Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ambasadorii amărăciunii

Zoom Ambasadorii amărăciunii

În anul în care România sărbătorește centenarul Marii Uniri, ea sărbătorește, în același timp, și centenarul relațiilor diplomatice la nivel de ambasadă cu SUA. Primul ambasador al regatului României în SUA, Constantin Angelescu, și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Woodrow Wilson pe data de 15 ianuarie 1918. Mandatul primului ambasador român în SUA a durat, însă, foarte puțin, el fiind rechemat în țară pe 7 aprilie 1918, după ce guvernul României fusese preluat de către colaboraționistul Marghiloman. De-abia în 1922, România, acum întregită, a trimis un nou ambasador în Statele Unite.

De-a lungul timpului, România a avut ambasadori care erau diplomați de carieră sau, cum era cazul lui Silviu Brucan, politruci. Tot de carieră. Printre impresiile de ambasador ale lui Brucan, la loc de cinste se numără și aceasta: „La marginea drumului zăceau tineri americani îndobitociți de consumul excesiv de Coca-Cola”. Cum ar veni, înainte să se găsească droguri la penețeu, Brucan descoperise Coca-Cola la iueseu. Oricum, pe vremea lui Ceaușescu, ambasadorii au contat mai puțin în relațiile bilaterale, relațiile bune dintre dictator și câțiva președinți americani datorându-se aerului de disident al lui Ceaușescu și credinței naive a americanilor că prin el pot forța o breșă în Cortina de Fier.

După 1989, relațiile diplomatice cu SUA au funcționat, de asemeni, mai ales prin intermediul ambasadorilor americani la București decât prin intermediul ambasadorilor români la Washington. SUA au avut trimiși ambasadori aici care au fost mult mai mari susținători ai cauzelor românești decât propriii noștri ambasadori în State.

Primul ambasador român în SUA după 1989 a fost Virgil Constantinescu, un diplomat de carieră care a fost retras din MAE după fuga lui Pacepa. Atât doar dacă spunem despre el și ar fi suficient. Dar nu e doar atât. Virgil Constantinescu a așteptat trei luni (absolut neuzual) până când a fost primit să-și prezinte scrisorile de acreditare. Datorită informațiilor pe care SUA le aveau despre acest controversat om al Serviciilor. Cât a fost ambasador, din 1990 până în 1992, Virgil Constantinescu nu a fost primit niciodată de către președintele SUA, George Bush, și nici de către secretarul de stat Baker.

Virgil Constantinescu a fost urmat de către Aurel Dragoș Munteanu, primul șef post-decembrist al TVR. Ajuns în SUA, acesta a acceptat o bursă chiar din partea Statelor Unite și se spune că a condus ambasada prin telefon, din campus.

După Munteanu a ajuns la post Mihai Botez, în 1994, dar acesta nu și-a exercitat multă vreme mandatul, decedând în 1995.

Cel mai cunoscut ambasador român în SUA după 1990 (de altfel, singura sa realizare notabilă) a fost, între 1996 și 2001, Mircea Geoană, transformat după 1990 din inginer în diplomat de carieră, nu neapărat datorită meritelor proprii, cât celor ale înaintașilor securiști, cărora diplomații de după 1990 le-au fost recunoscători că au știut să păstreze tăcerea și dosarele.

Geoană a fost urmat de Sorin Ducaru, Adrian Vieriță, Iulian Buga, care au strălucit prin inofensivitate.

În sfârșit, în 2015 a fost numit ca ambasador la Washington George Maior, fostul șef al SRI. Spre deosebire de alți reprezentanți ai serviciilor speciale românești, mai mult sau mai puțin acoperiți, George Maior s-a bucurat de o primire aproape călduroasă în timpul administrației Obama, căci, între timp, securiștii noștri colaborau cu serviciile americane direct, nu doar prin fugari, la cel mai înalt nivel. De unde avea acces la niveluri acceptabile, după venirea lui Trump, George Maior a ajuns să aibă discuții profunde la nivel de adjunct al asistentului secretarului de stat. La căruțele americane cu opt roți, personajul respectiv este undeva între roata a șaptea și cea de-a opta.

Săptămâna acesta, comisia de politică externă din Senat a cerut rechemarea de la post a ambasadorului George Maior, după ce l-a audiat pe acesta săptămâna trecută. Motivele sunt mai puțin importante, cu atât mai mult cu cât rechemarea, dacă va fi să fie, va fi decisă de către președintele Iohannis.

Ideea e că, orice s-ar decide, rechemarea lui Maior nu ar fi nici o pierdere, dar nici un câștig. Ca ambasador, Maior a fost la fel de mediocru ca toți ceilalți de dinaintea lui, din 1989 încoace. Căci, ne place sau nu, cei mai buni ambasadori români în SUA au fost, în ultimii ani, Bechtel, Microsoft și rachetele Patriot.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint