt, manualele cu ficatul pus în cutia craniană și Dunărea mutată în Africa nu sunt decât o continuare a ceea ce au început acum mulți ani editurile private, care scoteau prostie pe bandă rulantă.
Vă întrebați de ce asta nu e liniștitor, așa cum spera Ministerul Educației când s-a apucat să caute greșeli? Păi, pentru că pur și simplu nu e și, în plus, a mai și costat 7,5 milioane de euro. Nu că banii ar fi o problemă. Ca nație, am demonstrat în nenumărate rânduri că nu ne uităm la bani. Dacă ne-ar fi păsat nouă de așa ceva, probabil că acum aveam și căciuli galbene și îi învățam pe francezi cum se face. Totuși, nu banii sunt problema. Problema ar putea fi că am plătit 7,5 milioane de euro pentru cireașa de pe coliva unui sistem educațional chitit parcă să ne facă tot mai bătuți în cap.
La cât ne costă să fim luați de proști, poate ar fi mult mai bine pentru noi să sărăcim cu totul. Măcar nu și-ar mai permite să ne prostească.