Uite cum se leagă. Prietenul lui Havel, ambasadorul Cehiei la București. Ambasada Cehiei – parteneră a Festivalului One World Romania, festival de film documentar, după o idee a lui Havel. Eu am făcut un tur cultural al corupției în cadrul OWR.
Reporter: Cum, domnule ambasador, stați în Birmania toată vacanța?
Jiri Sitler: Munca diplomatică înseamnă, de cele mai multe ori, interese neutru-morale, birocrație, promovarea propriei țări. Bun, există opțiuni. Între bine și rău. Alegerea unei căi drepte. Este o muncă la fel ca oricare alta și nu este nimic deosebit în acest lucru. Uneori ai dubii dacă ceea ce faci astfel este de-ajuns. Mai ales dacă aparții unei țări care a suferit din pricina epocii comuniste și știi că luptătorii pentru libertate și disidenții au cu adevărat nevoie de sprijin în partea cealaltă a lumii. Personal, cred că nu trebuie uitat că este nevoie de ajutor, mai ales acolo unde acesta este așteptat. În cazuri precum Birmania, unde armata dă foc satelor și atacă populația pașnică, știi că nu greșești asigurînd ajutor umanitar și sprijin moral. Îmi petrec vacanța acolo, iau vacanță de la birocrație și de la un job neutru moral. Nu-i nimic neobișnuit în acest lucru.
Rep.: Toleranța. Cehia bate România?
J.S.: Toleranța este o caracteristică individuală, nu una a națiunilor. Sigur, pot exista tendințe, trend-uri la nivel de grup. Mulți cehi sînt toleranți, așa cum este bine să avem un ton relativ în astfel de generalizări. Ei cred că fiecare are punctul său de vedere și de cele mai multe ori tolerează intoleranța sau le este indiferentă. Așa cum mulți cehi sînt intoleranți față de romi. Românii sunt destul de toleranți când vine vorba de diversitate și de multele minorități etnice. Ei bine, unii dintre ei nu sunt toleranți față de comunitățile de rromi, dar aș spune că intoleranța există mai mult în vorbele lor decât în acțiunile și atitudinile lor zilnice. Sunt foarte toleranți față de străinii care trăiesc în România.
Mulți șoferi români sînt intoleranți față de pietoni sau bicicliști, văzîndu-i pe aceștia ca pe o formă inferioară de viață. Mă îngrijorează felul în care se descurcă persoanele cu dizabilități aici, unde nici un pieton sănătos nu se poate descurca pe trotuarul plin de mașini. Pe de altă parte, mi se pare că persoanele vîrstnice sînt cu mult mai integrate în comunitate decît în Cehia, unde predomină egoismul, din acest punct de vedere. Ce să mai vorbesc de fumătorii care-i sufocă pe nefumători… În orice caz, grav este că ambele națiuni tolerează prea mult corupția. Autoritățile cehe tolerează circuitele turistice ce includ obiective în care s-au petrecut acte de corupție. În România, după cum am văzut în această săptămînă de tur al corupției, acest lucru nu prea este tolerat.
Rep.: Bineînțeles, Ucraina ne sperie.
J.S.: Ei bine, din păcate, nu suntem destul de înfricoșați. Ar trebui să fim. În 1938, când lui Hitler i-a fost permisă ocuparea zonelor de graniță din Cehoslovacia, prim-ministrul britanic Chamberlain a vorbit despre „un confilict într-o țară îndepărtată, între oameni despre care nu știm nimic” și a declarat că prin a nu lua în considerare Cehoslovacia va garanta „pacea pentru vremurile noastre”. Cred că prea mulți oameni cred același lucru despre Crimeea în zilele noastre. Și greșesc la fel de mult ca Chamberlain în 1938.
Rep.: One World Romania. Ce avea în cap Havel cu adevărat?
J.S.: În preambulul Constituției cehe, la a cărui formulare Havel a fost activ, se declară Republica Cehă stat democratic și liber alcătuit pe baza respectului pentru drepturile omului și pe baza principiilor societății civile. Fără o societate civilă, democrația este incompletă. Václav Havel știa acest lucru. Și nu și-a pierdut niciodată curiozitatea și apetitul pentru dialog cu societatea civilă. Și dacă tot vorbim despre Havel, să vă mai spun cîte ceva despre acest fel de a fi președinte. Niciodată nu s-a supraestimat și niciodată nu s-a oprit din a se îndoi de sine însuși. Unii au văzut acest lucru ca pe un lucru nelalocul lui. Eu cred că era un semn al puterii sale interioare. Avea un simț al umorului cum rareori întîlnești la un politician – soft și ironic, dar mai ales autoironic. Vă dați seama, ar fi zîmbit ironic văzînd că îi poartă numele o alee de copaci chiar în fața Casei Poporului a lui Ceaușescu. Ca să-l cunoașteți mai bine, citiți, vă rog, memoriile lui publicate la editura Curtea Veche sub titlul Pe scurt, vă rog! Veți înțelege astfel mai bine ce am vrut să spun.
